Un senzor va ajuta consumatorii să afle dacă produsele din carne pe care vor să le cumpere sunt stricate sau nu. Cercetătorii au inventat o peliculă indicatoare ce îşi schimbă culoarea atunci când alimentele se degradează.
Acest senzor va fi introdus în pachetele de carne şi va avea rolul de a face controlul de calitate al produselor. Indicatorul va reacţiona la aminele din pachet şi astel, în urma unor reacţii chimice, îşi va schimba culoarea din galben în albastru. Aminele sunt molecule produse atunci când alimentele intră în stare de descompunere, care sunt, de asemenea, responsabile de mirosul neplăcut al produselor din carne.
Dacă aminele sunt eliberate în aerul din interiorul unui pachet de carne, acestea vor intra în contact cu pelicula indicatoare, care îşi va schimba culoarea. "În timp ce o anumită concentraţie de amine este atinsă, indicatourl îşi va schimba vizibil culoarea şi va avertiza consumatorul" explică doctor Anna Hezinger, om de ştiinţă de la EMFT. Acest dispozitiv nu va ajuta numai la descoperirea alimentelor expirate din magazine, dar şi la avertizarea persoanelor care sunt sensibile la anumite amine din carne.
"În comparaţie cu data de expirare înscrisă pe ambalaj, informaţiile date de senzor nu vor fi bazate pe calcule estimative, ci vor fi date de controlul actual al produsului", subliniază Hezinger.
Acest sistem nu este unul costisitor, fapt care duce la folosirea acestui indicator la scară largă. Alte soluţii, cum ar fi senzorii electronici, ar duce la o creştere semnificativă a preţului cărnii ambalate. De asemenea, toate lucurile care intră în contact direct cu carnea vor trebui să respecte standarde înalte de calitate. "Siguranţa produselor alimentare este asigurată de un strat de protecţie între senzor si produsul în sine. Acest strat va trebui să fie permeabil la aminele gazoase, dar care să nu permită trecerea substanţelor chimice către carne", explică dr. Hezinger.
Oamenii de ştiinţă lucrează la un aparat de măsurare cu un senzor incorporat. Angajaţii care lucrează în industria cărnii şi a ambalării produselor vor putea folosi direct acest dispozitiv de testare a prospeţimii cărnii. Dispozitivul va trebui să analizeze culoarea rezultată după testare şi să asigure un rezultat mult mai exact decât este posibil cu ochiul uman. De asemenea, acesta va permite detectarea diferitelor nunaţe ale culorilor.
În momentul de faţă, doctor Anna Heizner şi echipa sa sunt în căutarea unor parteneri care să dezvolte în continuare acest proiect şi care să producă senzorul şi aparatul de măsurare.
Sursa: Science Daily si descopera
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu