Aş mai scrie eu mult şi bine despre Esfahan, dar mă gândesc că e cazul să mergem mai departe spre următorul loc unde am ajuns. Şi acest loc este un alt mare oraş al Iranului numit Shiraz, un oraş al poeţilor, al istoriei şi deşi regimul islamic nu-i prea place să recunoască, al vinului!

Dacă până la Esfahan am mers pe cale terestră, între Esfahan şi Shiraz am decis să luăm avionul. Cu autobuzul făceai cam 8-9 ore, deci pierdeam o zi pe drum, iar avionul costa doar 25 dolari. În Iran există câteva companii aeriene, cele mai mari fiind Iran Air şi Mahan Air, care au zboruri şi în Europa sau alte destinaţii din Asia cum ar fi India sau China. Marea problemă a companiilor aeriene iraniene o reprezintă siguranţa zborurilor. Multe dintre ele au avioane vechi, moştenite de pe vremea Şahului, care a cumpărat Boeinguri într-o veselie (atât Iran Air, cât şi Mahan Air au mai multe Boeing 747 Jumbo Jet, Iran Air chiar are nu mai puţin de 9 mastodonţi cu două etaje), dar, datorită embargoului american le este foarte greu să pună mâna pe piese de schimb pentru a asigura o mentenanţă corectă. Iran Air mai are şi nişte Airbus-uri, dar marea parte a flotilei este formată din Boeinguri, care nu sunt foarte sigure (din câte reţin, Uniunea Europeană le permite să opereze în Europa numai zboruri cu avioane Airbus).

Dar hai să trecem la povestea Shirazului. Dacă îl întrebi pe vreun iranian ce este Shiraz îţi va spune negreşit că este oraşul poeţilor. Aici, se află mausoleele celor mai faimoşi poeţi persani, mult mai veneraţi de clasa de mijloc decât ayatolahii şi imamii. Dacă îl întrebi pe vreun occidental mai cunoscător al zonei îţi va spune că Persepolis, incredibila metropolă a şahilor perşi de dinainte de Alexandru Macedon, se află la mai puţin de 100 km. Iar dacă îl întrebi pe un australian ce este Shiraz, îţi va spune că e cel mai tare soi de vin! Într-adevăr, unul din cele mai apreciate soiuri de vin la nivel mondial este shirazul, un soi de vin care provine din zona Shiraz, dar care a fost făcut celebru la nivel mondial de australieni care au preluat soiul... Cum vă aşteptaţi, Iranul nu este producător de vin, deşi se zvoneşte că sătenii din zonă mai produc nişte cantităţi limitate de vin în secret.

În fine, cu voia lui Allah cel Milostiv, avionul nostrum Boeing 737 a supravieţuit zborului (oricum, era încălzit - venise de la Teheran şi doar făcuse o escală la Esfahan) şi am aterizat în Shiraz. Deşi zborul a durat cam o oră, serviciile au fost impecabile, iar mâncarea bună. Şi am ajuns pe aeroportul din Shiraz unde după o negociere rapidă şi fructuoasă am găsit un taxi să ne ducă în oraş.

Hotelul nostru era în plin centru şi oferea ceea ce Lonely Planet spunea "un serviciu prietenos, dar profesionist" (100% de acord după ce am stat acolo!), aşa că deşi era noapte am luat-o la picior prin oraş. Am spus că Shirazul înseamnă vin, istorie şi poeţi, ei bine, Shirazul este de asemenea capitala fast-food-ului din întreg Iranul - asta ca să vorbim şi despre principala proastă reputaţie a oraşului. Pe bulevardul principal Zand (numit după o dinastie locală care la un moment dat a condus aproape întreg Iranul), găseşti fast food după fast food (kebab, hamburgerii cei imperialişti, ceva pizza, hot dogi şi mai ales pui la rotisor). Pe bulevardul Zand, se întâlnesc cele mai mari rateuri din bucătăria orientală, italiană şi americană... Printre fast food-uri, dai de câteva cinematografe unde rulează filme de acţiune iraniene (cinematografia iraniană câştigă premiu după premiu la marile festivale de film din Europa cu filme de artă, dar controversate pentru Iran, aşa că pe marile ecrane nu vei găsi peliculele locale premiate la Cannes, ci filme cu James Bonzi şi Jackie Chani persani). Filmele medaliate le vezi acasă la oameni pe casete VHS. Şi nu în ultimul rând, apreciez şi existenţa micilor supermarketuri - adevărate Mic.Ir, de unde mi-am cumpărat şampanie iraniană (adică suc de struguri cu apa minerală, importat tocmai din Spania!)

A doua zi dimineaţă am luat la descoperit Shirazul. Unul din cele mai lăudate obiective din oraş este cetatea Arg e-Kharim. Aşa cum peste tot în Esfahan dai de urmele lui Şah Abbas, Shirazul este ctitoria lui Karim Khan din dinastia Zand care a mutat capitala la Shiraz. Cetatea nu e foarte mare, dar are punctele ei memorabile - o grădină paradisiacă plină de flori, o expoziţie de fotografii de pe la 1900 (cea mai gustată poză era cea unui tip care ţine pe mâinile sale larg întinse alţi doi indivizi), poliţişti simpatici, pisici persane şi nu în ultimul rând, răspunsul Iranului la turnul din Pisa - un turn înclinat într-unul din colţurile palatului!

Vizităm şi moscheea construită de nimeni altul decât de Karim Khan şi intrăm în bazar. Suntem în Iran şi nu putem să plecăm fără să cumpărăm un covor persan. Nu sunt mare fan covoare, dar totuşi nu se poate... suntem în Persia. În general, bazarele iraniene sunt extrem de relaxate, iar vânzătorii nu te aleargă ca disperaţii cum e de exemplu în Egipt sau Tunisia. Aici poţi să circuli liniştit şi doar când chiar vrei ceva, tu eşti primul care iniţiezi discuţia. Aşa că putem bea liniştiţi o citronadă sau să observ că peste tot sunt statuete de vânzare cu simboluri zoroastriene şi ale vechiului imperiu al lui Darius şi Xerxes, cel distrus de Alexandru Macedon... Persepolis e la doi paşi!

Nu o să trec prin telenovela cumpărării covorului... a durat cam 2 zile, ne-am dus, ne-am întors, mai mai studiat piaţa, până la urmă l-am cumpărat pe cel pe care l-am vrut. În schimb, am o poveste mai interesantă de la prietenii cu care am fost. Unul din ei voia să-şi cumpere un covor scump de vreo 2000 euro (deşi Iran este o ţară ieftină, să nu credeţi că covoarele sunt ieftine! Sunt mult mai ieftine în Siria dacă va interesează). Din cauza embargoului, cărţile de credit străine nu funcţionează, iar omul nu avea atâta cash la el... Neguţătorii de covoare s-au prins de această problemă, aşa că sigurele locuri din Iran unde poţi să-ţi foloseşti cartea de credit de acasă este în magazinele de covoare (inclusiv în Iran). Vânzarea are loc prin Dubai prin telefon, iar iranianul îşi ia banii de la omul lui din Dubai. Din păcate, nu prea mergea cartea de credit, Dubaiul nu confirma că e ok, aşa că până la urmă negustorul a zis "Eu ştiu că românii sunt cinstiţi, luaţi covorul, vă duceţi în România şi apoi îmi trimiteţi banii prin cineva"... Business-ul în Orient se bazează foarte mult pe încredere!

Sunt multe locuri în Shiraz care sunt frumoase, dar locul care m-a lăsat într-adevăr cu gura larg căscată a fost moscheea Nosir ol-Molk. Nu are cine ştie ce istorie, are vreo 100 şi ceva de ani, pe dinafară este chiar interesantă, dar ceea ce este cu adevărat incredibil este interiorul - tot interiorul moscheii, din vârf şi până aproape de podele este tapetată în sticlă! Intri într-un peisaj incredibil, strălucind în verde (becurile sunt verzi, culoarea Profetului), o strălucire pe care nici un super-HD sau cameră de miliarde de megapixeli nu o poate surprinde cu adevărat. Văzusem deja câteva palate cu camere din sticlă, dar interiorul din Nosir ol-Molk a fost cu adevărat de necrezut! Moscheea este de fapt un sanctuar (aici se află mormântul unui martir al credinţei), aşa că femeile nu pot intra decât îmbrăcate în chador. Dacă nu ai chador (şi puţină lume poarte chador în Shiraz), nici o problemă, poţi împrumuta unul de la intrarea în moschee.

Seara m-am dus la cea mai recomandată şi lăudată agenţie turistică din Iran, Pars Agency. Cu ei voiam să vizităm a doua zi superbele urme ale civilizaţiei antice persane de la Persepolis şi împrejurimi. Am obţinut şi un ghid (de fapt, va fi o ghidă), iar prietena mea chiar a primit o ofertă de job pentru Pars - agenţia avea nevoie de fete vorbitoare de engleză pentru jobul de ghid. "Nu ştii prea multe despre Persepolis? Nu e nici o problemă, înveţi repede", a asigurat-o patronul.

Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de calatorii, istorie si de descoperirea altor civilizatii. Povestile sale din cele 78 de tari vizitate, dar si sfaturi de calatorie le puteti gasi pe www.imperatortravel.ro