duminică, 20 martie 2011

21 balene au pierit pe o plajă din sudul Australiei. 11 au fost salvate

21 balene au pierit pe o plajă din sudul Australiei. 11 au fost 
salvate
Douăzeci şi unu de balene cu înotătoare lungi au fost găsite moarte, după ce au eşuat pe insula Bruny, parte a Tasmaniei (sudul Australiei). Alte unsprezece au fost salvate.
Balenele eşuate au fost depistate joi de către un yaht care trecea prin acea zonă. Personalul de pe yaht a udat în continuu balenele cu apă, sperând că acestea vor supravieţui până la apariţia autorităţilor ce fuseseră alertate cu puţin timp în urmă.

Peste noapte, salvatorii au folosit bărci şi plase pentru a muta balenele, reuşind în cele din urmă să le redea libertatea celor unsprezece care au fost salvate. Autorităţile au precizat că atunci când au ajuns la faţa locului multe dintre balene erau deja moarte. Totodată au menţionat că dacă nu ar fi fost anunţaţi, balenele ar fi ajuns să se descompună, deoarece nu există drumuri de acces către plaja retrasă unde au eşuat balenele.

Este cunoscut faptul că în zona Tasmaniei au loc frecvente eşuări ale balenelor, însă oamenii de ştiinţă nu au o explicaţie pentru aceste întâmplări. Rosemary Gales, purtătoare de cuvânt a departamentului responsabil cu mediul înconjurător, are o explicaţie pentru aceste evenimente neplăcute: "dacă o balenă face o greşeală şi se îndreaptă spre apă mai puţin adâncă, celelalte o vor urma, pentru că balenele sunt animale sociale".

Sursa: AFP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu