Cinci mituri despre somn, contrazise de ştiinţă
Numeroase convingeri populare privind somnul au fost infirmate de studiile ştiinţifice recente.
(Foto: Shutterstock.com)
+ zoom
Galerie foto (5)
1. Televizorul nu te ajută să adormi mai repede
Multă lume are impresia că televizorul este un aliat în încercarea de a adormi, însă lucrurile nu stau deloc aşa. Ba, din contră, un studiu efectuat de Mathias Basner şi David Dinges, doi profesori de la Universitatea din Pennsylvania, a demonstrat că persoanele care renunţă să se mai uite la televizor seara sau noaptea au parte de un somn mult mai odihnitor decât cele care preferă să adoarmă cu telecomanda pe piept. “Pentru a avea parte de un somn mai bun, există două opţiuni: ori reducerea timpului petrecut noaptea în faţa televizorului, ori amânarea începerii serviciului dimineaţa. Dacă cea de-a doua opţiune, de cele mai multe ori, nu este la latitudinea noastră, renunţarea la televizor ar trebui să fie posibilă”, spun specialiştii.
Ecranele
televizorului, calculatorului, tabletei sau telefonulului radiază o
lumină cu dominantă albastră care perturbă somnul. (Foto: Shutterstock.com)
Totuşi, se pare că cel mai mult au de suferit copiii. În urma Proiectului Viva, un studiu amănunţit derulat pe o perioadă de şapte ani, cercetătorii de la Harvard au demonstrat că pentru fiecare oră pe care o petrece în faţa televizorului, un copil pierde şapte minute de somn pe noapte. În medie, copiii care aveau un televizor în cameră dormeau cu 30 de minute mai puţin.
2. O băutură alcoolică nu te va ajuta să dormi mai bine, ci dimpotrivă
Chiar dacă, pe moment, alcoolul induce o stare de somnolenţă, el afectează calitatea şi chiar durata somnului. Pe lângă faptul că reduc timpul petrecut în cea mai importantă fază a somnului, REM, băuturile alcoolice consumate înainte de somn cresc şansele de întrerupere a acestuia, demonstrează o cercetare efectuată în 2013 de patru profesori americani. Mai mult, şansele de apariţie a sforăitului cresc considerabil.
Alcoolul consumat înainte de culcare afectează faza de somn profund, care este esenţaială pentru odihnă. (Foto: Shutterstock.com)
3. Somnul nu îngraşă, ba chiar, într-un mod indirect, te ajută să slăbeşti
Colin Chapman, un cercetător de la Universitatea din Uppsala (Suedia), a condus un experiment în care mai multor persoane li s-au oferit 40 de tipuri de mâncare la micul dejun în două dimineţi consecutive, după ce într-una dintre nopţi fuseseră lăsaţi să doarmă, iar în cealaltă fuseseră privaţi de somn. În cel de-al doilea caz, participanţii au ales mâncăruri care conţineau, în medie, cu 9% mai multe calorii decât cele alese în dimineaţa în care s-au trezit odihniţi.
În plus, un studiu publicat în 2012 în Analele Medicinei Interne din Statele Unite a demonstrat că lipsa somnului afectează modul în care organismul reacţionează la insulină, un hormon care reglează apetitul şi metabolismul. Astfel, după ce un grup de adulţi nu a fost lăsat să doarmă mai mult de 4 ore şi jumătate, timp de patru nopţi, celulele din ţesutul lor adipos au devenit cu 30% mai rezistente la insulină. Iar când devine cronică, rezistenţa la insulină favorizează apariţia diabetului.
4. „Număratul oilor” nu te ajută să adormi mai repede
Evident, nici înlocuirea lor cu alte animale sau obiecte nu funcţionează. De fapt, orice activitate care implică acea parte a creierului care se ocupă de procesarea informaţiei nu face decât să îndepărteze somnul. Un studiu efectuat la Universitatea din Oxford a demonstrat că, în loc să favorizeze apariţia somnului, număratul oilor face exact contrariul.
Imaginarea unui peisaj relaxant este mai utilă pentru inducerea sonnului decât metoda clasică a „numărării oilor”. (Foto: Shutterstock.com)
5. Sforăitul nu dispare întotdeauna dacă îţi schimbi poziţia în care dormi, dar e o metodă care merită încercată
O echipă de medici de la spitalul din Raanana (Israel) a studiat somnul a 2077 de persoane care sufereau de apnee obstructivă în timpul somnului şi a observat că mai mult de jumătate dintre aceştia sforăie indiferent de poziţia în care dorm.
Totuşi, acest mit are şi o parte de adevăr. Peste 45% dintre persoanele care au participat la acest studiu au avut probleme mai mari cu sforăitul în timpul somnului atunci când au dormit pe spate. Astfel, dacă dormiţi lângă o persoană care sforăie pe timpul nopţii, merită să încercaţi să o întoarceţi pe partea laterală: şansele ca zgomotul să înceteze sau măcar să se reducă sunt de aproape 50%.
Sforăitul nu este doar deranjant pentru „partenerul de pat”, ci este asociat şi cu porbleme de sănătate. (Foto: Shutterstock.com)
“Sforăitul nu se reduce doar la un zgomot deranjant, aşa că nu trebuie ignorat. Aşadar, dacă partenerul dumneavoastră sforăie, soluţia nu este să îl daţi afară din cameră, ci să căutaţi tratament medical”, spune doctorul Robert Deeb.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu