Samagonul: băutura secretă a soldaţilor sovietici în Al Doilea Război Mondial
Soldat sovietic bând samagon
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (7)
Câte ceva despre vodcă
Nu este nicio îndoială că pentru majoritatea oamenilor termenii de Rusia
şi vodcă sunt nedespărţiţi. Există o asociere de-a dreptul
antropologică, emoţională şi istorică pe care o facem între aceste două
cuvinte. Pe scurt, vodca este o băutură alcoolică spirtoasă, facută cel
mai adesea din diverse tipuri de cereale, de obicei din gîru, orz şi
ovăz. Evident, se face şi din ingrediente mai ieftine cum ar fi porumbul
şi cartofii, după cum vom vedea mai departe. Procesul obţinerii tuturor
tipurilor de vodcă implică alchimia aparte a distilării.
Şi cum distilarea vodcii a apărut de-abia în secolul 15, vodca este o
băutură cu mult mai tânără (cu circa 8.000 de ani) decât vinul. Fapt
care nu i-a oprit popularitatea, astfel că la ora actuală vodca se
numără printre cele mai celebre băuturi pe plan mondial.
Deşi mai multe popoare slave îşi arogă în prezent paternitatea vodcăi,
conform majorităţii datelor istorice, celebra băutură a fost inventată
totuşi de ruşi.
Vodcă cu aperitive tipic ruseşti. Sursa foto: Shutterstock
Prin urmare, geneza vodcăi se datorează în mare măsură condiţiilor
geografice şi climaterice. Cum cultivarea strugurilor şi pomilor
fructiferi era extrem de dificilă spre imposibilă în climatul rece din
Rusia, Ucraina şi Polonia, popoarele slave au fost nevoite să creeze o
băutură alcoolică din ce aveau, băutură care însă trebuia să aducă
veselie, culoare şi energie oamenilor care trăiau şi trudeau în zone
îndepărtate, unde anotimpul rece tronează în majoritatea lunilor anului.
Astfel de încercări şi imporvizaţii au dus la descoperirea unei băuturi
pe care primii ruşi o numeau „vin de pâine”, datorită faptului că vodca
era obţinută din aceleaşi cereale din care slavii făceau pâinea. Se pare
că prima vodcă rusească a fost obţinută în distileria unei mănăstiri
din Moscova, undeva în preajma anului 1440. Denumirile vechi,
tradiţionale ale vodcii, au derivat de altfel din termenii de „vinokur”
şi „vinokurov”, cuvinte ruseşti folosite în timpul procesului de
distilare.
Distilarea, pe de altă parte este o metodă de a separa un lichid în mai
multe componente cu ajutorul fierberii la temperaturi diferite. Se pare
că procesul distilării a fost cu mult perfecţionat în Evul Mediu de
către alchimiştii Europei Apusene. Vinul distilat era transoprmat pe
atunci în aşa numit-a „Aqua Vitae”, sau Apa Vieţii, termen dat de
alchimistul Arnaud de Villeneuve din Montpellier, care scria entuziast
că aceast lichid „întăreşte trupul şi prelungeşte viaţa”.
Spre finele secolului 14, alcoolul distilat era cunoscut şi renumit în
toată Europa, în rol de medicament apreciat. Alcoolul de atunci
funcţiona ca un antiseptic eficient şi un anestezic serios. De alştfel, o
altă teorie cu privire la originea vodcăi susţine că „Aqua Vitae” a
fost adusă în premieră pe pământurile ruseşti de către neguţătorii
genovezi care în drumul lor spre regatul Lituaniei au poposit şi în
Moscova unde i-au oferit cneazului Dmitri Ivanovici nişte nişte butoaie
cu alcool distilat.
Vodcă cu pâine de casă şi icre roşii de Manciuria. Sursa foto: Shutterstock
Cneazul a fost ulterior sanctificat, evident nu pentru că a spijinit
producerea vodcăi, ci pentru că a fost primul conducător rus care i-a
învins pe tătări. Iar unii istorici susţin că tocmai consumul de vodcă
le-ar fi dat războinicilro ruşi un plus de energie şi curaj în acea
bătălie epocală cu tătarii Hoardei de Aur. Curând, precum Biserica
Catolică monopoliza deja producţia şi vânzarea de alcool distilat în
Occident, Biserica Ortodoxă Rusă a intrat în afacere, fiind la început
singurul producător şi comerciant autorizat de vodcă din Rusia.
Ruşii au consumat iniţial vodca în rol de medicament, iar termenul de
vodcă, provine de la cuvântul „voda” – adică apă, în limba rusă,
denumire dată pe aza asemănării dintre transparenţa apei şi a vodcăi
pure. Vodca a crescut în popularitate atât de mult, încât spre finele
secolului 14, Marele Duce Ivan al Treilea, Ţar al tuturor Ruşilor, a
impus monopol de stat asupra producerii şi vânzării.
Spre secolul 17, vodca devenise deja o băutură ceremonială în Rusia,
apreciată deopotrivă de curte şi de Biserică, precum şi de oamenii de
rând care erau convinşi că vodca era un medicament potrivit pentru toate
bolile. În acele vremuri, ţarii au permis concesionarea producerii de
vodcă spre nobilii şi negustorii bogaţi, şi astfel puternica băutură
alcoolică a început să fie exportată în permieră în Europa. Nobilile
familii s-au îmbogăţit treptat din vodcă, astfle conform, tuturor
istoricilor ruşi,vodca a contribuit la emanciparea şi creşterea
veniturilor clasei aristocrate ruse, mai mult decât orice alt produs de
export, precum icrele negre, blănurile preţioase sau cerealele.
În acea perioadă, distileriile aristocraţiei ruse au început să-şi
diversifice producţia şi să experimenteze noi sortimente de vodcă pe
bază de ierburi aromatice, fructe de pădure şi diverse combinaţii de
cereale. Un ospăţ al oricărei familii aristocrate ruse includea pe
atunci o selecţie atât de mare de soiuri de vodcă, încât existau
sortimente ale căror denumir de arome începeau cu fiecare literă în
parte din alfabetul rus!
Vodcă cu peşte sărat, una dintre cele mai apreciate aperitive ruseşti tradiţionale. Sursa foto: Shutterstock
Spre sfârşitul secolului 19, celebrul chimist Dmitri Mendeleev a fost
într-atât de pasionat de vodcă, încât a pestrecut peste un an şi
jumătate pentru a descoperi proporţia perfectă dintre volumul şi
greutatea raţiei de alcool şi apă din vodca ideală. Mendeleev a rezolvat
problema şi a publicat rezultatele cercetărilor sale într-o dizertaţie
de nivel academic denumită „Despre combinarea alcoolului şi apei”.
Pornind de la studiile şi rezultatele lui Mendeleev, ruşii au stabilist
standardele naţionale pentru producţia de vodcă. O naţiune întreagă i-a
rămas recunoscătoare pentru definitivarea băuturii alcoolice favorite.
Evident, şi pentru întocmirea Tabelului Periodic al Elementelor...
În Rusia există un adevărat ritual şi chiar un istoric al consumului de
vodcă. În mod tradiţional, nu se bra vodcă fără un toast prealabil. Ba
este considerat chiar un gest de prost gust maxim să deschizi o sticlă
de vodcă şi să bei pur şi simplu din ea cum ai bea bere, suc, apă sau
alte băuturi. În amintirea trecutului ei marcat de ţari şi boieri, vodca
este percepută şi astăzi drept o băutură nobilă de către mulţi ruşi.
Obiceiul de a bea vodcă cu gheaţă sau cu lămâie, este total străin
ruşilor, fiind un obicei occidental. Moda vodcăi cu gheaţă şi lămâie a
apărut în anii 1920 odată cu naşterea cocktailurilor. Mai precis, atunci
când industriaşul şi imigrantul rus Vladimir Smirnoff a prezentat vodca
publicului american. Pentru americani, vodca era prea tare pentru a fi
băută simplă...
În Rusia, vodca nu se bea niciodată pe stomacul gol, ci întotdeauna
însoţeşte o serie de aperitive locale numite „zakuski”, aperitive care
includ peşte sărat şi uscat, murături, pâine integrală şi icre negre sau
roşii. Astfel de aperitive grele şi grase nu sunt deloc întâmplătoare,
ci au ca rol neutralizarea parţială a conţinutului mare de alcool din
vodcă.
Samagon şi Stalin
Rusia este cumva sinonimă cu vodca, dar vodca a fost şi încă este (în
special mărcile scumpe) apanajul orăşenilor şi al celor avuţi. O scurtă
aventură în cătunele îndepărtate şi îngheţate ale Siberiei, dezvăluie o
băutură alcoolică cumplită, o licoare atât de tare şi teribilă încât
întrece şi cele mai dure varietăţi de vodcă. Este vorba de puţin
cunoscutul samagon. În cultura băuturii la ruşi unde deţine un loc
special, samagonul este regele neîncoronat, este un fel de Robin Hood al
alcoolurilor!
Samagonul ar fi apărut tot în preajma secolului 14, şi a fost o băutură
ilegală încă de la începuturile sale. Samagonul a fost răspunsul rebel,
popular, al maselor de ţărani ruşi în faţa monopolului lui Ivan cel
Groaznic asupa producţiei de băuturi
spirtoase.
Vodcă cu aperitive ruseşti. Sursa foto: Shutterstock
A ocupat acelaşi rol de outsider de-a lungul timpului, sfidând brav
încercările ţarilor, oficialilor sovietici şi aurotităţilro poliţieneşti
de a orpi distileriile populare ale ruşilor de rând. Se spune despre
samagon că a fost şi este adevăratul naş al poporului rus, deoarece fără
această băutură deosebit de ieftină nunţile oamenilor săraci ar fi fost
mult mai triste!
Căci samagonul a fost creat şi vândut de către ruşii atât de săraci
încât nu-şi permiteau nici cele mai ieftine şi prost calitative
sortimente de vodcă vândute de autorităţi.
Acolo, în spatele curţilor care înconjurau izbele pierdute în
nebărginirea stepelor sau nepătrunsul pădurilor siberiene, ingeniozitate
ruşilor forţaţi de situaţie să facă băuturi alcoolice din ce aveau la
îndemână, avea să atingă apogeul. Una dintre calităţile samagonului era
aceea că putea fi obţinut din cele mai umile şi comune ingrediente.
Motiv pentru care există mai multe varietăţi de samagon decât de vodcă.
Prin urmare, samagonul se face din sfeclă, cartofi, fructe de pădure sau
cereale, luate separat sau amestecate în zute de variante, care dau la
rândul lor sute de felurid e samagin, fiecare cu aroma sa diferită.
Samagonul este atât de tare, încât adesea, consumul său duce la cazuri
de deces. În mod normal tăria sa variază între 80 şi 100 grade...
Soldat sovietic în tranşee. Sursa foto: Shutterstock
În mod normal, din acest motiv în Rusia samagonului i se mai spune şi
„băutura fără ţigare”, deoarece obiceiul local dictează că nu trebuie să
fumezi ţigări sau pipă când bei samagon pur, deoarece rişti să iei foc.
Şi în fiecare an se înregistrează destule cazuri de oameni arşi care au
nesocotit acest obicei.
Delicios, aromat dar şi mortal, samagonul avea să se dovedească asul
câştigător din mâneca lui Stalin în timpul războiului cu Germania
Nazistă.
Atunci când Wermacht-ul bătea la porţile Moscovei şi mare parte din
Rusia europeană fusese cucerită, producţia de vodcă a fost sistată de
sovietici, deoarece puţinele cereale scoase la timp din ţinuturile
ocupate de germani au fost folosite la producerea de pâine pentru
populaţie, nu vodcă. Însă pentru a compate starea de demoralizare din
rândul soldaţilor Armatei Roşii, Stalin ştia că ruşii au nevoie de
băuturi alcoolice cât mai tari pentru a depăşi momentele grele şi a se
bate cu furie turbată.
Fotografie de epocă cu ofiţeti ruşi bând samagon. Sursa foto: Shutterstock
Soluţia a venit sub forma miilor de distilerii, până atunci ilegale, din
Siberia, unde ţăranul rus de rând îşi producea samagonul. Prin ordine
exprese, Stalin a comandat construirea de noi distilerii de samagon şi
încurajarea ţăranilor să producă licoarea minune. De fapt, măsura lui
stalin a fost singura măsură de sprijinire a iniţiativei private în
timpul regimului sovietic-stalinist.
Astfel, „bravul” soldat sovietic a devenit cumva dependent de alcool în
timpul războiului, după cum certifica şi istoricul rus Victor Erofeyev
care declara că „În timpul celui de-al doilea Război Mondial, consumul
de alcool a fost mai important pentru victoria contra nazismului, chiar
decât celebrele rachete Katiuşa care-i îngrozeau pe nemţi”.
În timpul războiului, soldaţii sovietici erau încurajaţi să bea samagon.
Nici măcar excesul nu era condamnat. Sovieticii observaseră că mult
blamata băutură combătea nu numai frigul pătrunzător, dar atenua şi
bruma de raţiune a soldaţilor, care erau astfel capabili de acte de
vitejie nebună. În plus, era mult mai ieftin de produs decât alimentele.
Şi aşa, la ideea lui Stalin, şi alimentată cu samagon, Armata Roşie a reuşit să cucerească Berlinul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu