8 locuri „izolate” şi „puţin cunoscute”, dar năpădite de turişti

• Trimite prin YM

Ideea de a merge unde puţini alţii au mai mers îi motivează pe mulţi călători, chiar dacă la fel de mulţi preferă să meargă „unde merge lumea” în acel moment – destinaţiile la modă, adică. Dar, de fapt, cele două categorii sunt mai puţin diferite decât s-ar crede: cei care optează pentru destinaţii îndepărtate şi izolate se trezesc că mii de alţi turişti au optat la fel şi umplu acum cărările, punctele de belvedere şi spaţiile de cazare din preajma obiectivelor turistice în mod eronat considerate „greu accesibile”.

După cum remarcă autorul unui articol recent pe acestă temă, milioane de oameni împărtăşesc dorinţa de vedea lucruri nemaivăzute. Ca urmare, cărările „neumblate” se dovedesc bătătorite de cohorte de vizitatori, destinaţiile „dificil accesibile” sunt, de fapt, „accesate” de foarte mulţi, iar locurile „nedescoperite” sunt în realitate aşa de bine promovate turistic, încât atrag nemăsurat mai mulţi vizitatori decât se aşteaptă călătorul naiv care crede că va rupe gura târgului ducându-se undeva unde se duc puţini. Iată şi exemple.
Vang Vieng, Laos
Poate nu vă gândiţi la Laos ca la o ţară cu mare activitate turistică (deşi are un potenţial turistic extraordinar). Încă puţin dezvoltată, Laos pare genul de ţară în care s-ar duce în vizită, cu rucsacul în spate, doar un mic număr de călători cu mult simţ al aventurii.  
Şi totuşi, numărul lor nu e aşa de mic cum s-ar crede, dovadă succesul turistic al unei aşezări necunoscute multora, dar despre care alţi mulţi ştiau că e o destinaţie turistică „de neratat”, în virtutea distracţiilor interesante pe care le oferă, pline de adrenalină  şi alcool.
Vang Vieng e un orăşel situat în centrul ţării, pe malul râului Nam Song, ce şerpuieşte printre formaţiuni carstice calcaroase ce alcătuiesc privelişti spectaculoase. În urmă cu vreo 15 ani, localnicii întreprinzători au început să propună vizitatorilor plimbări „pe râu în jos”, în mari colaci gonflabili. S-au adăugat, de-a lungul anilor, baruri aşezate pe malurile râului, tobogane, instalaţii din frânghii pe care vizitatorii se puteau balansa deasupra râului, precum Tarzan deasupra ochiului său de apă din junglă…

Şi aşa, încet-încet, Vang Vieng s-a transformat, până la urmă, într-o destinaţie „de petreceri” pentru tinerii plecaţi să colinde cu rucsacul în spate. Până la 120.000 de asemenea tineri turbulenţi  vizitau anual mica localitate. Barurile înşirate pe malul râului ofereau grupruilor de tineri petrecăreţi băuturi alcoolice în cantităţi enorme (în găleţi de plastic de 10 litri, relatează un jurnalist într-un articol), muzica bubuia asurzitor din difuzoare şi la orice colţ de stradă se puteau cumpăra droguri, de la marijuana şi ciuperci halucinogene la pipe cu opiu.
Odată cu creşterea popularităţii turistice a locului, au început şi problemele. Orăşelul liniştit a început să aibă dificultăţi din cauza gunoaielor, a zgomotului şi a comportamentelor dezmăţate ale turiştilor, iar unii dintre aceştia s-au rănit (unii chiar au murit) dându-se cu colacul în stare de ebrietate, făcând figura lui Tarzan cu frânghia când erau beţi sau căzând şi fracturându-şi oasele în vreme ce-şi croiau drum – beţi şi/sau drogaţi - pe malurile accidentate ale râului.
În cele din urmă, autorităţile au luat măsuri: începând din 2012, au închis foarte multe baruri ilegale şi au înăsprit reglementările privind distracţiile turistice în localitate, interzicând coborârile cu colacul în stare de ebrietate sau fără echipament de protecţie. Orăşelul a devenit mai puţin zgomotos, atmosfera mai puţin uşuratică, iar turiştii de azi sunt, în general, persoane mai mature şi mai aşezate, care vin aici atrase de minunatele peisaje în care se îmbină sculpturile naturale ale carstului cu vegetaţia luxuriantă a junglei.

Totuşi, Vang Vieng e încă un loc foarte turistic: dacă numărul vizitatorilor occidentali a scăzut, creşte în schimb numărul celor din Japonia, China şi Coreea de Sud. Vang Vieng este încă vizitat de zeci de mii de turişti, ceea ce, pentru un orăşel cu 25.000 de locuitori, înconjurat de junglă, dintr-o ţară în curs de dezvoltare, e foarte mult.
 
Uluru (Ayers Rock), Australia
Când o vezi în fotografii, splendidă în grandioasa ei însingurare, ai impresia că e într-adevăr unul dintre cele mai izolate obiective turistice ale lumii.

Dar e o impresie cum nu se poate mai greşită: deşi e situată în deşertul neprimitor al provinciei australiene Northern Territories, iar cel mai apropiat oraş, Alice Springs, e la aproape 500 km distanţă, Uluru, stânca sacră a aborigenilor australieni, e o atracţie turistică extrem de populară.
La răsăritul şi apusul soarelui, când se spune că stânca arată mai impresionat ca oricând, de jur-împrejur şesul e presărat cu maşini de teren, iar aparatele fotografice ţăcăne în neştire.
Şi sunt destui şi cei care urcă pe stâncă (profitând de faptul că există un drum de acces), în ciuda faptului că aborigenii – pentru care Uluru este un loc sacru - îi roagă să nu o facă.


Ubud, Bali
Departe de plajele aglomerate şi viaţa de noapte zgomotoasă din preajma lor, Ubud, aşezat într-o zonă deluroasă din insula Bali, a fost mult timp considerată drept o „destinaţie alternativă”, recomandată celor ce doreau să descopere farmecul insulei şi cultura balineză, dincolo de agitaţia staţiunilor turistice litorale din sudul insulei
Însă pe măsură ce tot mai mulţi turişti au „descoperit” Ubud, micile aşezări din zonă au crescut şi s-au contopit, transformându-se din sate în cartiere urbane.
Deşi locul îşi păstrează încă, în mare măsură, farmecul autentic, năvala sutelor de mii de vizitatori îl transformă totuşi, încet, dar sigur şi alimentează temerile că Ubud nu va mai fi mult timp giuvaerul asiatic ascuns care era cândva.

 
Great Smoky Mountains National Park, SUA
Aţi auzit de el? În galeria rezervaţiilor naturale din SUA, Parcul Naţional Great Smoky Mountains, situat în statele North Carolina şi  Tennessee, e mult mai puţin faimos decât Yellowstone, Yosemite sau Marele Canion. Însă, cu toate acestea, este vizitat de un număr de turişti mult mai mare decât orice alt parc naţional din SUA. În 2012, numărul vizitatorilor a fost de 9 milioane (mai mult decât în Yellowstone şi Marele Canion la un loc, conform datelor din articolul citat.)

Cele mai populare atracţii de pe teritoriul său – turnul de observaţie de la Clingmans Dome  (imaginea de mai sus), Mount Le Conte, Cades Cove - sunt pline vara de turişti. Parcul are peste 1.200 km de poteci pe care urcă aproximativ 400.000 de drumeţi anual, iar mult mai mulţi străbat diferitele porţiuni ale rezervaţiei cu maşina - prilej de întâlniri cu fauna sălbatică, aparent prea obişnuită cu turiştii ca să se mai sinchisească de ei, după cum se vede şi din imaginea de mai jos.

Cei care au venit aici în căutare de linişte şi singurătate în sânul naturii se pot bucura totuşi de ele (căci pe marea sa întindere, de peste 2.100 de kilometri pătraţi, parcul oferă multe zone splendide, sălbatice şi liniştite), dar cu condiţia să ocolească acele puncte foarte populare (şi populate), recomandate în broşurile turistice.
 
Muntele Everest, Nepal/China
Ai zice că nu mulţi se încumetă să înfrunte Everestul, cel mai înalt munte al lumii. Zici, dar n-ai dreptate. În ciuda reputaţiei lui intimidante, Muntele Munţilor e asaltat de călători, unii urcând până la o tabără de bază, alţii mergând pe circuitul Annapurna, o rută care oferă perspective impresionante asupra vârfului.

Dacă vârful înalt de 8.848 de metri nu-l atinge oricine, în schimb multe puncte de la altitudini mai joase sunt accesibile aproape oricărei persoane cu o condiţie fizică bună şi care dispune de bani (vorbim de nişte sume de zeci de mii de euro, dar se găsesc destui care le au şi sunt dornici să le cheltuiască pentru o aventură aşa de măreaţă – o ascensiune pe Everest!) Pentru aceştia, există firme specializate care organizează expediţii, punând la dispoziţia participanţilor echipament special, ghizi cu experienţă şi cărăuşi.
Rezultatul cel mai vizibil al acestei „mercantilizări” a ascensiunilor pe Everest a fost transformarea muntelui într-un adevărat depozit de gunoaie. Versanţii sunt plini de deşeuri, de la ambalaje de alimente la corturi şi butelii de oxigen uzate, iar situaţia a devenit aşa de problematică, încât sunt organizate periodic expediţii de curăţenie, care adună şi cară la poalele muntelui tone de gunoaie.
 
Cascada Victoria, Zambia/Zimbabwe
De două ori mai înaltă decât Niagara şi de lărgime impresionantă, cascada Victoria, situată la frontiera dintre Zambia şi Zambezi, oferă, mai ales în anotimpul ploilor, o privelişte extraordinar de impresionantă. De fapt, nu este o cascadă, ci un întreg complex colosal de canioane şi căderi de ape, cu pereţi imenşi de stâncă de pe care apele fluviului Zambezi se aruncă în abis, cu zgomot de tunet, ridicând o ceaţă de picături fine de apă, prin care razele soarelui răsfrâng curcubee. De altfel, Mosi-oa-Tunya, numele cascadei în limba tonga vorbită de populaţia indigenă, înseamnă „fumul care tună”.

Aparent destul de izolată în mijlocul Africii şi greu accesibilă, cascada Victoria – care a fost inclusă în 1989 pe Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial – atrage, în realitate, un număr mare de turişti, ademeniţi aici nu numai de extraordinara privelişte a cascadelor, ci şi de distracţiile suplimentare oferite de agenţii de turism locali: plimbări cu bărcile pe fluviu, safari, bungee jumping…
În aprilie, când e „sezonul de vârf” (când apele, umflate de ploi, au volumul cel mai mare), turişti înarmaţi cu aparate de fotografiat tropăie pe ambele „maluri” ale cascadei, pozându-se pe fundalul căderilor de ape,  iar pe deasupra trec mici avioane şi elicoptere care plimbă tot turişti, veniţi să admire de sus vestitele cascade.


 
Jaisalmer, India
Aşezat în mijlocul deşertului Thar, Jaisalmer, „Oraşul de Aur” din provincia indiană Rajasthan, în vestul Indiei, e o aşezare cu construcţii vechi, cu un aer de orăşel desuet, deşi, în vârful sezonului turistic, ajunge să adăpostească 80.000 de oameni.

Nu e cazul să vă faceţi iluzii, crezând că Jaisalmer trăieşte într-un ritm încet şi mereu egal, din activităţi tradiţionale: aici activitatea tradiţională şi principală este exact industria turismului. Tururi cu ghid pentru a admira spectaculoasele vestigii ale Fortului Jaisalmer, plimbări pe cămile, localnici zâmbitori, dar insistenţi, care oferă tot felul de servicii… ce mai, e un orăşel turistic sadea, cu tot renumele lui de aşezare străveche în mijlocul deşertului.

 
Muntele Fuji, Japonia
Nenumărate fotografii mai vechi şi mai noi, ca şi picturile vechilor maeştri japonezi (în frunte cu Hokkusai şi ale sale „36 de vederi ale Muntelui Fuji”) ni-l înfăţişează ca pe un pisc izolat, cu creştetul acoperit de zăpadă – simbolul însuşi al măreţiei solitare.
Şi totuşi, sute de mii de persoane escaladează acest con vulcanic de 3.776 m înălţime (în 2009 au fost aproximativ 300.000). Se merge cu autobuzul sau maşina proprie până în anumite puncte, situate la peste 2.300 de metri, de unde urcarea e permisă doar pe jos. Aceste trasee sunt deschise numai vara, iar potecile sunt efectiv pline de drumeţi cât de vara de lungă. Unii urcă noaptea (deşi e periculos) pentru a prinde răsăritul pe vârful muntelui, aşa că nici măcar sculatul de dimineaţă nu te ajută întotdeauna să eviţi aglomeraţia.

Deci, totul e relativ pe lumea asta – şi „izolarea”, şi dificultatea accesului… ceea ce nu nu însemană că nu mai există lucruri de descoperit, ci doar că, în această epocă a turismului de masă, a transportului rapid, a comunicării super-rapide, nu trebuie să ne aşteptăm la prea multe încântări inedite de la vreun loc din lume, odată ce acesta a fost descris şi lăudat fie şi de un singur călător – dar lăudat pe net.