Omul exploatat de om: sclavia din zilele noastre
Omul exploatat de om
(Foto: Shutterstock)
+ zoom
Galerie foto (3)
Explicaţii, cifre, cauze
Deşi pare cumva desuet, sau chiar incredibil pe alocuri, sclavia aşa cum
o ştim din cele mai vechi timpuri nu doar că a supravieţuit până în
prezent, dar înfloreşte sub forme care mai de care mai neaşteptate. Şi
odată cu creşterea numărului locuitorilor planetei (am depăşit cifra
celor 7 miliarde de locuitori), a crescut proporţional şi numărul
sclavilor, astfel încât la ora actuală există în lume mai mulţi sclavi
decât negrii africani capturaţi şi vânduţi în trecut în cele două
Americi.
În mod oficial, regimul sclavagist şi sclavia nu sunt recunoscute în
nicio ţară din lume. Ultima ţară care a abolit în mod oficial sclavia a
fost Mauritania, unde în anul 1985, sclavia a fost abolită printr-un
decret prezidenţial. Cu toate aceasta, de abia în luna august a anului
2007, parlamentul Mauritaniei a adoptat legea care în mod oficial face
ca obiectul sclaviei să fie considerat o infracţiune care se pedepseşte
cu maximum 10 ani de închisoare, însă şi în prezent aproximativ 4, 7%
din populaţia acestei ţări africane trăiesşte în regim clar de sclavie.
Însă în pofida realităţilor oficiale, sclavia există în
ilegalitate, fapt care nu o periciliteaază deloc, ba chiar prosperă în
zona economiei subterane a fiecărei ţări din lume (inclusiv România).
Prin urmare, sclavia modernă a ajuns o adevărată industrie
internaţională cu un profit uriaş de circa 35 miliarde $ generat anual.
Raportul din anul 2013 al Global Slavery Index, un for care
monitorizează sclavia la nivel mondial, dezvăluie că aproximativ 76% din
totalul sclavilor de pe planetă provin şi trăiesc în 10 ţări. Cei mai
mulţi sclavi din lume trăiesc în India, unde 14 milioane de oameni,
adică peste
15 din populaţia ţării, au statut de adevăraţi sclavi. Pe locul doi la
numărul de sclavi este China, unde trăiesc aproape 3 milioane de sclavi,
lista ruşinii fiind urmată în ordine descrescătoare de Pakistan cu 2,1
milioane de nefericiţi, Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Congo,
Myanmar şi Bangladesh.
O bătrână fără adăpost cerşeşte pe strada Khreschatyk din Kiev (Ucraina), 14 Aprilie 2013 (Foto: OlegD / Shutterstock)
Totuşi, cum vremurile diferă semnificativ, şi sclavia din prezent este
diferită semnificativ în unele aspecte, comparativ cu sclavia de acum
câteva sute de ani. La ora actuală există într-adevăr mai mulţi sclavi
decât în vechime, dar la nivel social, proporţional aceştia sunt mai
puţini decât în trecut. În plus, nimeni nu mai apără sclavia în mod
oficial, cum se întâmpla pe vremuri.
Cu toate acestea, sclavia continuă să înflorească nestingherită cu toate
că este pretutindeni în afara legilor. Existenţa sclaviei în orice
societate din prezent alimentează corupţia şi o altă listă lungă de
infracţiuni, unele dintre acestea fiind deosebit de grave. Puterea
liderilor interlopi care se ocupă cu recrutarea, traficul şi vinderea
fiinţelor umane, este în strânsă legătură cu formele de guvernământ şi
puterea executivă a ţărilor în cauză.
Vrem nu vrem, sclavia continuă să existe atât timp cât guvernele permit
acest lucru sau nu fac nimic concret pentru eradicarea ei completă.
Majoritatea cercetătorilor fenomenului sclaviei moderne susţin că
această formă extremă de oprimare este permisă din cauza corupţiei
autorităţilor executive şi guvernamentale.
Cu toate că pare greu de crezut, în mulţe părţi ale lumii, cumpărarea şi
deţinerea de sclavi este o afacere mai ieftină decât pare, şi în
anumite circumstanţe, poate genera profituri economice substanţiale. La
urma urmei, dacă nu ar fi fost aşa, sclavia ar fi dispărut de la sine.
Sclavia modernă este atât de ieftină la nivel de investiţie şi costuri,
încât cercetătorul Kevin Bales susţine că preţul unui sclav din zilele
noastre este în medie mai scăzut decât preţul cu care acum 2-3 sute de
ani era cumpărat un negru din Africa. Sclavia a devenit aşadar o
investiţie atractivă deoarece proprietarii şi traficanţii de sclavi
trebuie să plătească doar hrana şi hainele victimelor. Iată cum sclavia
în sine, a ajuns să fie mai ieftină şi mai profitabilă în multe aspecte,
decât angajarea şi plătitul celei mai ieftine forţe de muncă valabile
pe piaţă.
Sclavia modernă este deci îndeajus de profitabilă pentru ca multe
guverne corupte din ţările Lumii a Treia să o permită tacit, chiar dacă
este scoasă în afara legislaţiei internaţionale prin numeroase tratate.
Cifrele istorice ne revelează un adevăr crud. Dacă în anul 1809,
proprietarii de sclavi din Statele Unite au cumpărat sclavi africani în
valoare totală de doar 40.000 $ la nivelul dolarilor din prezent, doar
în decursul anului 2009 s-au vândut în lumea întreagă sclavi în valoare
de 9 miliarde $.
Evident, sclavia din zilele noastre este în mare parte un efect secundar
al sărăciei generalizate şi al mizeriei vieţii de zi cu zi în care
trăiesc miliarde de oameni. În aceste condiţii era de aşteptat ca ţările
unde lipseşte educaţia, prosperitatea economică, libertatea de expresie
şi aplicabilitatea legii, să fie cele mai mari furnizoare de sclavi.
Capetele Hidrei
La ora actuală, sclavia nu este prezentă doar sub forma în care o
persoană deţine o altă persoană ca pe un obiect, sau animal de muncă,
având drept de viaţă şi de moarte asupra lui. Ei bine, nu doar asta!
Sclavia de azi este asemenea unei Hidre a răului, cu multe capete de
acţiune, fiecare dintre acestea fiind imposibil de ucis definitiv. Sunt
multe ramuri şi specializări ale sclaviei. Probabil cea mai răspândită
formă este munca forţată. Acest aspect vizează milioanele de oameni
răpiţi, vânduţi şi cumpăraţi pentru a fi folosiţi îndeosebi ca forţă
gratuită de muncă. Aceşti oameni duc o existenţă cumplită, căci au parte
de mâncare puţină şi de proastă calitate, nu beneficiază de îngrijire
medicală şi nu pot fugi de la stăpâni
. Viaţa oricărui astfel de nefericit nu valorează mai nimic, căci dacă
moare, proprietarul cumpără altul poate la un preţ încă mai ieftin decât
cel plătit pentru cel proaspăt decedat. Foarte mulţi sclavi de muncă
sunt copii, unii dintre ei născuţi sclavi din părinţi sclavi. La finele
secolului trecut, numai în India existau aproximativ 15 milioane de
copii care purtau lanţul greu al sclaviei.
O altă categorie de oameni care riscă să ajungă sclavi de muncă sunt
muncitorii imigranţi care sunt obligaţi să plătească astfele mari sume
de bani traficanţilor care i-au introdus în ţări mai bogate decât cele
de baştină. Foarte mulţi astfel de muncitori sunt transformaţi pe loc în
sclavi prin confiscarea paşaportului şi a tuturor actelor, alături de
bătăi şi alte forme de violenţă. La fel, există situaţia în care mulţi
imiganţi sunt ţinuţi abuiziv şi ilegal în captivitate pentru a munci
fără plată.
Una dintre cele mai cumplite forme de sclavie este aceea în care copiii sunt răpiţi sau vânduţi ca sclavi sexuali sau sunt obligaţi să devină soldaţi în războaiele celor mari,
cum este cazul Armatei de Rezistenţă a Domnului, o grupare rebelă
armată din Uganda care se foloseşte de copii drept soldaţi şi scuturi
umane.
Alte forme extrem de periculoase şi înjositoare de sclavie sunt sclavia
sexuală şi aşa numit-a sclavie maritală, în care femeile sunt răpite şi
obligate să se căsătorească cu forţa, sau sunt vândute drept viitoare
„soţii”. Prostituţia forţată este o formă de sclavie sexuală foarte
evidentă în Statele Unite, ţările occidentale europene şi ţările din
Orientul Mijlociu. Este cea mai frecventă şi evidentă formă de sclavie
umană în ţările Europei de Est şi în sud-estul Asiei. Printre ţările
care conduc detaşat în topul exportului de carne vie se numără Republica
Moldova şi Laos.
Sclavia din zilele noastre (Foto: Shutterstock)
Foarte multe fete şi femei din ţările sărace sunt răpite, înşelate,
traficate şi vândute în Occidentul bogat pentru a ajunge ulterior nişte
simple obiecte sexuale consumabile. Industria vânzării de mirese pentru a
deveni proprietăţi totale ale viitorilor soţi, este o afacere
transnaţională deosebit de prosperă şi înfloritoare. Acest fenomen este
foarte frecvent în India, China, unele ţări din Asia Centrală şi
Indochina, precum şi în multe state occidentale.
Vânzarea de mirese şi mariajele forţate fac însă parte din cultura şi
tradiţiile sociale locale a unor întinse regiuni din Asia şi Africa. De
fapt, aceste aspecte sunt în esenţa lor nimic altceva decât forme de
sclavie care afectează anual milioane de fete şi femei. Deseori, când
familiile sărace din aceste părţi ale lumii nu-şi mai pot permite să-şi
întreţină copiii, fetele sunt vândute (uneori le vîrste fragede)
bărbaţilor din familii mai bogate şi mai puternice. Aceşti viitori soţi
sunt de regulă cu mult mai vârstnici decât fetele.
Miresele fără voie sunt obligate să trăiască în casele soţilor
cu unicul scop de a le satisface acestora toate poftele. Foarte adesea,
aceste nefericite ale sorţii suferă abuzuri, bătăi, umilinţe şi violenţe
sexuale greu de imaginat.
În afara sărăciei şi a mizeriei materiale, sclavia modernă mai este
alimentată şi de alte cauze. Una dintre acestea este lipsa oricărei
alternative existenţiale. Victimele sclaviei au adesea de ales între a
se lăsa vânduţi ca nişte vite sau a muri pur şi simplu de foame. Sărăcia acţionează de fiecare dată ca o barieră de netrecut în faţa teoreticei libertăţi de mişcare a victimelor sclaviei.
Însă o mare cauză a sclaviei este reprezentată de însăşi creşterea
necontenită a populaţiei umane pe Terra. Acest fenomen fără precedent
creeazp nu numai o intensificare a luptei pentru resurse, dar şi o
categorie uriaşă de oameni care nu-şi găsesc altfel de lucru, implicit
nu se pot autosusţine într-un mod onorabil.
Acestor realităţi dure se adaugă faptul că ţările sărace nu au
mijloacele şi instituţiile care să stopeze sclavia. În astfel de ţări,
poliţia şi justiţia fie nu au putere, fie sunt prea corupte, fie sunt
deopotrivă şi slabe şi corupte, aşa că aceste insitituţii oficiale nu
constituie în niciun caz nişte bariere eficiente contra sclaviei sau
traficului de persoane.
În faţa unor asemenea realităţi, se conturează din nefericire un viitor
asigurat pentru sclavia umană şi restul cortegiului funebru de abuzuri
care o însoţesc.
Însă specia umană este în esenţa ei una imprevizibilă, iar potenţialul
fiinţelor umane nu trebuie niciodată subestimat. La urma urmei, istoria
omenirii este plină de situaţii în care sclavii s-au revoltat şi s-au
eliberat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu