Războaiele opiului din China: primele războaie mondiale ale drogurilor
Câmp de maci
Sursă foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Ceai şi droguri
Timp de peste o mie de ani, China a fost capătul estic al celebrului şi
fascinantului Drum al Mătăsii, precum şi sursa unor mărfuri rare şi
luxoase. Însă odată cu începuturile Revoluţiei Industriale în Europa,
marile companii comerciale ale vremii, precum British East India Company
şi Dutch East India Company erau nerăbdătoare să-şi agaţe ghearele pe
tentanta Chină cu al său potenţial comercial uriaş. Companiile europene
se loveau însă de o serie de bariere de netrecut. În primul rând, China
limitase drastic orice contact cu alte ţări culturi şi civilizaţii.
Imperiul Qing lăsase o singură poartă pentru comerţ şi aceea era portul
Canton sau Kwantung.
Imperiul stabilise pedepse aspre pentru orice european care părăsea
portul şi intra mai adânc în teritoriul chinez. Ca şi cum ar fi turnat
gaz peste foc, comercianţii europeni erau căutători avizi ai mărfurilor
chinezeşti, fiind foarte interesaţi de cumpărarea porţelanurilor,
mătăsii şi a ceaiului verde. Însă China nu dorea sub nicio formă şi nici
nu avea nevoie de mărfurile şi produsele europenilor oferite la schimb
de aceştia. Oficialii Imperiului Qing doreau la schimb pentru produsele
lor, un singur lucru, argintul!
Din seminţele de mac se extrage opiul un drog ilegal în multe ţări printre care şi România Sursă foto: Shutterstock
Anglia s-a văzut într-o situaţie de impas în comerţul pe care încerca
să-l stabilească cu China, cum nu mai avea rezerve autohtone de argint
şi era nevoită să-şi cumpere argintul din Mexic sau de la rivalele sale
europene care aveau mine de argint în colonii. Creşterea apetitului
britanicilor pentru ceai se reflecta în creşterea cererii pentru acest
produs. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, Anglia importa şase tone
de ceai anual din China. În decursul unui interval de 50 de ani Anglia
vindea în China bunuri în valoare de 9 milioane de lire şi importa
produse chinezeşti în valoare de 27 milioane de lire, restul costurilor
fiind plătite în argint.
Situaţia devenea tot mai tensionată, aşa că la începutul secolului 19,
Compania British East India a descoperit o nouă formă de plată, foarte
ieftină, în locul argintului. Noua monedă de schimb consta în seminţele
de mac provenite din India. Soiul de mac, sau opiu cum mai este denumit,
era cultivat în regiunea Bengalului şi avea substanţe active mai
puternice decât soiul de mac cultivat în China. Trebuie menţionat că
fumatul acestei plante cu efecte euforice şi halucinogene ajunsese pe
atunci un obicei extrem de răspândit în toate păturile sociale din
China.
Milioane de oameni erau deja dependenţi de consumul de opiu, iar
cum consumul şi dependenţa mergeau mână în mână, autorităţile dinastiei
Qing erau din ce în ce mai îngrijorate de acest obicei nociv care
ameninţa însăşi sănătatea populaţiei şi funcţionarea societăţii. Conform
unor estimări istorice, în jurul anului 1830, un procent uluitor de 90%
dintre tinerii bărbaţi chinezi de pe coasta de est a Chinei erau
dependenţi de consumul de opiu. Balanţa comerţului se înclinase brusc în
favoarea Angliei.
Desen de epocă cu Bătălia de la Baliqiao. Sursă foto: Shutterstock
Aşa că în anul 1839, sătul de situaţia creată, împăratul Chinei a decis
să interzică prezenţa oricărui englez care vindea opiu. În această
direcţie, împăratul l-a numit nou guvernator al Cantonului pe
funcţionarul imperial Lin Zexu, care a asediat un număr de 13 negustori
englezi de opiu care se refugiaseră în casele lor din port. Când aceştia
s-au predat în cele din urmă în luna aprilie a aceluiaşi an,
guvernatuorul Lina confiscat din casele lor peste 42.000 de pipe pentru
fumat opiu, alături de o cantitate de opiu în valoare de 2 milioane de
lire sterline la valoarea pieţii din acele timpuri. Guvernatorul a
ordonat confiscarea opiului şi aruncarea acestuia în apele mării.
Scandalizaţi, speculanţii englezi au trimis o petiţie la Londra în care
cereau imperativ intervenţia oficialităţilor şi a casei regale.
Incidente şi provocări finalizate în război
În luna iulie un alt incident avea să tensioneze şi mai mult relaţiile
deja încordate dintre Anglia şi China. Pe data de 7 iulie 1939, un grup
de marinari englezi şi americani de pe vasele care transportau opiu din
India, au vandalizat satul Chien-sha-tsui din Kwoloon, isprava lor
soldându-se cu uciderea unui sătean chinez şi vandalizarea templului
budist care deservea credincioşii satului. „Incidentul din Kwoloon”, cum
l-au denumit istoricii, i-a înfuriat pe oficialii dinastiei Qing care
au cerut imperativ ca vinovaţi să le fie predaţi pentru judecare conform
legilor chinezeşti. Însă Anglia a refuzat, invocând drept explicaţie
diferenţele dintre sistemul judiciar englez şi cel chinez.
Prin urmare, un număr de şase marinari englezi au fost judecaţi de o
curte britanică din Canton, şi cu toate că au fost condamnaţi pentru a
linişti spiritele chinezilor, vinovaţii au fost trimişi urgent în Anglia
unde au fost instantaneu eliberaţi.
În urma acestui incident, autorităţile chineze au declarat că niciun
comerciat englez sau de altă naţionalitate nu va mai desfăşura
activităţi comerciale în China decât dacă sunt de acord să se supună
legilor chineze şi să nu mai vândă opiu. Superintendentul comercial din
China, lordul Charles Elliot a ales să răspundă acestor măsuri prin
suspendarea oricăror legături comerciale cu China, după care a ordonat
navelor britanice să se retragă din portul Canton.
Era începutul primului Război al Opiului.
În mod straniu, această confruntare militară a început cu o neînţelegere
între negustorii englezi. Nava britanică Thomas Coutts, al cărei
proprietar aparţinea sectei quakerilor care se opunea comercializării
opiului, a ingorat ordinul lui Charles Elliot şi a coborât ancora în
Canton în luna octombrie a anului 1839. Căpitanul navei a semnat
înţelegerea cu chinezii prin care se oferea să se supună legislaţiei
acestora şi a început să-şi vândă mărfurile. În răspuns, Charles Elliot a
ordonat Marinei Regale Britanice să blocheze gurile fluviului Pearl,
pentru ca nicio altă navă engleză să nu mai intre în portul chinezesc.
Pe data de 3 noiembrie a aceluiaşi an, o altă navă engleză, Royal Saxon a
încercat să rupă blocada, dar navele de război ale Marinei Regale au
deschis focul asupra sa. În apărarea navei Royal Saxon au sărit imediat
navele dinastiei Qing, iar totul s-a transformat în Prima Bătălie de la
Cheunpee, în care marina militară britanică a scufundat mai multe nave
chinezeşti.
Pipă chinezească specială pentru fumatul opiului. Sursă foto: Shutterstock
Avea să fie prima dintr-o serie lungă de înfrângeri dezastruoase
suferite de forţele chineze, care din cauza diferenţei de armament au
fost înfrânte în multe bătălii desfăşurate atât pe mare, cât şi pe
uscat. În decursul următorilor doi ani şi jumătate, britanicii au
capturat Cantonul, Zhousanul şi forturile Ningbo şi Dinghai de la gurile
fluviului Pearl. În anul 1842, britanicii au reuşit să cucerească şi
oraşul Shanghai, ajungând astfel să controleze gura de vărsare a marelui
fluviu Yangtze. Uluiţi şi umiliţi în egală măsură de desfăşurarea
lucrurilor, oficialii chinezi s-au văzut nevoiţi să ceară încheierea
unei păci deloc favorabile lor.
Aşa urma să intre în scenă tratatul de la Nanjing. Pe data de 29 august
1842 reprezentanţii oficiali ai reginei Victoria din partea Angliei şi
ai împăratului Daoguang din partea Chinei aveau să semneze la Nanjing un
tratat de pace. Tratatul, urma să fie denumit de istorici Primul Tratat
de Inegalitate, deoarece Anglia obţinea multe concesii în China fără să
ofere nimic în schimb, cu excepţia încetării ostilităţilor. Ca prim
rezultat, Tratatul din Nanking deschidea comercianţilor britanici
accesul la un număr de cinci mari porturi.
Desen de epocă cu o întâlnire diplomatică dintre China şi Franţa. Sursă foto: Shutterstock
Tot el stipula un tarif fix de 5% din valoarea bunurilro importate în
China. Angliei urma să i se acorde statutul de naţiune favorizată în
toate legăturile comerciale, iar cetăţenilor britanici urmau să li se
acorde drepturi extrateritoriale.
Consulatele britanice au primit dreptul de a negicia direct cu oficialii
locali, iar tot în acel tratat ruşinos şi injust China fost forţată să
cedeze englezilor Hong Kong-ul. În final, chinezii au mai fost obligaţi
să plătească compensaţii de război în valoare de 21 milioane dolari de
argint!
Sub acest tratat, China a avut mari pierderi economice dublate
de o pierdere a suveranităţii fără precedent. Considerată multă vreme o
superputere a Asiei, Primul Război al Opiului a expus China drept un
umil „tigru de hârtie. Slăbiciunea Chinei nu a trecut neobservată
rivalilor săi vecini. În mod deosebit, Japonia a ţinut cont de
situaţie...
Al doilea Război al Opiului
Evident, astfel de înţelegeri şi obligaţii nu au fost mult timp pe
placul chinezilor care în cele din urmă s-au văzut nevoiţi să încalce
Tratatul din Nanjing, odată cu alte tratate de inegalitate impuse de
Franţa şi Statele unite în anul 1844. Pentru a-i provoca şi mai mult pe
chinezi, Anglia a decis înăsprirea măsurilor cerând Chinei taxe 0 pentru
toate importurile venite din Anglia, precum şi legalizarea comerţului
cu opiu englezesc provenit de pe plantaţiile din India şi Burma.
Picătura care a umplut paharul s-a declanşat în anul 1856 în urma aşa
numitului Incident Arrow în care era implicată o navă de contrabandă.
Atunci China a reţinut echipajul, iar Anglia s-a decis să răspundă prin
bombardarea a patru forturi costiere şi scufundarea a peste 20 de nave
de tip junci. Cum China era ocupată cu stoparea unei revolte locale, nu a
putut face faţă şi atacului venit din partea britanicilor. Tot atunci
s-a întâmplat ca în India să izbucnească Revolta Şipailor, soldaţi
indieni angajaţi de britanici. Atenţia Angliei s-a mutat dispre China
spre Perla Coroanei, dar a revenit asupra Chinei după stingerea
revoltei.
Incidentul care a declanşat cel de-al Doilea Război al Opiului a fost
provocat de un preot catolic misionar francez pe nume Auguste
Chapdelaine care a fost arestat de chinezi în Guanxi sub acuzaţia de
răspândire a creştinismului în afara porturilor din China. Preotul
francez a fost condamnat la decapitare, dar temnicerii săi l-au bătut
până la moarte înainte de pronunţarea sentinţei oficiale. Deşi
misionarul francez se făcuse vinovat de încălcarea Tratatului
Franco-Chinez şi fusese judecat conform legilor locale, guvernul francez
s-a folosit de acest incident ca de o scuză pentru a muşca şi el o
parte din China, formând o alianţă cu englezii în cadrul celui de-al
doilea Război al Opiului.
Între anii 1857-1858, forţele anglo-franceze echipate militar net
superior, au capturat forturile Guanghzou, Guandong şi Taku de lângă
Tianjin. China s-a văzut iarăşi obligată să se predea fiind obligată să
semneze un nou tratat defavorabil, cel de la Tianjin din vara anului
1858.
Noul tratat permitea Marii Britanii, Franţei, Rusiei şi Statelor
Unite să-şi deschidă propriile amabasade la Beijing, deshidea alte
porturi comercianţilor occidentali, şi China iarăşi trebuia să plătească
noi compensaţii de război către Franţa şi Anglia. Într-un tratat
separat, Rusia ţaristă a luat malul stâng al fluviului Amur, iar în anul
1860, ruşii fondau pe teritoriul nou obţinut cel mai mare port de-al
lor la Pacific, oraşul port Vladivostok.
Mpnumentul
Eroilor Poporului din Shanghai. Un edificiu modern ridicat în memoria
tuturor chinezilor ucişi în Războaiele Opiului. Sursă foto: Shutterstock
Totuşi, consilierii împăratului Xianfeng l-au convins să reziste
puterilor vestice şi tratatelor umilitoare. Forţele anglo-franceze au
distrus pe data de 21 septembrie 1860 o armată chineză de 10.000 de
soldaţi, după care au intrat pe data de 6 octombrie în capitala Beijing
unde au jefuit şi incendiat Palatul Imperial de Vară.
Cea de-a doua conflagraţie s-a încheiat în cele din urmă pe data de 18
octombrie 1860, când chinezii au ratificat o versiune revizuită a
Tratatului de la Tianjin. Noul tratat implica tratamente egale
chinezilor convertiţi la creştinism, legalizarea comerţului cu opiu şi
aocrdarea către Anglia zonei costiere dintre Hong Kong şi Kwoloon.
Pentru dianstia Qing, Războaiele Opiului au însemnat începutul
sfârşitului finalizat cu abdicarea tânărului împărat Pu Yi în anul 1911.
Tratatul de la Tianjin a dus la izbucnirea Revoltei Boxerilor şi a dus
la recrudescenţa fără precedent a naţionalismului chinez.
Înfrângerile umilitoare ale Chinei au fost de asemenea o revelaţie şi un
avertisment pentru Japonia, care s-a grăbit să se modernizeze prin
intermediul tehnologizării şi occidentalizării autoimpuse forţat. De
fapt, conform mai multor prestigioşi analişti ai geopoliticilor
internaţionale, Războaiele Opiului au reverbereţe până în zilele
noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu