Peştera Scărişoara – adăpostul celui mai mare gheţar subteran din România
Peştera Scărişoara - impresionantul portal de la intrare.
(Foto: Shutterstock.com)
+ zoom
Galerie foto (8)
Nu se ştie când a fost descoperită peştera; de pomenit, e pomenită pentru prima dată într-un document din 1947. K. F. Peters şi A. Schmidl au dat primele informaţii ştiinţifice despre ea, în 1861, respectiv 1863, iar Emil Racoviţă a studiat-o în anii 1921 -1923 şi a scris despre ea în renumita sa lucrare Speleologia.
Numele de Scărişoara i-a rămas de pe vremea când aparţinea de comuna cu acelaşi nume, situată la 16 kilometri mai jos. Azi, în urma unor schimbări administrative, peştera aparţine comunei Gârda de Sus, judeţul Alba.
Este numită şi peştera Gheţarul de la Scărişoara, ca recunoaştere a însemnătăţii celei mai importante comori pe care o adăposteşte – uriaşul bloc de gheaţă subpământean, cu o vechime de 4.000 de ani.
Peştera Scărişoara (Foto: Shutterstock.com)
Peştera Scărişoara - stalagmite. (Foto: Shutterstock.com)
- peştera Gheţarul de la Scărişoara face parte din sistemul carstic Gheţar - Ocoale – Dobreşti.
- este formată în calcare de vârstă jurasică (vechi de aproximativ 150 de milioane de ani), dispuse pe direcţia NV-SE, la o altitudine de 1.165 m.
- cândva, aici curgea la suprafaţă un râu, care a dizolvat treptat calcarele, adâncindu-se tot mai mult, apele ajungând, în cele din urmă, în subteran.
- un gol format în urma prăbuşirii unui aven (un „puţ” natural) s-a umplut cu gheaţă în timpul glaciaţiunilor, astfel formându-se gheţarul care face faima peşterii. După încălzirea climei, gheaţa s-a topit parţial, dar gheţarul nu a disparut, căci este alimentat în fiecare iarnă de un nou strat de gheaţă, format la suprafaţă.
- cea mai veche gheaţă de la bază are aproximativ 4.000 de ani.
Peştera Scărişoara - stalactite şi stalagmite de gheaţă. (Foto: Shutterstock.com)
Peştera Scărişoara (Foto: Shutterstock.com)
Sala mare, Biserica şi avenul de intrare constituie „zona turistică”. Peştera mai are două sectoare, aflate sub Sala Mare, a căror explorare e permisă doar specialiştilor: Rezervaţia Mică, la care se ajunge coborând pe verticală încă 15 metri în adânc, şi Rezervaţia Mare, unde se ajunge coborând o veriticală de 20 m, după care urmează o galerie foarte înclinată - Galeria Maxim Pop.
În ambele rezervaţii, se găsesc stalagmite de gheaţă, unele permanente, altele care se topesc vara şi se refac în fiecare iarnă.
Peştera Scărişoara - stalagmite de gheaţă. (Foto: Shutterstock.com)
În apropiere - dar fără a fi legată de Peştera Scărişoara - se găseşte o altă peşteră de mare interes, ce face parte din acelaşi sistem carstic: peştera Pojarul Poliţei. Speologii cred totuşi că, înainte de formarea uriaşului bloc de gheaţă din Scărişoara, între cele două peşteri ar fi existat o comunicare naturală. Galeria Coman trece la doar câţiva metri de această peşteră.
De ce este importantă pentru oamenii de ştiinţă Peştera Scărişoara?
Unul dintre domeniile de interes îl reprezintă gheţarul însuşi – modul său de formare, evoluţia formaţiunilor de gheaţă, structura stratificată şi informaţiilepe care aceste vechi straturi de gheaţă le-au păstrat prin timp.
Apoi, avenul peşterii este un interesant obiect de studiu pentru botanişti; el are o vegetaţie variată care, datorită adâncimii mari, este dispusă într-un mod caracteristic, diferenţiată pe mai multe niveluri.
Mai puţin bogată este fauna; în general, numărul speciilor cavernicole este redus, cea mai reprezentativă fiind o mică insectă, Pholeuon proserpinae glaciale, de numai 2-3 mm lungime.
Dar, chiar fără multe animale, Peştera Scărişoara rămâne una dintre comorile speologice ale României, spectaculoasă şi unică prin însuşirile ei.
Peştera Scărişoara - stalactite de gheaţă. (Foto: Shutterstock.com)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu