joi, 14 august 2014

Misterul vieții precambriene a fost dezlegat


1 / 1 imagini
Explozia vieții din Cambrian, de acum circa 540 de milioane de ani, a fost văzută pentru mai bine de două secole ca momentul cheie al apariției vieții terestre, eveniment asociat în trecut cu însăși momentul Creației Divine. 120 de ani au trecut până când, în anul 2004, Uniunea Internațională a Științelor Geologice (IUGS) a declarat existența unei noi ere geologice, Ediacaranul, Era vieții de dinaintea… vieții.
Acum circa 575 de milioane de ani, cu mult înaintea Exploziei Cambriene, oceanele vieții musteau de viață. Un bizar grup de organisme, botezate rangeomorfe, probabil unele dintre primele animale care au apărut vreodată pe Terra, se adaptase condițiilor din acele vremuri și prospera în mediul acvatic, singurul care permitea existența vieții. Modul în care acestea au trăit și, ulterior, au dispărut, a reprezentat însă un mister. Un nou model computerizat, realizat de cercetătorii de la Universitatea Cambridge, oferă totuși răspunsuri privind acest aspect incipient al evoluției.
Rangeomorfele au fost unele dintre primele organisme masive de pe Terra, apărând în momente în care cea mai mare parte a vieții era reprezentată de creaturi microscopice. Cele mai multe dintre rangeomorfe nu depășeau 10 centimetri lungime, însă dovezile arheologice au demonstrat că unele dintre aceste organisme puteau ajunge chiar până la lungimi de doi metri. Cele mai vechi apar în registrele geologice acum 635 de milioane de ani, dispărând cu totul acum 541 de milioane de ani. Erau creaturi cu aspect bizar, semănând mai degrabă cu frunzele plantelor de azi decât cu animalele din tiparele moderne. În fapt, rangeomorfele nu seamănă cu niciun animal cunoscut, motiv pentru care a fost extrem de dificil de aflat modul în care acestea, spre exemplu, se hrăneau sau se înmulțeau.
„Știm că rangeomorfele trăiau la adâncimi considerabile, adâncimi mult prea mari pentru a permite procesul de fotosinteză necesar plantelor. Cel mai probabil, aceste organisme primitive absorbeau nutrienții direct din apa mării prin învelișul exterior. Astăzi, ar fi extrem de dificil pentru un organism așa de mare să supraviețuiască doar pe baza nutrienților dizolvați din apa mărilor și oceanelor”, afirmă Dr. Jennifer Hoyal Cuthill, liderul echipei de paleontologi implicați în studiului rangeomorfelor.
Din datele existente astăzi, reiese că oceanele din Ediacaran erau asemenea unei supe mustind de nutrienți asemenea carbonului organic, fapt ce a permis evoluția unor organisme precum rangeomorfele. Acum 541 de milioane de ani, odată cu Explozia Vieții din Cambrian, aceste condiții s-au schimbat brusc, facilitând apariția majorității grupurilor animale existente și astăzi, precum și a unor care au dispărut. Competiția pentru resurse s-a intensificat dramatic, iar rangeomorfele au devenit victime sigure.
Chiar dacă astăzi sunt considerate un eșec evolutiv, dată fiind dispariția lor bruscă de acum 541 de milioane de ani, rangeomorfele au reprezentat însă un succes major al vieții ediacariene.
„Astfel de creaturi au fost extrem de bine adaptate mediului lor. Matematic vorbind, ele și-au umplut nișele aproape perfect. A venit însă momentul fatidic pentru ele de la începutul Cambrianului, iar oceanele au văzut primii prădători din istoria vieții. Lipsite complet de apărare, rangeomorfele au fost incapabile să se schimbe iar Terra nu a mai văzut niciodată organisme asemenea lor”, concluzionează Dr. Hoyal Cuthill.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu