Kurzii: despre destinul unui popor fără ţară
Kurzi sin oraşul turcesc Diyarbakir care celebrează
în stradă Nevroz-ul, una dintre cele mai mari sărbători naţionale.
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (7)
Mezii cei eterni şi deopotrivă efemeri
Kurzii şi istoria lor milenară se pot considera un exemplu al unui popor
care a surpavieţuit de când se ştie în mijlocul unor elemente ostile
care nu i-au permis niciodată să de unifice. Ei sunt nimeni alţii decât
urmaşii direcţi ai mezilor, un mare popor nomad de origine şi cultură
indo-europeană, foarte înrudit cu mult mai celebrii perşi. Mezii s-au
instalat pe platoul Iranului ăn secolul am 9-lea înainte de Hristor,
înainte ca acest podiş înalt să fie cucerit de către dinastiile persane.
Însă originea lor pare a fi cu mult mai veche. Descoperirile arheologice
de pe teritoriile locuite neîntrerupt de către kurzi sunt evidenţiază
urme vechi de 8.000-12.000 de ani ale creşterii animalelor, precticării
agriculturii şi meşteşugurilor avansate (războaie de ţesut, olărit,
metalurgie şi chiar urbanizare arhaică). Între toate populaţile
străvechi din aceste locuri, s-au evidenţiat hurriţii.
Oraşul antic Mardin de lângă Diyarbakir Sursa foto: Shutterstock
Însă acum aproximativ 4.000 de ani primii nomazi indo-europeni s-au
stabilit aici, iar treptat aceeşti războinici experimentaţi au format
castele conducătoare şi artistocraţiile populaţiilor mittanilor,
kassiţilor şi hitiţilor. Acum 3.000 de ani se estimează că s-a format
entitatea politică şi socială a Kurdistanului indo-european. Departe a
de dispare cu totul sau a fi asimilată complet, moştenirea hurriană a
rezistat până în zilelel noastre când este cel mai important element al
culturii şi identitîţii kurde.
În Antichitatea târzie, triburile kurde erau deja incluse în
confederaţia parţilor, dar fără a-şi pierde indentitatea proprie.
Eclipsa civilizaţiilor sassanede şi bizantine din zonă din cauza puterii
crescânde a clifatelor musulmane a permis triburilor kurde încercarea
de a se organiza în mici entităţi statale. Cucerirea completă a
imensului teritoriu al fostului Imperiu Persan de către arabi aduce
aici islamizarea căreia-i cad victimă şi kurzii, aceştia fiind
islamizaţi superficial , cu toate că sunt în majoritate sunniţi.
Soldat kurd de gardă în faţa Parlamentului Kurzilor din Arbil Sursa foto: Shutterstock
Odată cu dezintegrarea califatului din Bagdad, apar şi dinastiile
ambiţioase ale kurzilor, saddadizii în Armenia Orientală, marwanizii în
estul Anatoliei, şi mai ales ayyubizii lui Saladin în Orientul Apropiat
arab. Începând cu secolul al IX-lea valurile invaziilor turcice pun
capăt dinastiilor din Kurdistan, înainte ca invazia mongolilor să-i
oblige pe kurzi să-şi caute refugiul în munţii lor. Urmează trei secoole
de lupte neîncetate în care ţinuturile kurde sunt teatrul întruntărilor
între turcii otomani suniţi şi persanii sevefizi şiiţi din Persia.
Victoria otomană de la Caldiran (1514) marchează ruperea Kurdistanului
istoric. În recolele următoare slăbirea puterii turcilor şi a persanilor
deopotrivă, favoriezează încercările de unificare, dar acestea se
concretizează de fiecare dată în eşecuri din cauza neînţelegerilor
permanente dintre prinţii kurzi.
Kurzii în epoca naţionalismelor şi a promisiunilor
Ajunsă în secolul 19, istoria kurzilor este marcată în această perioadă
de revolte contra otomanilor. Începând cu anul 1826, Istanbulului i-a
trebuit un sfert de secol pentru a se impune administrativ în Kurdistan.
Revolta din anul 1843 a emirului kurd Bedir Khan a fost înăbuşită
de-abia după patru ani de lupte crâncene. În timpul Războiului Crimeei,
kurzii din Anatolia pornesc o altă revoltă care cuprinde toate
ţinuturile dintre Lacul Van spre Bagdad şi durează până în anul 1855.
Kurzii din Imperiul Otoman se mai revoltă o dată în anul 1878, pentru ca
doi ani mai târziu kurzii din Persia să se revolte şi ei. În urma
acestor evenimente violente, otomanii se văd nevoiţi să acorde o
autonomie moderată şefilor de clanuri, iar o pătură intelectuală kurdă
ia naştere atât în imperiu, cât şi în diaspora. Sultanul otoman
Abdul Hamid, mare promotor al panislamismului îi stârneşte pe kurzi
contra armenilor, iar apoi îi foloseşte pe aceştia în masacrele din anii
1890 şi 1894-1895 asupra populaţiei armene. În timpul primului Război
Mondial, kurzii sunt înrolaţi în rîndul trupleor otomane , fiind
folosiţi de aceştia împotriva înaintării ruseşti în Anatolia.
Femei kurde care sărbătoresc Newroz în Istanbul. Sursa foto: Shutterstock
Tratatul din anul 1920 de la Sevres garantează independenţa
Kurdistanului, promisiune anulată de marile puteri prin Tratatul de la
Laussane din anul 1923, în profitul republicii lui Mustafa Kemal
„Ataturk”. Kurzii sunt din nou păcăliţi de britanici care după ce şi-au
împărţit Orientul Mijlociu cu francezii, au avut grijă să obţină
bogatele câmpuri petroliere dintre Mosul şi Kirkuk, situate în partea
devenită ulterior irakiană a Kurdistanului istoric. Kurzii nu au noroc
nici în continuare. După ce îşi fondează propria Ligă Naţională Kurdă,
revoltele lor sunt zdrobite cu violenşă de către turci în estul
Anatoliei, iranieni la est, şi în Irak de către britanici care
bombardează şi mitraliază din avioane sate întregi.
Disperată, Turcia respinge orice este elgat de elementul etnic kurd,
astfel încât interzice limba kurdă, iar kurzii sunt botezaţi „turci de
munte”. În anul 1937, Turcia, Iranul şi Irakul semnează de comun acord o
serie de măsuri punitive contra kurzilor. Cu o ambiţie incredibilă,
kurzii nu se lasă şi se revoltă continuu începând cu anul 1970, iar după
lovitura d estat militarăd in anul 1980, Turcia ocupă militare
teritoriile kurde dinăuntrul graniţelor sale.
Kurzii se radicalizează şi mai mult, astfle că ia naştere o mişcare
revoluţionară cu accese extremiste, celebrul PKK sau Partidul
Muncitorilor din Kurdistan condus de către la fel de celebrul Abdullah
Ocalan până în anul 1999, când acesta a fost capturat de către
serviciile secrete turce. Din acel moment PKK-ul este condus de către
Murat Karayilan. PKK-ul intensifică din anul 1984 până în prezent
numărul atentatelor teroriste din Turcia, cărora autorităţile de la
Ankara le răspund de fiecare dată prin represiuni din ce în ce mai
violente şi mai lipsite de discriminare.
Dreptul de a-şi revorbi limba kurdă a fost recunoscut de Ankara de-abia
din anul 1991, în timp ce în ultimii ani, un număr tot mai mare de
deputaţi kurzi au pătruns în parlamentul turc. Kurzii din Iran au format
între anii 1946-1946 Republica de la Mahabad, suprimată brutal de către
armata iraniană, însă din acel moment până în prezent, politicienii din
Teheran au ştiut să-şii apropie pe kurzi prin implementarea unui număr
tot mai mare de reforme şi prj acordarea de drepturi. În Irak lucrurile
nu au stat la fel de bine.
În anul 1932, după sfârşitul mandatului britanic, arabii au refuzat
orice revendicări kurde şi zdrobesc revoltele lro cu ajutorul aviaţiei
britanice. Patru ani mai târziul, arabii irakieni îl expulzează pe
liderul Mustafa Barzani, probabil cea mai emblematică personalitate
kurdă din istoria modernă a acestui popor.
Soldat kurd care stă de pază în faţa portretului lui Mustafa Barzani, cel mai mare erou kurd. Sursa foto: Shutterstock
După revoluţia irakiană, Barzani se întoarce în anul 1958 şi
fondează o temută armată de gherilă denumită sugestiv –Peshmerga ( cei
ce merg spre Moarte, în traducere directă). În fruntea trupelor
Peshmerga, şi cu ajutor financiar de la şahul Iranului, Barzani se opune
cu succes puterii din Bagdad până în anul 1961, când fuge iarăşi din
Irak. Peshmerga rămâne şi continuă luptele cu regimul lui Saddam
Hussein. După ce Saddam gazează chimic sate întregi de kurzi, iar kurzii
din Iran şi Irak se văd nevoiţi să lupte unii cu alţii în războiul
dintre cele două state, situaţia rămăsese de-a dreptul dramatică.
În timpul celor două Războaie din Golf, dar cu precădere în ultimul care
a dus al căderea lui Saddam, kurzii din Peshmerga au fost de un mare
ajutor trupelor Coaliţiei conduse de SUA. Din acel moment până în
prezent situaţia rămâne neclară în toată zona locuită de kurzi nu doar
în Irak, şi situaţia va rămâne la fel până în momentul în care acest
popor dârz (în dialectele vechi persane, kurd însemna dur, puternic) nu
va obţine recunoaşterea politică internaţională. Chiar dacă acest lucru
va risca să arunce în aer stabilitatea şi aşa fragilă a cel puţin patru
ţări din regiune.
Lumea şi viaţa kurzilor
Antrologic şi cultural, kurzii nu seamănă deloc cu turcii sau arabii.
Fiziologia, culoarea pielii şi a ochilor lor (cu o mare proporţie de
persoane cu ochi verzi şi albaştri) este de tip mediteranean-ariană. Se
pot identifica totuşi două substrate rasiale, cel întunecat de tip
paleo-caucazian, alături de un „blondism” de tip alpin în centrul
Kurdistanului istoric.
Aşa numit-a „arianizare” a kurzilor s-a petrecut acum câteva mii de ani
prin pătrunderea elementelor rasiale ale perşilor, sciţilor şi alanilor.
Limba kurdă aparţine subdiviziunii nord-vestice a limbilor iraniene
care fac la rândul lor pare din marea familie a limbilor indo-europene.
Pe plan religios, kurzii sunt majoritar musulmani sunniţi, sau şiiţi,
acordând o mare importanţă conferiilor şi ordinelor sufite. Un mare număr de kurzi cred în Yardanism, sau cultul îngerilor, fiind adepţi ai unor secte unice şi condamnate de Islam.
Clătite cu gem de gutui şi ceai, o gustare tipică de dimineaţă, din gastronomia kurdă Sursa foto: Shutterstock
Yardanismul se divide în trei mari ramuri, cea mai celebră fiind cea a
yezidiţilor (numiţi fără prea mare legătură, adoratori ai diavolului)
care trăiesc în partea central-vestică a Kurdistanului istoric şi compun
doar 2% din numărul kurzilor, yarsaniţii sunt în sud şi compun cal 13%
din totalul kurzilor, iar aleviţii trăiesc în vest, precum şi în
provincia Khorasan din Iran, alcătuind 20% din numărul credincioşilor
kurzi. Viaţa socială a kurzilor este încă puternic structurată în jurul
comunităţii tribale, săteşti sau familial-lărgite.
Steagul kurzilor din toată lumea Sursa foto: Shutterstock
Sunt o populaţie rurală în proporţie de 80%, dintre care mai puţin de
10% mai practică nomadismul. Liderii tribali şi religioşi deţin puterea
şi împrt dreptatea confom cutumelor tradiţionale. În ciuda secolelor de
masacre, foamete şi epidemii, kurzii formează astăzi al patrulea mare
grup etnic din Orientul Mijlociu şi Apropiat, după arabi, persani şi
turci, iar dacă trendul demografic se menţine în acelaşi ritm, peste 20
de ani, numărul kurzilor îl va depăşi pe al turcilor. Kirminshah este
oraşul und etrăiesc cei mai mulţi kurzi, urmat de Diyarbakir, Kirkuk,
Antep, Arbil, Hamadan, Malatya, Sulaymania, Adiyaman, Dersim, Dohuk şi
Elazig.
Spiritul multisecular kurd se exprimă printr-o literatură bogată, o
tradişia orală şi mai bogată, un folclor şi o muzică distincte de ale
vecinilor. Vitorul volatil din punct de vedere politic şi militar al
Orientului Mijlociu, poate influenţa oricânt destinul acestui popor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu