Adevărul despre câini şi pisici: care dintre ei este mai inteligent?
Cine e mai deştept. câinele sau pisica? Ce spun
oamenii de ştiinţă despre inteligenţa celor mai iubite animale de
companie?
(Foto: Shutterstock.com)
+ zoom
Galerie foto (5)
Fiecare ţine cu al lui: un iubitor de pisici poate să povestească o grămadă de întâmplări care arată cât de deşteaptă e mâţa lui – mult mai deşteaptă decât câinele vecinului, evident - , în timp ce deţinătorii de câini povestesc, tot aşa de mândri, ce inteligenţi se dovedesc căţeii lor în diverse împrejurări. Desigur, există o mare doză de subiectivism în aceste istorisiri, ce punctează o veche controversă - „cine e mai inteligent, câinele sau pisica?” -, aşa că e tentant să recurgem la ştiinţă pentru a soluţiona această problemă (dacă problemă o fi). Oricum, nteligenţa animalelor este un subiect foarte interesant, aşa că e un prilej potrivit de a afla ce spun specialiştii despre pisici şi câini, comparând capacităţile lor cognitive: care ce poate?
La drept vorbind, există prea puţine studii care să sprijine ideea că pisicile sunt mai deştepte decât câinii sau invers. Un articol publicat recent adună câteva concluzii ale unor asemenea studii referitoare la capacităţile cognitive ale ambelor specii, arătând că nu e aşa de simplu de judecat „cine e mai deştept”.
O primă abordare ar fi avea în vedere mărimea creierului, raportată la masa corpului. La câini, creierul cântăreşte aproximativ 1,2% din masa corpului; la pisici, 0,9% din masa corporală.
Dar - înainte ca proprietarii de câinii să înceapă să jubileze şi să strige „1-0 pentru noi!” - să ştiţi că asta nu dovedeşte nimic: unii oameni de ştiinţă sunt de părere că nu masa creierului este factorul-cheie al inteligenţei. Dacă ne uităm la numărul de neuroni din scoarţa cerebrală, pisicile „îi bat” pe câini: ele au aproximativ 300 milioane de neuroni, în vreme ce câinii au doar aproximativ 160 de milioane. În scoarţa cerebrală (cortexul cerebral) au loc procese majore, perceperea, prelucrarea informaţiei, rezolvarea problemelor, deci gradul de dezvoltare a acestei arii cerebrale ar putea da o indicaţie asupra capacităţilor cognitive – asupra gradului de inteligenţă, dacă vreţi.
Şi totuşi, nici aceste diferenţe nu stabilesc care dintre cele două specii e mai inteligentă; inteligenţa este ceva extrem de complex, greu de definit şi de cuantificat, mai ales când vorbim despre alte specii decât omul.
În ultimii ani, studiile asupra creierului animalelor şi asupra capacităţilor lor cognitive au luat avânt, dar acurateţea comparaţiilor între specii este împiedicată de faptul că există mult mai puţine studii pe pisici decât pe câini, poate pentru faptul că e mai greu de lucrat cu pisici decât cu câini, după cum pot atesta cercetătorii care s-au ocupat de asemenea studii.
De exemplu, cercetări recente au arătat că, în ceea ce-i priveşte pe câini, aceştia posedă două importante capacităţi intelectuale:
- sunt capabili de gândire abstractă, lucru dovedit de faptul că pot să sorteze diferite obiecte pe categorii
- au o aşa-numită teorie a minţii, cum denumesc psihologii capacitatea de a înţelege stările de spirit, intenţiile, sentimentele altora. Câinii pot înţelege, într-o anumită măsură, ce e în mintea oamenilor; ne arată asta nu numai poveştile înduioşătoare ale proprietarilor de câini despre cât de bine îi înţeleg prietenii lor patrupezi, ci şi studii ştiinţifice bazate pe analiza comportamentului şi vizualizarea funcţionării creierului.
Pisicile nu sunt nepăsătoare faţă de prezenţa noastră, dar nici ne văd aşa cum credem noi. (Foto: Shutterstock.com)

Unul dintre aceste studii recente a arătat că şi pisicile, ca şi câinii, pot înţelege sensul unui gest uman - arătarea cu degetul a unui obiect; înţeleg, aşadar, că omul care arată spre un obiect se gândeşte la acel obiect, este interesat de el. Asta sugerează că şi pisicile ar poseda o teorie a minţii, măcar rudimentară.
Câinii înţeleg acest gest - arătarea cu degetul a unui obiect - ceea ce demonstrează că au o aşa-numită „teorie a minţii.” (Foto: Shutterstock.com)

Pisicile pot fi învăţate să facă distincţii cantitative. (Foto: Shutterstock.com)

Dovedeşte acest lucru o inteligenţă superioară din partea câinilor? Nu neapărat, spun specialiştii; mai degrabă ar fi vorba despre relaţia pe care fiecare dintre aceste specii o are cu specia umană. Câinii au fost domesticiţi acum aproximativ 30.000 de ani, cu cel puţin 20.000 de ani mai devreme decât pisicile, având aşadar în spate o lungă istorie evolutivă comună cu cea a omului. Această convieţuire îndelungată le-a conferit câinilor, cred oamenii de ştiinţă, abilităţi sociale mai bune în ceea ce priveşte înţelegerea cu noi.
Multe
milenii de convieţuire i-au apropiat pe câini de oameni: cele două
specii pot comunica între ele într-o anumită măsură. (Foto: Shutterstock.com)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu