Regina Teuta: războinica din fruntea piraţilor iliri
Sabie celto-iliră
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (6)
Cine au fost ilirii şi cum au marcat ei istoria ?
De dinainte de secolul 10 înainte de Hristos, nord-vestul Peninsulei
Balcanice era locuit de o populaţie desprinsă din marea familie a
tracilor. Este vorba de iliri, o congregaţie de triburi indo-europene
care au apărut în această regiune într-o perioadă istorică care coincide
cu sfârşitul Epocii Bronzului şi începutuile Epocii Fierului. Unii
arheologi asociază prezenţa ilirilor în zonă încă din perioada culturii
Hallstatt, caracterizată prin producerea în masă de săbii şi topoare din
fier şi bronz, precum şi cu domesticirea calului în Europa.
În timpurile Antichităţii, ilirii ocupau un teritoriu cuprins între
fluviul Dunăre, râurile Sava şi Morava, coasta Mării Adriatice şi Munţii
Sar. Unele triburi răzleţe de iliri au traversat în vehcime marea
pentru a debarca în Peninsula Italică.
Ilirii au avut puternice legături comerciale, dar s-au şi războit
deseori cu vecinii lor. Macedonenii antici probabil că aveau unele
trăsături comune cu vecinii lor iliri, dar clasa conducătoare
macedoneană a ales să adopte multe caracteristici culturale ale
grecilor. Ilirii s-au amestecat puternic şi cu tracii propriuzişi, un
alt popor arhaic din Balcani.
Ruine romane în Albania de astăzi Sursa foto: Shutterstock
În părţile lor de sud, precum şi pe Coasta Adriatică, ilirii au fost la
rândul lor influenţaţi de greci care au fondat acolo oraşelelor colonii.
Oraşul albanez Durres din prezent, este ridicat pe locul unde grecii au
fondat antica colonie Epidamos. Între oraşele albaneze Durres şi Vlore,
grecii au fondat o altă colonie, Apollonia. Ilirii erau mari crescători
de vite şi cai precum şi meşteşugari iscusiţi care produceau unelte şi
arme. Teritoriul lor era de altfel, deosebit de bogat în zăcăminte de
cupru şi fier.
Rivalităţile dintre clanuri, alături de războaiele de anvergură mai mare
făceau parte din realitatea cotidiană a acestor oameni. Încă din
vremuri imemoriale, ilirii se remarcaseră şi ca nişte piraţi eficienţi
şi de temut care atacau toate vasele comerciale care traversau
Adriatica. Numeroasele lor triburi erau conduse de căpetenii alese de
sfatul bătrânilor. Câteodată, căpeteniile cele mai capabile şi mai
războince reuşeau să cucerească alte triburi ilire şi să dea naştere
astfel la regate cu existenţe efemere.
Războinic ilir Sursa foto: Shutterstock
Descoperirile arheologice din nordul râului Sava de pe teritoriul de
astăzi al Sloveniei arată că existenţa cotidiană a ilirilor era marcată
de sărbători, sacrificii şi jertfe, bătălii şi întreceri cu caracter
sportiv. Regele ilir Bardhyllus a fondat un regat care devenise una
dintre puterile locele din Balcani. Cu toate acestea în preajma anului
358 înainte de Hristos, regele macedonean Filip al doilea i-a zdrobit pe
iliri şi a cucerit tot teritoriul deţinut de aceste triburi până
dincolo de Lacul Ohrid.
Fiul acestuia, celebrul Alexandru cel Mare s-a folosit de calităţile
războinice şi loialitatea ilirilor, căci soldaţii şi căpeteniile ilire
(între care se distinge regele Clitus) au făcut parte din trupele cu
care geniul militar al Antichităţii a cucerit Imperiul Persan. După
moarte alui Alexandru Macedon, regatele ilire au devenit iarăşi
independente. În anul 312 înainte de Hristos, regele ilir Glaucius i-a
izgonit pe greci din Epidamos, iar spre sfârşitul acelui secol, un alt
regat ilir controla tot nordul Albaniei de azi, Muntenegrul şi
Herţegovina din prezent.
Teroarea Adriaticii
Pe fondul pirateriei ca mod de viaţă, uneia dintre ocupaţiile de bază
ale ilirilor, se remarcă Agron, rege peste tribul ardiaei-lor care îşi
îndeamnă oamenii să se perfecţioneze în „banditismul mărilor”. Din
nefericire pentru el, steaua acestui rege nu a strălucit prea mult. După
ce Agron a murit în urma unei pleurezii, afecţiune fatală în acele
timpuri, i-a succedat la conducere însăşi regina sa, Teuta, care avea
datoria de a păstra regenţa până în momentul în care fiul său vitreg,
Pinnes, urma să urce pe tron.
În acele vremuri, actele de piraterie ale ilirilor în Adriatica erau la
apogeu. Ilirii atacau şi jefuiau orice navă întâlnită. Nici măcar vasele
comerciale ale Romei nu scăpau de abordaj. Până la un punct, Roma, care
nici nu avea pe atunci o flotă militară puternică, a ales să ignore
jafurile până în momentul în care ilirii au început să ocupe nordul
Epirului. În aceste condiţii politico-economice ambiţioasa Teuta a
preluat conducerea ilirilor ardeaei.
Încântată peste măsură de succesul piraţilor săi, regina a mers până
într-atât încât le-a trimis acestora ordine scrise în care îi zorea să
jefuiască orice merită şi are valoare, bani, sclavi, alimente, arme ba
chiar şi animale exotice...
Adică mai toată gama de mărfuri şi produse transportate pe atunci în Mediterana.
Situaţia a durat până în momentul în care companiile
negustoreşti din jurul Mediteranei au trimis emisari Senatului din Roma
pentru a cere protecţie. Puşi în faţa neguţătorilor care îşi pierduseră
corăbiile şi mărfurile în mâinile piraţilor iliri, romanii au încercat o
apropiere diplomatică de Teuta, cerându-i acesteia să oprească
jafurile. În acest scop, senatorii au trimis la curtea reginei piraţilor
doi soli importanţi, pe Gaius şi Lucinus Corunacanious.
Statueta reginei Teuta din Muzeul de istorie din Skhodra
Din nefericire atât pentru ea, cât şi pentru interesele Romei, regina
Teuta nu vroia să renunţe la veniturile provenite din raidurile
oamenilor săi. În timpul când amabasadorii romani au ajuns în Iliria,
regina Teuta era ocupată cu înăbuşirea unei revolte interne şi se alfa
în fruntea oamenilor săi care asediau cetatea Issa. Concentrată mai mult
asupra revoltei subite care o luase prin surprindere, Teuta a ascultat
distrasă cererile ambasadorilor, replicîndu-le acestora că „ va avea
grijă ca Roma să nu mai sufere din cauza atacurilor de pe mare, dar
este contrar obiceiurilor regilor liric a aceştia să predea bunurile şi
comorile câştigate pe mare”.
Unul dintre amabasadori i-a replicat tăios că nu acceptă astfel de
obiceiuri ilire. Răspunsul Teutei la cererea insolentă a romanului a
fost un ordin prin care a cerut călăilor executarea fără zăbavă a
acestuia. Când vestea a ajuns la Roma, Senatul a hotărât trimiterea unei
flote de război, încărcată cu cîteva legiuni. Aşa a debutat în istorie
Primul Război Ilir. Conştientă de invazia romană, Teuta a securizat
toate locurile prielnice unei debarcări de pe ţărmurile sale şi a pornit
asediul oraşelor aflate sub dominaţie romană.
Teuta a avut apoi câteva victorii consecutive în luptele cu romanii şi
ar fi fost posibil să câştige chiar războiul, dacă nu ar fi intrat în
ecuaţie Demetrius, un înalt nobil ilir cu ambiţii de a deveni rege în
locul ei. Demetrius i-a spus în taină consulului roman de a-i preda
acestuia Insula Corcyra odată cu garnizoana iliră. Actul de trădare s-a
dovedit a fi punctul de cotitură în Primul Război Ilir. Din acest
avanpost, legiunile romane au început să înainteze metodic cucerind
Iliria.
În faţa înfrângerii decisive, regina Teuta alături de câţiva supuşi
fideli, s-a refugiat pe o insulă situată în mijlocul rîului Rhizon.
Consulul roman i-a înmânat puterea lui Demetrius, practic instaurat ca
nou rege, după care s-a întors la Roma. În primăvara anului 228 înainte
de Hristos, Teuta a trimis o solie la Roma în care cerea semnarea unui
tratat care să încheie ostilităţile.
Legionari romani Sursa foto: Shutterstock
În acea solie, regina se angaja că va plătit tributul cerut, va pacifica
Iliria şi în final, va renunţa la piraterie păstrănd doar două corăbii
neînarmate la sud de Lissus. Pe lângă acestea, Teuta l-a instaurat pe
Pinnes ca adevărat conducător al ilirilor. Precum viaţa Teutei de
dinainte să devină regină a fost un mister al istoriei, la fel de
misterioasă a fost existenţa sa şi după ce s-a predat romanilor.
Practic nu există niciun document sau relatare cu privire la ea.
Evenimentele s-au precipitat din nou după ce Demetrius a rupt tratatul
de pace cu romanii şi s-a reinstala rege, gonindu-l de ep tron pe
tânărul Pinnes, acşiunea sa declanşând astfel Cel de-al Doilea Război
Ilir. Din imaginea reginei care i-a făcut pe romani să trimită
contra ei 20.000 de legionari, 200 călăreţi şi toată flota de peste 200
de vase de război, s-a mai păstrat doar o singură statuetă aflată în
prezent în Muzeu de Istorie din Shkodra, Albania.
Ce s-a mai întâmplat cu ilirii ?
Cucerită în cele din urmă în totalitate de romani după predarea regelui
Genthius, Iliria a devenit provincia Iliricum în interiorul graniţelor
Imperiului. Sub romani, Iliricum se întindea de la râul Drin spre Istria
şi râul Sava. Centru său administrativ şi politic era aşezarea Salonae,
în prezent oraşul Split din Croaţia. Odată ce Imperiul Roman s-a extins
mai apoi spre nord prin cucerirea Daciei, Iliricum a fost împărţit
între provinciile Pannonia şi Dalmatia. Sub ocupaţia romană, Iliria a
atins un grad ridicat de prosperitate.
Recrearea unor războinici iliri de odinioară Sursa foto: Shutterstock
Era traversată de un drum roman şi porturile sale deveniseră centre
importante de comerţ şi tranzit între Roma şi estul Europei. Romanii
le-au acordat clanurilor ilire un grad ridicat de semiautonomie, şi cum
ilirii erau războinici foarte duri şi temuţi, împăraţii romani i-au
recrutat imediat pentru a servi ca legionari şi chiar gărzi pretoriene.
Când în secolul 3 după Hristos, Imperiul Roman a început să se clatine
sub atacurile popoarelor migratoare, Iliricum devenea cel mai important
rezervor de soldaţi pentru legiuni.
De fapt, unii dintre cei mai importanţi împăraţi romani au fost de
origine iliră precum Caludius II Gothicus, Aurelian, Diocleţian şi chiar
Constantin cel Mare. Ilirii au fost creştinaţi chiar de către Apostolul Pavel din Tars, care a propăvăduit în Iliricum şi a poposit în Durres. Astăzi,
majoritatea istoricilor au căzut de acord asupra faptului că albanezii
sunt urmaşii direcţi ai teribililor războinici conduşi de frumoasa şi
ambiţioasa Teuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu