Regele Leopold al Belgiei şi genocidul uitat din Africa
O statuie a regelui Leopold al doilea al Belgiei
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (7)
Colonialism şi exploatare, politică şi profit
În anul 1492, exploratorul portughez Diogo Cao descoperea gurile de
vărsare în Atlantic ale uriaşului fluviu Congo (al doilea din lume ca
volum de apă după Amazon). Imediat coroana portugheză a reventicat
bazinul fluviatil al acestuia, cum avea să o facă şi cea britanică faţă
de fluviul Victoria din acelaşi continent. Istoria s-a oprit în loc
parcă, în această imensitate de mlaştini, râuri şi păduri umede care
este Africa Ecuatorială. Î
nsă, totul avea să se schimbe odată cu colonizarea şi exploatarea
barbară a regiunii de către omul alb. La scurt timp după ce regatul
belgian a devenit îndependent (adică după anul 1830) pe tronul acestuia
avea să ajungă un rege care a reuşit să supună cu forţa uriaşele
teritorii încă neexplorate din centrul şi estul Continentului Negru.
Născut în Bruxelles, al doilea fiu al regelui Leopold întâiul, acesta
i-a succedat tatălui său la tron în data de 17 decembrie 1865, unde a
rămas timp de 44 de ani, fiind astfel cel mai longeviv monarh din
istoria acestei ţări.
Fire
materialistă şi lipsită de scrupule, Leopold al doilea a dorit
cucerirea şi exploatarea în scop personal a suprafeţei uriaşe acoperită
de bazinul fluviului Congo. Însă mijloacele folosite şi situaţia la care
avea să se ajungă, s-au dovedit incredibil de crude. Mai ales că totul a
fost opera unui rege european
din perioada modernă. Aventura sa nu poate fi numită nici măcar una
imperialistă, darămite colonialistă. Cel puţin modelele coloniale ale
vremii, reprezentate de Anglia, Germania, Olanda şi Franţa aveau ca scop
„doar” exploatarea băştinaşilor pentru beneficiile statelor respective.
Statuie ecvestră a regelui Leopold al doilea al Belgiei Sursa foto: Shutterstock
În contrast, întregul teritoriu congolez ajusese proprietatea personală a
lui Leopold, care l-a stăpânit şi folosit între anii 1885-1908 prin
intermediul unei companii economice, deghizată sub forma unei asociaţii
filantropice destinată, chipurile, educării şi emancipării populaţiei de
culoare. Teritoriul era de fapt a doua junglă ecuatorială din lume după
Amazonia, şi urma să fie cultivat cu arbori de cauciuc (Hevea brasiliensis).
Cum în acele vremuri automobilele şi bicicletele începeau să cucerească
lumea, exista o uriaşă cerere de cauciuc natural pentru roţile acestora,
iar Leopold s-a grăbit să profite de acest lucru. Iniţial, regele
belgian vroia să exploateze fildeşul elefanţilor din uriaşa pădure,
angajând în această direcţie o adevărată armată de vânători
profesioniti. Pentru asta, regele a construit un drum care să unească
nordul cu sudul coloniei. Pe măsură ce oamenii companiei sale înaintau
în zonă, aceştia descopereau că regiunea era deosebit de bogată şi în
arbori cu lemn preţios, diverse specii de animale şi zăcăminte de
minereuri preţioase.
Regele Leopold al doilea al Belgiei într-o fotografie de epocă
Exportul acesti materii prime (seva lăptoasă a arborilor, recoltată prin
crestarea succesivă a trunchiurilor) a început odată cu anul 1890, iar
cinci ani mai târziu, extragerea şi vinderea sa era una dintre cele mai
profitabile afaceri la nivel mondial din acele vremuri. Aşa că regele
Leopold s-a instalat şi in puternica poziţie de fondator şi unic
proprietar al aşa numitei Etat Independant du Congo (sau Congo
Free State). Compania a apărut în urma înţelegerilor din cadrul
Conferinţei de la Berlin din anul 1884 care avea ca scop finalizarea
împărţirii coloniale a Africii între Belgia, Franţa, Marea Britanie,
Prusia.
Un an mai târziu, regele Leopold a reuşit să-şi păstreze pentru sine
partea leului, în urma eforturilor sale de a sabili influenţa belgiană
în bazinul fluviului Congo. În acest scop, regele s-a folosit şi de
eforturile şi cunoştinţele celebrului explorator african Henry Stanley,
pe care l-a şi angajat. Etat Independant du Congo, era Republica Democratică Congo de astăzi, cel mai mare stat african, o ţară cu o suprafaţă totală de peste două milioane de kilometri
pătraţi. Tot acest domeniu uriaş, devenea proprietatea persoanlă a
refelui Leopold al doilea, nici măcar a regatului belgian. Aşa a devenit
Congo, infamul Domaine Privee al monarhului cu caracter de tiran sadic.
Un „Hitler” al nevinovaţilor de altă culoare
Folosindu-se abil de hotărârile luate la Berlin, regele Leopold a promis
celorlalte puteri europene că va pune capăt traficului de sclavi, va
promova şi implementa politici umanitare faţă de băştinaşi, va garanta
dreptul la liberul comerţ în cadrul noii sale colonii, nu va aplica taxe
excesive şi va încuraja şi susţine acţiunile filantropice şi cercetarea
ştiinţifică. În loc de asta, Leopold a instituit o serie de decrete
regale opuse hotărârilor. A impus aşadar posesia statului belgian asupra
intregului teritoriu congolez, iar prin trei decrete succesive, Leopold
a redus cu mult drepturile băştinaşilor asupra proprităţilor acestora
. Între timp, regele belgian a dispus înfiinţarea Force Publique,
un fel de miliţie colonială care trebuia să lupte contra negustorilor
arabi de sclavi care acţionau în nordul Congo-ului. Ofiţerii din aceste
miliţii erau toţi albi, iar soldaţii erau mercenari de prin toate
colţurile lumii. În paralel, Leopold a încurajat comerţul cu sclavi
practicat de arabi, în schimbul sclavilor pe care aceştia se obigau să-i
trimită gratis regelui care urma să-i folosească ca forţă de muncă
brută şi ieftină pe plantaţiile sale de arburi de cauciuc.
Caricatură
dintr-unul din zialrele vremii care îl reprezintă pe regele belgian sub
forma unui şarpe de cauciuc care sugrumă un băştinaş congolez
Doar că spre finele secolului 19, J.P. Dunlop a reuşit ca în anul 1887 să inventeze cauciucul sintetic.
Pentru a contracara prin vinderea unui cauciuc mai ieftin chiar decât
cel sintetic, regele Leopold avea nevoie de cantităţi cât mai mari de
latex. Pentru aceasta trebuia să aibă cât mai mulţi sclavi ep
plantaţiile de arbori de cauciuc. Motiv pentru care a emis trei decrete
regale conform cărora orice băştinaş trebuia obligat să muncească. Un
decret adiţional, emis în anul 1892 transforma terenurile oamenilor în
domeniu regal belgian, ceea ce-i permitea lui Leopold să concesioneze pe
bani frumoşi, restul terurilor unor companii particulare. Î
n restul teritoriului, companiile particulare puteau să-şi desfăşoare
activităţile dar erau puternic restricţionate şi taxate. Sistemul creat
de rege a dus la distrugerea rapidă a economiei tradiţionale din
baziunul fluviului Congo şi a impus o „labor tax” asupra băştinaşilor
care şi aşa erau exploataţi de către căpeteniile tribale care erau
obligate să trimită oameni pentru plantaţiile regelui. În plus, noul
sistem opresiv îi obliga pe băştinaşi să muncească forţat fără să fie
plătiţi vreodată. Rezultatul s-a concretizat sub forma unuia celui mai
cumplit sistem sclavagist din istoria recentă. Bărbaţii care munceau zilnic erau bătuţi şi forţaţi să colecteze cauciucul natural, până când mureau de oboseală.
Milioane de mutilaţi
Jandarmii coloniali ai lui Leopold le ţineau muncitorilor-sclavi soţiile
şi copii ostatici, pentru ca aceşia să nu fugă de pe plantaţii. Casele
şi satele celor care nu produceau îndeajuns de mult cauciuc erau
incendiate pe loc, copiii le erau ucişi, iar jandarmii le tăiau palmele
pentru a se asigura astfel...
Cu toate că unii şefi de triburi s-au răsculat şi au organizat centre de rezistenţă, soldaţii din Force Publique,
mult mai bine înarmaţi, au zdrobit cu brutalitate revoltele. Unii
băştinaşi dădeau foc la plantaţii, iar miliţiile coloniale replicau prin
incendierea satelor şi hăituirea cu câini a fugarilro rebeli, care
odată prinşi erau ucişi pe loc. Pentru a dovedi succesul
misiunii lor, mercenarii din miliţiile coloniale trebuiau să aducă
mâinile tăiate ale rebelelilor. Această măsură a dus la cruzimi de
neimaginat, căci mercenarii în căutare de recompense tăiau mâinile
oricărui băştinaş întâlnit în cale. Zeci de mii de bărbaţi,
femei şi copii au fost astfel mutilaţi pe viaţă pentru un cauciuc care
începea deja să aibă culoarea roşie a sângelui nevinovat....
Seria cruzimilor de neimaginat a continuat cu bătăile până la moarte
administrate congolezilor cu bice din piele dură de rinocer. Jandarmii
şi agenţii belgieni au ucis în chinuri milioane de oameni. Mulţi au fost
spînzuraţi, spintecaţi de vii, decapitaţi şi împuşcaţi. După ce
ofiţerii belgieni i-au acuzat pe jandarmi şi pe mercenari că le aduc în
principal mâinile tăiate ale femeilor întâlnite, în loc de presupuşi
rebeli, aceştia au început să reteze penisurile bărbaţilor, după care se
prezentau cu organele sângerânde pentru recompense la sediile
miliţiilor coloniale...
Victime congoleze mutilate
Violurile făceau deja parte din realitatea cotidiană, astfel încât nimeni nu se mai mira de ele...
Primii care au aflat de atrocităţile fără precedent din Congo, au fost
britanicii, şi cum aceştia concurau cu belgienii în privinţa monopolului
pe producţia de cauciuc natural, din Marea Britanie au pornit primele
relatări, ştiri şi articole de ziar despre situaţia din Congo. Scandalul
a ajuns unul de proporţii, astfel încât în anul 1908 Parlamentul
belgian a anexat Etat Independant du Congo statului, redenumind colonia Congo-ul belgian.
În scurt timp, regele Leopold al doilea a fost înlăturat de la putere,
dar înainte de a ceda suveranitatea coloniei către parlament, acesta a
avut timp suficient să distrugă toate documentele incrimantorii,
inclusiv arhivele Departamentului de Finanţe şi al celui de Interne. În
plus, Parlamentul belgian de atunci, a refuzat formarea oricărei comisii
de anchetă care să cerceteze crimele împotriva umanităţii de care se
făcea vinovat regele.
Din nefericire, în următoarele zeci de ani politicile inumane la adresa
congolezilor au continuat, deşi au fost cu mult diminuate comparativ cu
anii de glorie ai regelui Leopold.
Monumentul regelui Leopold al doilea din Arlon, Belgia
În anul 1959, autoritatea belgiană în regiune a început să se clatine ca
urmare a revoltelor din capitala Leopoldville (astăzi capitala
Kinshasa). Congo şi-a obţinut în final independenţa de Belgia pe data de
30 iunie 1960.
În urma regelui au rămas cifrele şi teroarea. Între anii 1885-1908, au
murit peste zece milioane de congolezi. Cercetătorul istoric Adam
Hochshild a identifica mai multe cauze ale morţii acestor oameni
nevinovaţi, între care se află, inaniţia, deshidratarea, bolile
infecţioase, expunerea la un regim de muncă ucigaş şi mutilările care au
dus la infecţii fatale. Istoricul congolez Ndaywel e Nziem susţine că numărul real al victimelor a fost de peste treisprezece milioane de oameni.
Statuia fără o mână
În timpul celor 23 de ani în care a exploatat această nefericită ţară
africană, regele Leopold al doilea a strâns o uriaşă avere personală de
pe urma vânzării fildeşului, lemnului preţios şi cauciucului. O parte
din banii stfel obţinuţi i-a folosit la construirea unor mari palate şi
monumente, precum Muzeul Regal al Africii Centrale din Tervueren,
Belgia. În acest loc, Leoplod al doilea şi-a amenajat pavilionul,
colonial din cadrul Expoziţiei Mondiale din anul 1897.
În pavilion, regele a ordonat expunerea unui număr de 260 de băştinaşi
congolezi, ca într-o bizară grădină zoologică umană. Într-o amară ironie
a sorţii, regele Leopold nu a vizitat niciodată teritoriul în care s-au
comis aceste atrocităţi.
Procesiunea de la înmormântarea regelui Leopold al doilea
Nu a văzut niciodată cu proprii ochi, tragedia provocată de
setea sa de bani. A murit liniştit, de bătrâneţe. Cu toate că spre
sfârşitul vieţii sale îşi pierduse populatitatea în Belgia natală şi la
funeraliile sale s-au auzit huiduieli, astăzi figura sa este tot mai
apreciată de către belgieni. Mulţi conaţionali îl văd astăzi drept
regele care aconsolidat Belgia şi a efectuat multe lucrări de uz public.
Foarte puţini cunosc şi faţa sa întunecată. Şi mai puţini îi condamnă
atrocităţile.
Un film documentar care îl are în prin plan, a fost realizat de către
cercetătorul istoric Adam Hoschild, fiind lansat de către BBC în anul
2004. Filmul a fost întâmpinat cu critici violente atât din partea
familiei regale belgiene, cât şi de către guvernul din Bruxelles. În
acelaşi ani, membrii unui grup activist din Congo au retezat palma
dreaptă statuii de bronz a regelui Leopold din capitala Kinshasa.
Primăria oraşului a decis păstrarea statuii în aceeaşi formă. Fără mână.
Măcar atât...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu