sâmbătă, 1 martie 2014

Cele mai scumpe pisici din lume

Nicu Pârlog | 25.02.2014 |
3 Comentarii
Pisici lângă comoară     Sursa foto: Shutterstock + zoom Cele mai scumpe pisici din lume
Galerie foto (8)
Pisica a fost unul dintre ultimele animale domesticite de om. După perioade istorice mai mult sau mai puţine tulburi, în care pisicile fie au fost divinizate (Egiptul Antic), fie au fost satanizate şi arse pe rug (Evul Mediu al Europei Apusene), aceste simpatice feline sunt din nou pe val în preferinţele oamenilor din lumea întreagă (mai puţin unele ţări asiatice unde sunt şi astăzi mîncate). Spre exemplu, de zeci de ani, pisicile domină topurile popularităţii tuturor animalelor de companie din Statele Unite. Probabil din acest motiv, iubitorii de pisici au hibridizat la nesfârşit aceste feline astfel încât la ora actuală s-a ajuns la crearea unor rase rare şi speciale de pisici, iar costul unui asemenea exemplar este identic cu cel al unui automobil de lux.
Într-un clasament cumva surprinzător, al celor mai scumpe rase de pisici din lume, nu vom găsi hidoasele pisici Sphynx, biete creaturi fără blană, cu ochi exoftalmici asemenea celor de extraterestru. Nu vom găsi nici reprezentantele altor rase bizare de pisici, create strict din raţiuni egoiste ale unor oameni care au dorit originalitate şi atragerea atenţiei cu orice preţ chiar prin intermediul unor biete feline cărora le-au sacrificat sănătatea şi şansele de supravieţuire pentru o înfăţişare cât mai exagerată cu putinţă.
 
 
Iată că totuşi cele mai scumpe rase de pisici din lume cuprind exemplare feline aparent banale la prima vedere. De fapt, unele par chiar identice pisicilor maidaneze care au început să (re)cucerească străzile oraşelor României de unde au început să dispară câinii fără stăpân în urma hingheriadelor de astă toamnă. 
Cu toate acestea, o scurtă trecere în revistă a caracteristicilor celor mai preţuite rase de pisici din lume, ne poate lămuri (parţial, ce-i drept) asupra preţurilor imense la care se vinde un exemplar din aceste mult lăudate rase.
 
 
Irezistibilă prin definiţie: Pisica Allerca cea antialergică!
 
 
Să recunoaştem!
Mulţi dintre iubitorii de pisici nu poat avea una sau mai mutle feline dintr-un motiv foarte solid: Anume suferă de aşa numit-a alergie la părul de pisică, afecţiune reală care se manifestă destul de violent prin strănuturi, senzaţii de sufocare, secreţii apoase nazale şi lacrimale, apariţia de pete roşii pe piele şi mâncărimi nesuferite.
 
Pentru a evita toată gama insuportabilă a manifestărilor alergiei, oricine îşi poate găsi pisica inimii sale pe care o poate alinta şi mângăia cât doreşte.
Asta dacă dispune de aproximativ 6.000$!
 
Căci atât costă un pisoi care aparţine singurei rase din lume create şi selecţionate exclusiv pentru a produce feline care nu provoacă temuta alergie.
Încă din anul 2006, compania americană Allerca Lifestyle Pets vinde pisoi care nu provoacă deloc (sau într-un procent infim) alergia respectivă la om. Compania afirmă că pisoii ar fi „primele pisici hipoalergice pe baze ştiinţifice din lume). Tot PR-ul companiei ne asigură că pisoii (care sunt livraţi oriunde pe glob la vârsta de 12 săptămâni pentru modica sumă de 5.950 $, minus taxele poştale) sunt extrem de prietenoşi, jucăuşi, afectuoşi şi „gata socializaţi” .
 
Pisoi bengalez    Sursa Foto: ShutterstockPisoi bengalez
 
Pisicile din rasa Allerca au fost create din pisici din rasa British Shorthaired, manipulate genetic astfel încât să nu mai aibă alergenii care dau atâta bătaie de cap suferinzilor. Clienţii pot specifica sexul pisoilor şi culoarea dorită, iar compania garantează calităţile hipoalergice ale micilor feline. Vă gândeaţi cumva că ar costa prea mult?
 
Ei bine, la nivelul anului 2007, compania Allerca anunţa că timpul de aşteptare pentru un astfel de pisoi-minune este de doi ani de zile, din cauza exploziei cererilor venite din toată lumea. De fapt, doritorii trebuie să facă o rezervare şi să plătească companiei suma de 1.950$ pentru ca aceasta să-şi pună motanii şi pisicile la treabă...
 
Apoi, pe baza cercetărrilor ştiinţifice s-a demonstrat că marea majoritate a a alergiilor la pisici sunt provocate de reacţia organismului uman sensibil la glicoproteina Fel d 1, secretată de pielea şi saliva pisicilor. Această glicoproteină este mai mică decât cea mai minusculă particulă de praf şi poate rămâne în casă sau apartament timp de luni de zile, conform cercetărilor întreprinse de Asthma and Allergy Foundation of America.
 
Pisică de Bengal    Sursa Foto: ShutterstockPisică de Bengal
 
Compania Allerca suţine că pentru crearea pisicilor sale a evitat orice proces de inginerie genetică, preferând o formă de creştere selectivă, metodă care constă în împerecheri succesive între animale care prezintă calităţile şi trăsăturile dorite de om. Prin această creştere selectivă, calităţile dorite sunt accentuate tot mai mult de la o generaţie la alta, iar exemplarele cu defecte sunt opride de la împerechere. Cu toate că această companie dă răspunsuri vagi în privinţa detaliilor metodei folosite, se pare că pisoii Allerca sunt un succes din punct de vedere al divergenţei genetice, ei nefiind afectaţi de aşa numit-ul „inbreeding strâns”.
 
Pisicile hipoalergice nu par să sufere de defecte genetice sau mutaţii nedorite, cu toate că reprezentaţii Allerca (actualmente comania şi-a schimbat denumirea în Lyfestyle Pets, dar pisicile sunt în continuare cunoscute pe plan internaţional sub denumirea de Allerca Cat) pisicile lor produc încă proteina Fel d 1, dar proteina buclucaşă apare într-o versiune cu structura moleculară diferită, astfel încât pur şi simplu nu declanşează reacţii alergice la oameni.
 
 
Bengaleză. Sălbatică pe jumătate. Şi frumoasă foc!
 
 
Dincolo de toate rezonanţele exotice (pe bună dreptate) ale denumirii, pisicile bengaleze sunt cu adevărat adorabile. Se vede că au fost recent create dintr-o specie redutabilă de pisică sălbatică din Asia de sud-est. Sunt frumoase, extrem de atletice şi agile, energice şi elegante. Par nişte leoparzi în miniatură. Fără nicio exagerare!
 
Ele sunt expresia personificată a fascinaţiei pe care oamenii au avut-o din cele mai vechi timpuri pentru felinele sălbatice, fie ele mari sau mici, care populează junglele lumii. În anul 1963, Jean S. Mill a încrucişat pentru prima dată o pisică domestică cu o pisică leopard asiatică (Prionailurus bengalensis). Încercarea lui a fost prima de acest fel în urma căreia se dorea obţinerea unor rase noi de pisici, extrem de viguroase, şi care să prezintă modelul coloristic al petelor celebrelor feline sălbatice din junglă precum leopardul, jaguarul sau ocelotul. Însăşi numele ei, de pisică domestică bengaleză este un tribut strămoaşei sale sălbatice din statul Bengal, India. Căci de acolo proveneau pisicile leopard asiatice folosite de Jean S. Mill în nucleul său de creştere.
 
Pisică de Bengal cu coloritu de fond gri    Sursa Foto: ShutterstockPisică de Bengal cu coloritu de fond gri
 
Pisica bengaleză a fost recunoscută ca rasă pe plan internaţional de-abia în anul 1986, iar din anul 1991, popularitatea sa a început să cucerească lumea întreagă. Primul aspect care cucereşte la o pisică bengaleză, este fără îndoială blana sa scurtă, dar luxuriantă, moale, dar durabilă şi ornată cu modele pătate sau marmorate aproape aidoma cu cele ale unei feline din junglele de nepătruns ale Asiei. Nu există două pisici bengaleze cu colorit identic, cum nu există nici doi leoparzi sau jaguari cu acelaşi model al petelor!
Culoarea de fond a blănii varianză între gri strălucitor, auriu, roşcat sau culoarea nisipului.
 
Sunt pisici de talie medie spre mare, cu greutatea cuprinsă între 3-7 kilograme şi o altă trăsătură caracteristică doar lor constă în culoarea albă a abdomenului combinată cu petele faciale dispuse într-un mod unic comparativ cu alte specii de pisici.
Sunt puternice, atletice, explozive chiar, cu o constituţie fizică musculoasă. În ciuda trimiterii cu gândul la niscaiva trăsături agresive moştenite de la strămoşii lor sălbatici, pisicile bengaleze sunt în general curioase, devotate (cât de devotată poate fi o pisică) şi destul de...blânde.
 
Motan de Bengal    Sursa Foto: ShutterstockMotan de Bengal
 
Sunt celebre pentru faptul că le place să stea la înălţime, de unde vor neapărat să-şi supravegheze teritoriul.
Nu vor lâncezi în coş nici măcar la bătrâneţe, când cu ultimele puteri se străduiesc să se caţere pe undeva. Se caţără peste tot, pe uşă, pe gard, pe mobilă. Nimic nu le scapă!
 
O altă trăsătură unică lor constă în faptul că pisicile bangaleze iubesc apa! Nu se tem nici de ploaie, nici să se scalde şi să înoate cu plăcere, altă caracteristică moştenită de la strămoaşele lor din junglele umede ale Asiei. Bengalezele au început să fie puse în vânzare de-abia dintr-a patra generaţie de pisici încrucişate, deoarece doar pisoii obţinuţi după mai multe generaţii pierduseră temperamentul sălbatic al pisicilor din jungle şi-l obţinuseră pe cel tipic unei pisici domestice. Raritatea exemplarelor pure face ca preţul unei pisici bengaleze să varieze astăzi între 1.000$ (dintr-o linie genetică dubioasă) şi 25.000$ (din părinţi cu certificat genetic).
 
 
Savannah chiar vine din savană. Şi este la fel de loială ca un câine!
 
 
Oricât de bizar ar suna, se pare că într-adevăr pisicile din rasa Savannah sunt la fel de credincioase precum un câine, neezitând chiar să-şi apere stăpânul sau casa în cazul apariţiei vreunei persoane străine cu gânduri nu tocmai curate. Se pare, de asemenea, că această calitate unică între pisici stă la baza preţului mai mult decât pipărat la care ajunge un pisoi pur din această rasă.
Numele rasei trimite direct spre originea felinei sălbatice care stă la baza ei.
 
Pentru că la fel cum pisica de Bengal se trage direct din pisica leopard asiatică, pisica Savvanah se trage direct din serval (Felis serval), o specie de felină de talie medie adaptată traiului în savanele Africii. La fel ca servalii, rudele lor sălbatice, pisicile Savannah au colorit pătat, membre lungi şi zvelte, trupuri atletice şi urechi mari şi mobile. Nucleul de creştere al rasei a început să fie stabilizat încă din anul 1991, iar în anul 2001, pisicile Savannah au fost recunoscute de forurile internaţionale în domeniu.
 
Este cea mai mare rasă de pisici domestice (sau mai bine zis, domesticite, în cazul lor).
Un mascul din grupul F1 (adică obţinut direct dintr-un serval şi o pisică domestică) poate atinge chiar şi 13-15 kilograme la maturitate. Totuşi, deoarece este încă o rasă nouă, unde caracterele nu s-au stabilizat complet, se întâmplă foarte frecvent ca pisoii dintr-un cuib să atingă la maturiatate dimensiuni diferite.
 
Pisică Savannah    Pisică Savannah
 
Coloritul de fond al unei Savannah diferă la rândul lui în funcţie de rasa pisicii domestice folosită la hibridizarea cu servalul. Pisicile din primele generaţii au o culoare aproape identică cu a servalilor sălbatici, adică o blană gălbui-cenuşie pătată uniform. Ulterior, prin încrucişări selective cu pisic de Bengal sau pisici egiptene Mau, viitorii pisoi Savanah pot avea colorit sensibil diferit de al rudei lor sălbatice. Nu se cunoaşte încă motivul pentru care aceste pisici au dobândit o loialitate asemănătoare cu a câinilor.
 
În plus, odată corect socializate de mici, pisicile acestea pe jumătate africane s-au dovedit a fi sociabile şi prietenoase cu alte pisici sau chiar cu câinii. În caz contrar, în care nu au fost obişnuit de mici cu alte animale domestice, pisicile domestice de savană au devenit temătoare sau agresive. Pot merge fără dificultate la plimbare cu lesă şi zgardă asemeni oricărui câine! Nu se tem nici de apă, deşi nu sunt nişte înotătoare la fel de bune precum pisicile de Bengal.
Din cauza rarităţii lor, preţul unei femele pure poate atinge lejer suma de 50.000 $!
Şi sunt foarte mulţi clienţi doritori, ţinând cont că la ora actuală există doar câteva ferme în  Africa care produc astfel de pisici aparte.
 
 
Pisicile Ashera: hibrizi rari sau zeiţele felinelor domestice de astăzi?
 
 
În străvechea mitologie semitică, Ashera era numele unei Zeiţei Mame, venerată în timpuri imemoriale şi de hitiţi, evrei, canaaneni şi ugariţi. Numele ei nu afost ales deloc întâmplător pentru a înobila astfel cea mai scumpă rasă, sau mai degrabă tipologie de felină din lume. 
 
O pisică Ashera este în fond un hibrid fertil obţinut din încrucişarea dintre o pisică Savannah, o pisică de Bengal şi o altă rasă de pisică domestică despre care nu se cunoaşte mai nimic. Ashera a fost creată foarte recent (2008) în laboratoarele companiei Lifestyle Pets, aceeaşi care a creat celebrele pisici hipoalergice, şi toate exemplarele de pisici Ashera au deja această calitate mult căutată.
Cu toate acestea, rasa Ashera este afectată şi în prezent de numeroase controverse şi chiar scandaluri cu privire la puritatea sa, odată ce mai multe testări ale AND-ului unor pisoi vânduţi drept Ashera a scos la iveală că aceştia aparţineau de fapt rasei Savannah.
 
O Ashera pură este asemenea unui leopard în miniatură, are o talie impresionantă, între cea a unei pisici Savannah şi a uneia bengaleze, este blândă şi echilibrată şi poate fi plimbată în lesă. Anunţul referitor la lansarea rasei a creat mai multe scandaluri şi proteste ale crescătorilor de pisici Savannah care susţin că Ashera nu ar fi deloc o rasă nouă de pisici, ci un substandard insuficient documentat al pisicilor Savannah.
 
Motan hipoalergenic din rasa Ashera scos la plimbare în lesă    Sursa Foto: lifesylepets.comMotan hipoalergenic din rasa Ashera scos la plimbare în lesă
 
Faptul că toate detaliile referitoare la Ashera sunt ţinute secrete de către Simon Brodie, patronul Lifesyle Pets nu a făcut decât să înteţească scandalurile, cu atât mai mult cu cât acest personaj a fost condamnat pe motiv că a vrut să cumpere pisici Savannah sub o identitate falsă. Pe baza fotografiilor remise de Lifestyle Pets, experţii consideră că pisicile Ashera ar fi nimic altceva decât pisic Savannah la generaţia a doua după încrucişarea cu servali.
 
Fapt care nu-împiedică pe colecţionarii de pisici să plătească chiar şi 100.000$ pe un exemplar reuşit de Ashera. Cu atât mai mult cu cât sunt şi cele mai rare pisici domesticite din lume.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu