Cele mai bune rase de câini de pază
Cane Corso negru
Sursa foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (9)
Ce este şi ce nu este un câine de protecţie personală
Cu toate că la ora actuală există zeci de rase de câini încadrate tot de
către oamenii care le-au creat în larga categorie a „câinilor de pază,
apărare şi protecţie”, precum şi aşa-zisele rase de câini „de luptă”,
puţine rase sunt de fapt capabile să-şi apere din răsputeri stăpânul şi
familia în cazuri de atacuri şi violenţe fie ele de intensitate
moderată.
Motivele pentru care s-a ajuns la o asemenea realitate a faptelor sunt multe, dar mai ales complexe.
Majoritatea raselor „de pază şi protecţie” culeg astăzi roadele nefaste
ale politicii şi deciziilor duse de oameni în ultimile decenii cu
privire la selecţionarea acestor câini care conform definiţiilor ar
trebui să fie cu adevărat „utilitari”.
Sub impactul negativ al societăţii de consum, al modei şi al
concursurilor şi selecţiilor pe bază de frumuseţe şi aspect fizic,
foarte multe exemplare din prezent care aparţin acestei categorii
specializate de câini, s-au transformat în câini mult prea timizi şi
prietenoşi pentru a mai face faţă cerinţelor pentru care au fost creaţi.
În plus, consangvinizările mult prea strânse, efectuate sub impulsul
obţinerii cu orice preţ (şi ce preţ greu...) al unor câini care să se
apropie cât mai mult de imaginea idealizată dins tandardul fiziologic al
rasei.
Evident, o parte din crescătorii şi iubitorii acestor rase au realizat
greşeala selecţionării strict pe criterii de frumuseţe şi s-au separat
de acest curent axându-se strict pe creşterea unor câini de pază şi
apărare cu adevărat funcţionali. Acesta este motivul pentru care în
prezent, întălnim în cadrul raselor de pază şi apărare, precum şi în
rândul câinilor de vânătoare, aşa numitele „linii de show”, aflate în
contradicţie cu „liniile de lucru”.
Cumva asemănător stă situaţia şi în cazul raselor folosite la mult blamatele lupte de câini.
Cu toate că în această categorie întâlnim rase de câini deosebit de dure
şi redutabile, cu un curaj incredibil şi o rezistenţă la durere
remarcabilă, marea majoritate a experţilor canini refuză recomandarea
unui câine de luptă reconvertit pe post de câine de pază şi apărare. Chiar
dacă în rândul acestora există exemplare de pit-bull, tosa-inu (câinele
de luptă japonez), bully kutta (o rasă cu origini străvechi folosită la
lupte în Pakistan şi Afganistan) care au un instinct excelent de pază
şi apărare, majoritatea sunt relativ prietenoase faţă de om (calitate
cultivată în sute de ani de selecţie a câinilor de luptă care trebuiau
să-şi canalizeze agresivitatea exclusiv asupra rivalilor canini din
arenă).
Creşterea ratei violenţei din ultimii ani, coroborată cu studiile cu
privire la cei mai potriviţi câini pentru funcţia de câine de pază şi
apărare personală, nu doar teritorială, i-a făcut pe unii cercetători să
recapituleze lista raselor „clasice” din acestă categorie, rase care,
iată, nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor. Asta nu înseamnă deloc că
rasele celebre precum ciobănescul german, dobermannul , rottweilerul şi
altele, nu mai au la ora actulă exemplare care să facă faţă cu brio
misiunii pentru care au fost selecţionate.
Doar că, pe baza realităţii şi a testelor comparative din domeniu, tot
mai mulţi crescători şi cunoscători s-au orientat spre alte rase mai
agresive faţă de om sau mai potrivite pentru protecţia personală. Următoarele rase sunt printre cele mai reprezentative, iar ordinea în care sunt prezentate este pur şi simplu întâmplătoare.
Cu atât mai mult cu cât şi în cazul câinilor destinaţi protecţiei
personale, diferenţa se face de multe ori la nivel individual, nu de
rasă.
Bulldogul american este foarte ataşat de stăpânii săi Sursa foto: Shutterstock
Ciobănesc belgian Malinois
Creat şi selecţionat iniţial drept câine ciobănesc, malinois-ul cum i se
spune în prezent, a devenit cea mai apreciată rasă de câine utilitar
din întreaga lume. Unii experţi îi prevăd că va ajunge curând câinele
viitorului. Extrem de inteligenţi, activi, exuberanţi, jucăuşi şi cu un
temperament exploziv, câinii din această rasă au detronat în ultimii ani
rase consacrate şi relativ asemănătoare precum ciobănescul german şi
dobermann-ul. Cum spunea recent un expert canin: „Ceea ce face un ciobănesc german, un malinois face de două ori mai repede şi mai bine”.
Selecţia deosebit de riguroasă din ultimele decenii a dus la apariţia
unui câine polivalent, adaptat diverselor domenii de activitate. Până şi
în misiunea de lichidare a lui Osama bin Laden, soldaţii din trupele
speciale americane SEALs s-au folosit de un malinois numit Cairo. Este
un câine de lucru prin excelenţă, de talie medie, cu blană semiscurtă,
cu aparenţa fizică a unui ciobănesc german cu mască neagră, de culoare
bej-maronie.
Cine a văzut vreodată un malinois dresat pentru pază şi apărare, în
momentele în care atacă la manşon sau la costum, este uluit de viteza,
agilitatea şi forţa acestuia. Este un câine aproape la fel de exploziv
ca un pit-bull în atac, care muşcă şi schimbă priza rapid, sau
dimpotrivă muşcă cu priză susţinută pe costumul de protecţie al
dresorului. Aceste calităţi, dublate de un echilibru psihic remarcabil,
fac din mallinois un câine perfect pentru pază şi apărare.
Malinois din structurile armatei
Cane Corso
Cane Corso este o rasă modernă dar cu rădăcini străvechi în celebrii şi
temuţii câini de luptă ai romanilor, folosiţi atât în bătălii de către
legiunile Romei, cât şi în arene unde luptau cu gladiatori sau cu
animale sălbatice. Aceşti câini teribili, denumiţi generalist Canis
Pugnax de către romani, au fost în pericol d edispaiţie de-a lungul
timpului, când foarte rar erau folosiţi la vânătoare sau la paza
domeniilor. Recent, rasa a fost redescoperită în sudul Italiei,
îndeosebi în provinciile Puglia, Lucania şi Sannio.
De la acele puţine exemplare autentice, cercetătorii italieni s-au
străduit să salveze rasa , creând astfel un nucleu de creştere. Din
cauza faptului că rămăseseră prea puţine exemplare de Cane Corso,
crescătorii au folosit la ameliorarea rasei, câteva exemplare de dog
german, boxer şi mastino napoletano. Rezultatul a fost un succes total.
Mult mai atletic, rezistent la efort şi agil decât alte rase de
molossoizi europeni precum dogul de Bordeaux, mastino napoletano,
mastiff-ul englez sau cel spaniol, Cane Corso se numără printre cei mai
buni câini de pază şi apărare din lume. Masiv, dar fără să fie greoi,
dur, dar nu isteric şi feroce, acest câine cu aparenţă rustică şi
atletică deopotrivă poate doborâ uşor un agresor uman. Deşi este mai mic
decât un mastif napoletan, Cane Corso atinge dimensiuni considerabile.
Cu toate acestea, pentru pază şi protecţie activă sunt preferate
exemplare de maximul 50-60 kilograme greutate. Detaliu general valabil
şi pentru restul raselor destinate protecţiei umane.
Dog argentinian Sursa foto: Shutterstock
Dog argentinian
Chinologul argentinian Antonio Nores Martinez a avut un vis ambiţios. A
vrut să creeze de la zero o nouă rasă de câini capabilă să înfrunte
mistreţii şi pumele din sălbăticia pampasului. Cu multă ambiţie,
inspiraţie, talent şi dăruire, visul său a luat forma unui câine alb,
deosebit de atletic, ascultător şi curajos în aceeaşi măsură. A folosit
în acest scop, străvechiul câine de luptă de Cordoba (astăzi dispărut)
pe care l-a încrucişat succesiv cu mai multe rase printre care dogul
german, bullterierul englez, boxerul, şi chiar dalmaţianul.
Rezultatul a depăşit şi cele mai optimiste aşteptări!
Şlefuit de condiţiile dure de selecţie de pe meleagurile natale, dogul
argentinian s-a dovedit a fi nu doar cel mai atletic şi agil mollosoid
modern, dar şi unul dintre cei mai buni câini de pază şi apărare
disponibili la ora actuală. Putem spune că Antonio Nores Martinez a
împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură, reuşind crearea unui câine
deosebit de agresiv şi bătăios faţă de animalele sălbatice cu potenţial
periculos, precum şi un câine care nu dă înapoi în faţa niciunui
infractor, fie el înarmat. Este un câine care, asemenea multora din
grupa sa, are nevoie de socializare încă de la cea mai fragedă vârstă.
Ciobănesc caucazian de tip georgian
Ciobănesc caucazian
Greu de găsit o altă rasă de câini atât de agresivă la adresa omului
precum aceşti câini uriaşi şi blănoşi, originari după cum le spune şi
numele din vasta regiune a Munţilor Caucaz. Este o rasă foarte veche, şi
originile sale nu se cunosc cu siguranţă. O parte a ceercetătorilor îl
văd drept un câine care provine din dogul tibetan, alţi cercetători
susţin că el este de fapt strămoşul tuturor molossoizilor cu blană
lungă.
Dincolo de controverse, avem în faţă nu doar un câine cu un fizic
spectaculos, grandios şi inconfundabil, ci probabil pe cel mai periculos
câine de atac la adresa omului.
Ciobăneştii caucazieni au fost selecţionaţi de-a lungul a sute, dacă nu
mii de ani, într-o zonă istorică măcinată de conflicte, unde violenţa şi
raidurile făceau parte din realitatea cotidiană.
În Caucaz trăiau, şi încă trăiesc, zeci de seminţii şi populaţii, care
atunci când nu se luptau cu numeroşii invadatori de la perşi şi romani
la otomani şi ruşi, se luptau neîncetat între ele. Cele mai dese
agresiuni constau în furturi de oi şi cai, iar oamenii acestor locuri au
creat un câine deosebit de feroce la adresa agresorului uman. Şi
posesorii şi iubitorii acestei rase ştiu la ce mă refer. De fapt,
agresivitatea înăscută a ciobănescului caucazian faţă de persoane
străine este atât de mare, încât aceşti câini nu au deloc nevoie de
dresaj special în această direcţie, comparativ cu alte rase. Dacă
un ciobănesc caucazian din linii autentice a fost învăţat să atace
omul, stăpânii au deja o mare problemă legată de violenţa sa la adresa
oaspeţilor şi necunoscuţilor.
Bandog furios
Bandog
La mijlocul deceniului 1960, un chinolog american a dorit să obţină cea
mai bună rasă de câini destinaţi protecţiei personale. Medicul veterinar
John Swinford avea acest vis încă din adolescenţă, când citea pasionat
despre vechii câini de pază ai castelelor saxone. Din acest motiv, dr.
Swinford a ales ca nume pentru noua sa rasă, vechiul termen de Bandog
sub care erau denumiţi în Evul Mediu aceşti câini. Bun cunoscător al
raselor de câini „dure”, dr. Swinford a ales pentru proiectul său
pit-bull-ul şi mastiful napolitan.
Conform părerilor şi experienţei sale, niciuna dintre aceste rase nu se
potrivea pe deplin rolului de gardian patruped. Pit-bull-ul era un câine
prea uşor, cu temperament instabil pentru un câine de pază,
hiperagresiv şi incontrolabil, şi mai ales inutil, dacă în preajmă apare
un alt câine care focusează toată atenţia acestui gladiator canin. La
fel de nemulţumit era şi de mastiful napoletan, în Antichitate un câine
extraordinar de atac, dar care în prezent ajunsese un câine greoi,
aproape incapabil să alerge în viteză.
S-a gândit aşadar să obţină câinele ideal din încrucişarea celor două
rase. În mare parte a reuşit. Bandogii de astăzi sunt câini destinaţi
exclusiv pazei de obiective şi protecţiei personale. În mare parte au
echilibrul temperamental mastifului, talie moderat mare (aproximativ cât
un rottweiler sau bullmastiff), resistenţă fizică, perseverenţă şi
agresivitate ridicate, mulţumită bagajului genetic moştenit de la
pit-bull. Bandogul nu este o rasă recunoscută internaţional, ci mai mult
un concept canin. Prin urmare, şi alţi crescători au preluat
ideea lui John Swinford şi au lansat propriile linii de bandogi compuse
iniţial din câini obţinuţi din încrucişarea dintre pit-bull şi oricare
altă rasă de molossoid.
Bulldog american Sursa foto: Shutterstock
Bulldogul american
Este considerat de mulţi experţi ca fiind nimeni altul decât vechiul şi
apreciatul bulldog englez, adus în Statele Unite de primii colonişti
britanici şi selecţionat în mediul dur de acolo pentru a deveni câinele
din prezent, atât de preţuit în rol de câine de protecţie personală.
Este o rasă inconfundabilă, cu fizic deosebit de musculos, piept şi cap
lat, şi culoarea predominantă albă cu pete roşcate, negre sau tigrate.
Există în prezent două mari tipuri de bulldog american, denumite în
onoarea crescătorilor; Johnson, respectiv Scott.
Câinii de tip Johnson sunt mai mari, mai masivi şi au botul mult mai
scurt. Cei de tip Johnson sunt mai atletici, mai uşori, mai agresivi şi
mai rezistenţi la efort, fapt care-i recomandă a fi printre cei mai buni
câini din lume la vânătoarea de mistreţi.
Experţii susţin că cei mai buni bulldogi pentru apărare sunt cei
obţinuţi din încrucişarea celor două tipuri. Oricum ar fi şi din orice
tip sau linie ar proveni, bulldogul american este un câine care nu
cunoaşte frica şi va ataca duşmanul indiferent de cât de periculos este
acesta. Istoria recentă a rasei cunoaşte multe exemple în acest
sens, cu bulldogi care au murit eroic în timp ce îşi apărau stăpânii de
urşi, pume sau infractori înarmaţi. Pe lângă bravura sa admirabilă,
bulldogul american este un excelent câine de familie şi un mare iubitor
de copii.
Nacul d ePresa Canario în plin atac la dresor îmbrăcat în costum de protecţie.
Perro de Presa Canario
La fel ca alte rase selecţionate iniţial pentru lupte, şi reconvertite
recent în câini de pază şi apărare, Presa Canario s-a adaptat atât de
bine noii sale „slujbe”, încât tot mai mulţi crescători şi chinologi îl
enumeră printre cele mai bune alegeri atunci când vine vorba de
procurarea unui paznic patruped. Rasa a fost despărţită recent în
vechiul Presa Canario şi aşa numit-ul Dog de Canare, un tip de câini
recunoscut de F.C.I., mai mare şi mai greoi decât tipul original, şi
combătut de puriştii rasei care s-au axat în continuare pe selecţionarea
câinelui Presa Canario cu ale sale calităţi deosebite.
Cel care vede prima dată un căine Presa Canario este tentat să-l
asocieze unui „pit bull cu steroizi”, căci înfăţişarea sa pare a unui
pit bull supradimensionat şi extrem de masiv.
Presa Canario prezintă într-adevăr o agresivitate sporită la alţi
câini, motiv pentru care socializarea şi disciplinarea sa se impune de
când este căţel, dar nu este un câine de luptă stricto-senso. Este
într-adevăr un câine maimult decât potrivit misiunii sale de pază şi
protecţie. Are un cap foarte solid, cu maxilare şi muşchi maseteri atât
de late încât capul său pare la fel de lat pe cât este de lung. Acest
detaliu fiziologic spune multe despre forţa muşcăturii sale. Este
atletic şi necruţător, şi nu se teme de niciun adversar. De multe ori,
simpla sa înfăţişare şi apariţie în lesă este suficientă pentru a
descuraja orice infractor.
Femelă de Boerboel
Boerboel
La prima vedere, un boerboel poate fi uşor confundat cu un bullmastif mai atipic, cu botul un pic mai lung. Nimic mai greşit!
Dacă bullmastiff-ul s-a transformat astăzi mai mult într-o rasă de
companie decât într-una de atac, boerboel-ul este pur şi simplu cel mai
mare coşmar al unui potenţial infractor.
La fel ca alte rase redutabile, boerboel-ul a fost selecţionat într-un
mediu extrem de ostil, foarte violent, unde oamenii păstrau doar cei mai
neînfricaţi şi duri câini. A fost creat în Africa de Sud,
într-un climat violent, unde atacurile animalelor sălbatice şi ale
triburilor războinice erau un pericol constant la adresa primilor
colonişti şi fermieri albi.
Creat şi selecţionat exclusiv în comunitatea burilor, boerboel-ul se
trage din linii vechi de bullmastiffi încrucişaţi cu rase africane de
câini. De aici a rezultat un câine foarte puternic, netemător, masiv şi
agil în acelaşi timp, capabil să gonească o haită de babuini sau o
hienă, precum şi să atace mortal orice intrus. Foarte ataşat de stăpân
şi familie, boerboel-ul are un instinct de pază şi apărare mult mai
puternic decât al majorităţii raselro de câini. Boerboel-ul este
selecţionat şi astăzi la fel de sever, în condiţiile în care climatul
nesigur şi violenţa stradală din Africa de Sud sunt pritre cele mai mari
din lume.
Cine doreşte un astfel de câine, trebuei neapărat să importe unul din
ţara sa de baştină, unde sunt exemplarele cele mai pure şi mai
valoroase. Conform multor rescători sud-africani, boerboel-ul este
câinele fără de care nu şi-ar imagina o viaţă sigură şi liniştită în
condiţiile actuale, când populaţia de culoare este din ce în ce mai
ostilă la adresa albilor. Şi statisticile le cam dau dreptate, în
condiţiile în care familiile şi proprietăţile păzite de aceşti câini nu
sunt atacate de hoţi. Iar cineva cu un boerboel în lesă are mult mai
multe şanse să scape nejefuit pe străzile marilor oraşe sud-africane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu