Muhammad Ali: geniul din ringul de box
Muhammad Ali în postura sa de gardă
+ zoom
Galerie foto (9)
Omul care ştia să strălucească
La peste patruzeci de ani de când a strălucit pentru prima dată cu
medalia de aur câştigată la Olimpiada de la Roma din 1960, Muhammad Ali
este şi în prezent una dintre cele mai mari personalităţi ale timpurilor
moderne. Succesul său ca boxer amator şi apoi profesionist este
recunoscut şi respectat pe toate meridianele globului. Dar marele triumf
al lui Ali ca fiinţă umană este întregit şi de moştenirea şi exemplul
său ca sportiv, lider de opinie, activist umanitar şi artist
fără egal. A fost ales drept cel mai mare sportiv al seculului trecut
de către toată pleiada publicaţiilor respectabile în domeniu precum
Sports Illustrated, BBC, GQ magazine, World Sports Award, etc.
În ciuda comentariilor sale spumoase şi cumva infatuate, care au
făcut la rândul lor istorie, Ali a fost, şi a rămas un om de o modestie
rară, timid chiar, particularităţi pe care a învăţat de unul singur să
şi le ascundă magistral în spatele glumelor şi ironiilor sale.
Ca boxer în ring, Ali a schimbat din temelii metodica, tactica şi
strategiile tipice unui pugilist de categorie grea. Viteza, reflexele şi
agilitatea sa incredibile pentru un sportiv de categoria grea, au rămas
până astăzi puncte de referinţă şi surse de inspiraţie pentru generaţii
întregi de boxeri străluciţi de pe toate continentele.
Nobila artă, cum i se mai spune boxului, este un sport deosebit de elegant dar şi de dur
Realizările sale din ring sunt de-a dreptul legendare şi se pot
constitui în poveşti magistrale de succes. Căci este aproape de
neconceput să duci două meciuri cu Sonny Liston, trei adevărate bătălii
epice cu Joe Frazier, o victorie uluitoare asupra lui George Foreman în
„Rumble in the Jungle”, plus detronarea lui Leon Spinks pentru a deveni
campion mondiala la grei pentru a treia oară, record fără precedent. Şi
totuşi Ali le-a reuşit pe toate!
Viaţa lui Muhammad Ali a fost de la începutul carierei sale pe prima
pagină a publicaţiilor de toate genurile, nu doar pe cele de sport.
Relaţia sa cu „Nation of Islam„ şi insistenţa cu care cerea să fie numit
Muhammad Ali în loc de „Cassius Clay”, numele său din naştere despre
care ajunsese să creadă că era „un nume de sclav şi nimic altceva”, au
deschis noi orizonturi în lupta pentru afirmarea şi emanciparea
minorităţii de culoare din Statele Unite. Refuzul său categoric de a se
înrola în armata americană pentru a lupta în Vietnam ( cum să mă duc să
omor nişte oameni de la mii de kilometri depărtare, care nu mi-au făcut
niciodată ceva?, se justifica Ali în faţa camerelor de filmat ale
televiziunilor avide) a anticipat şi ispirat cumva marile mişcări
sociale anti-război, atât de caracteristice anilor 1960-1970.
Muhammad Ali a fost de fapt un rebel neobosit împotriva sistemelor
politice. Firea sa sensibilă la suferinţele celor mulţi şi săraci l-a
făcut să se implice activ în sponsorizarea misiunilor umanitate în
Afganistan şi Coreea de Nord. La fel, s-a implicat puternic în
trimiterea de echipamente medicale în Cuba, în ciuda embargoului împus
acestei ţări. Tot el este omul care s-a dus până în Irak pentru a trata
eliberarea a 15 angajaţi ONU în timpul Primului Război din Golf, şi tot
el s-a numărat printre primii oameni care au ajuns în Africa de Sud
pentru a-l felicita personal pe Nelson Mandela după eliberarea acestuia
din închisoare.
Muhammad Ali decorat de preşedintele american George Bush Jr.
Chiar şi astăzi, când suferă de maladia Parkinson în stadiu destul de
avansat, misiunile umanitare sunt foarte importante pentru Regele
Ringului de odinioară, şi se pare din toate timpurile, chiar.
Activitatea sa a fost de-adreptul providenţială pentru livrarea a 232
milioane de mese zilnice pentru nefericiţii soartei din Lumea a Treia.
Călător activ prin lume, Ali a oferit mese gratis şi medicamente pentru copii din Coasta de Fildeş, Indonezia, Mexic, Maroc şi multe alte state.
Tot el s-a implicat masiv într-o serie de evenimente sociale de mare
anvergură destinate strângerii de fonduri pentru persoanele fără adăpost
din Statele Unite. Ali este stindardul modificărilor legale care
vizează o mai bună protecţie a copiilor din SUA. Nu i-a uitat nici pe
boxeri, el fiind în spatele celebrei „Muhammad Ali Boxim Referorm Act”, o
lege federală care protejează statutul boxerilor profesionişti de
promotorii lipsiţi de scrupule, şi reglementează asigurările medicale
atât de necesare acestei categorii de sportivi de contact, foarte expuşi
de altfel problemelor de sănătate.
Geniul cu mănuşi şi bicicleta furată
Cine ar fi crezut că un incident aparent banal precum furtul bicicletei
unui copil va fi elementul cheie care va determina apariţia unui boxer
într-atât de fenomenal precum Ali?
Dar acesta şi nu altul a fost adevărul. În anul 1954, un puşti de 12
ani, pe numele său Cassius Marcellus Clay se plimba cu un amic de vârsta
lui în Columbia Auditorium când i-a fost furată bicicleta de la
intrare. Micul Cassius a alergat furios spre Joe Martin, primul
poliţist întîlnit, pe care l-a interpelat vociferând în stilul
caracteristic care avea să-l facă ulterior celebru, spunându-i că „sunt
gata să-l termin pe ăla care mi-a furat bicicleta, oricare ar fi el”.
Înţelegător şi împăciuitor poliţistul i-a replicat:
„Mai bine te duci să înveţi să boxezi”...
Iar Clay i-a urmat sfatul după câteva minute de reflecţie. După doar
câteva săptămîni de antrenament, Cassius, pe atunci în greutate de doar
40 kilograme, avea să câştige primul său meci. Pentru următorii 27 de
ani, avea să fie Regele Ringului, sursă de inspiraţie chiar şi pentru
celebrii săi adversari. Încă din acei primi ani sub semnul mănuşilor şi
sacului de box, ambiţia sa fără oprelişti îl îndemna să viseze la titlul
de campion mondial al greilor.
Ali într-unul dintre meciurile sale legendare
Destinul său părea gata trasat, dar viaţa avea să-i ofere numeroase puncte de cotitură.
S-a dedicat boxului cu o fervoare şi un entuziasm unice. Astfel, boxul a
devenit peste noapte singura sa ocupaţie. Ca adolescent nu a fost
niciodată angajat, nu a lucrat nicăieri. Doar se antrena din greu şi
lupta în ring. La amatori, Clay a avut un număr de 108 partide
disputate. Conform
lui Joe Martin, poliţistul amator de box care l-a descoperit, Cassius
s-a evidenţiat în faţa tuturor tinerilor boxeri de pe atunci, prin două
lucruri definitorii: era sfidătorprin definiţie şi în acelaşi timp muncea la antrenamente mai mult decât toţi ceilalţi.
Rezultatele nu au încetat să apară. Şase Mănuşi de Aur ale statului
Kentucky câştigate consecutiv şi două titluri de campion naţional la
amatori al Statelor Unite, câştigate înainte de a împlini vârsta de 18
ani. De fapt, Clay a câştigat titlul olimpic la Olimpiada de la Roma, la
doar câteva luni după ce trecuse de cei 18 ani. Conform legislaţiei
americane, era încă un minor...
Cu toate că s-a întors glorios acasă, oraşul Loiusville făcea parte pe
atunci din sudul segregat de rasism al Statelor Unite. Chiar dacă
tânărul Clay se întorsese cu medalia de aur olimpică la gât, nu a putut
să se angajeze nici măcar ca spălător de vase la un restaurant local!
Cassius s-a văzut nevoit să intre în lumea dură şi încâlcită a boxului
profesionist. Era pe atunci sponsorizat de Louisville Sponsoring Group,
un consorţiu local de afacerişti albi, care l-a trimis pe Clay să se
antreneze sub auspiciile lui Angelo Dundee, după ce Archie Moore, şi
chiar Sugar Ray Robinson (nimeni altul decât boxerul favorit al lui Clay) au refuzat să stea la colţul proaspătului medaliat olimpic.
Muhammad Ali după retragerea din box Sursa foto: Shutterstock
Cu Dundee la colţ, şi stabilit în Miami, Cassius a început să-şi
croiască drum printre boxerii categoriei grele.Tot atunci , Ali a marcat
arta boxului cu stilul său neobişnuit. Ali se specializase în a deveni
un „vânător de capete”, adică un pugilist care preferă întotdeauna să
lovească capul adversarului. Niciodată nu a lansat lovituri de KO la
corp. Şi-a ales acest stil de a boxa încă din adolescenţă deoarece avea
alonjă naturală mare şi nu-i plăcea să stea să încaseze lovituri. În
plus a fost primul şi singurul boxer greu cu simţ genial al distanţei
faţă de adversar.
Clay
nu ţopăia în jurul adversarilor precum ceilalţi boxeri, Clay
literalmente „dansa” până-i ameţea suficient de mult încât să se apropie
şi se declanşeze serile sale năucitoare de pumni.. Ca tactician de
ring, Clay era neîntrecut între boxerii grei. O parte din acest secret
era dat de genetica picioarelor sale, căci Ali a avut probabil cele mai
puternice, agile şi sigure picioare între toţi boxerii. Parcă aluneca în
ring ca pe ghaeţă, solid, stabil, sigur şi mobil. Extrordinar de mobil şi agil!
El este cel care a inventat tactica „Ali Shuffle”, o menevră complexă de
joc de picioare în care se mişca rapid pe vârfuri în jurul adversarului
pentru a-l încurca şi intimida, în timp ce-l lovea. Avea jocul de
picioare şi agilitatea unui boxer de categorie uşoară şi forţa unui
boxer de cateogorie grea. Cu siguranţă cea mai temută combinaţie pe care
o poate avea un boxer. Iar Ali avea în plus şi geniul şi carisma sa
unice!
Al treilea element caracteristic adus de Ali în boxul profesionist,
altădată sobru, rigid şi violent, erau vociferările şi atitudinea sa
cocoşească-ironică. Nu-i tăcea gura niciodată. Mai ales când lupta în
ring. Încă de când era un puşti se alesese cu porecla „The Louisville
Lip”. Nu era doar un flecăritor de ocazie, ci un „miştocar” vitriolant.
Într-o vreme în care boxerii nu dădeau de regulă interviuri şi se fereau
de mass-media sau dădeau declaraţii doar prin intermediul managerilor
şi promotorilor, Ali iubea să fie în centrul atenţiei Universului, dacă
se putea, căci lumea i se părea prea mică!
Muhammad Ali, spectator la un meci de box
În timp ce se antrena pentru titlu împotriva temutului greu Sonny
Liston, Clay l-a întâlnit pe şeful comunităţii musulmane din Miami care
l-a introdus ulterior pe boxerul genial lui Malcom X, liderul
controversat al formaţiunii Nation of Islam. Clay s-a covertit peste
noapte. A doua zi, Clay a anunţat lumea întreagă că devenise un membru
al Nation of Islam, iar noul său nume avea să fie Cassius X. X-ul
simboliza numele necunoscut al strămoşului său, nume uitat de negustorii
de sclavi care i-au adus strămoşii din Africa pe pământ american, acum
câteva sute de ani.
Alegerea sa a dus la o reacţie imediată, negativă şi intensă din
partea opiniei publice americane. Faptul l-a îndârjit pe Cassius X care
a decis să adopte un nume musulman 100%. Şi astfel a apărut Muhammad
Ali. Refuzul său de a se înrola pentru Războiul din Vietnam a dus în
cele din urmă la răzbunarea sistemului american. Mai precis, fiecare
stat american i-a refuzat licenţa de a mai boxa. Timp de trei ani
jumătate, Ali a stat departe de ringul oficial, paşaportul i-a fost
refuzat, iar licenţele de boxer anulate.
Cu toate acestea, el era o adevărată mină de aur pentru sistem, astfel
încât autorităţile americane s-au văzut nevoite să-i redea în cele din
urmă dreptul de a boxa. A pierdut însă meciul de întoarcere la titlu în
compania lui Joe Frazier. Anii de pauză şi-au spus cuvântul, căci
mobilitatea sa legendară nu mai era aceeaşi.
Rumble în the Jungle şi Thrilla în Manilla
Dar sorţii erau de partea sa. După cîteva lupte de acomodare şi
revenire, cel care după spusele proprii „Zbura ca un fluture, dar înţepa
ca o albină” era din nou în forma care-i adusese gloria. Ali era gata
pentru cel mai mare meci din toată cariera sa, Rumble in the Jungle.
Oponentul său, George Foreman, campionul de atunci, era un adversar
cumplit, extrem de puternic, dur, rezistent, precis, neiertător.
Foreman este cel care l-a făcut KO în joacă aproape pe Ken
Norton şi l-a ridicat de-a dreptul de pe podeau ringului pe Joe Frazier
cu o singură lovitură de pumn. Faimosul promotor Don King a
cheltuit cu guvernul zairez suma de 10 milioane $ (o sumă colosală pe
atunci) pentru a pregăti meciul în capitala Kinshasa. Ali era într-un
fel acasă în inima Africii.
Cu toate că şi despre Foreman se putea spune acelaşi lucru, şi
el fiind de culoare, carisma şi şarmul lui Ali îi cucerise deja pe
spectatorii africani care-l adorau şi strigau neîncentat, Ali Boma Ye
(Ali, ucide-l). Meciul care a urmat a fost de-adreptul epic.
Geniu în ring
Din cauza căldurii ucigătoare, Ali nu-şi mai putea pune în valoare
strategia sa unică, jocul de picioare, eschivele, atacurile false şi
scăderile de nivel caracteristice. A fost nevoit să se blocheze în gardă
cu spatele pe corzi şi să-l lase pe Foreman să-l lovească năpraznic
până într-un final, acesta a obosit. Asta se întâmpla în repriza a opta,
când Foreman nu mai avea vlagă. Atunci Ali a explodat şi şi-a trimis
adversarul în lumea viselor după o serie de combinaţii năucitoare.
A urmat apoi o altă confruntare de istorie, Trhilla în Manila, pe pământ
filipinez, sau a treia confruntare între Ali şi Joe Frazier, un măcel
dur care s-a întins pe durata a paisprezece reprize. Ali iarăşi nu a mai
putut să-şi pună în valoare tactica şi cei doi nu s-au menajat deloc.
La fix 59 secunde de la începutul ultimei runde, Ali a câştigat prin KO
tehnic.
Eroii nu mor niciodată. Dar se pot îmbolnăvi...
Ali a fost într-adevăr un greu unic. Jab-ul său de stânga era aproape
perfect, şi cu ajutorul său îşi dezechilibra adversarii. Tot cu jab-ul
putea ţinuti pe loc un oponen suficient timp încât să-l doboare
definitiv cu o lovitură a braţului din spate. Avea de altfel lovituri
nimicitoare de dreapta cu care a dat multe KO-uri. În perioada sa de
glorie, Ali a fost un luptător defensiv prin excelenţă, folosindu-se de
viteza sa naturală pentru a evita pe cât posibil loviturile
adversarilor, precum şi de alonja sa mare pentru a-i ţine pe aceştia la
distanţă.
Un om de o carismă şi umor unic : Muhammad Ali
Din nefericire, spre sfârşitul carierei, Ali şi-a pierdut mare parte din
aceste calităţi, şi a apucat să încaseze lovituri foarte puternice de
la Joe Frazier, Ken Norton, George Foreman şi Larry Holmes. Capacitatea
sa de a încasa lovituri puternice l-a costat scump. După retragerea din
viaţa sportivă, Ali a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, iar
medicii susţin că aceasta a fost provocată în mare parte de cumulul
uriaş de lovituri încasate de-a lungul fulminantei sale cariere.
Maladia s-a declanşat la scurt timp după retragerea sa petrecută în anul
1981, şi marele campion suferă de ea şi în prezent. Cariera sa
profesionistă s-a compus din 61 de meciuri, dintre care un număr de 56
au fost victorii (37 dintre acestea prin KO) şi 5 înfrângeri (un singur
KO).
Steaua lui muhammad Ali de pe Hollywood's Hall of Fame Sursa foto: Shutterstock
Muhammad Ali are nouă copii şi a scris recent un volum
autobiografic inititulat The Soul of a Butterfly: Reflections on Life’s
Journey în care îşi spune opiniile referitare la sensul religiei,
iertării, precum şi comentarii asupra momentelor definitorii din cariera
sa. Cartea nu a fost încă tradusă în limba română...
Ali a inspirat milioane de oameni de pe mapamond, boxeri şi nu numai.
Sufletul şi jovialitatea sa molipsitoare l-au făcut iubit şi admirat
inclusiv de foştii adversari din ring alături de care a scris probabil
cele mai frumoase pagini din istoria boxului. Într-un fel, Ali ne-a
făcut pe toţi nişte luptători!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu