Sari Saltîk Dede – Povestea singurului sfânt musulman de pe pământ românesc
Moment de rugăciune într-un cimitir musulman
Sursa Foto: Shutterstock
+ zoom
Galerie foto (8)
Din tainele confreriei turcilor Bektaşi
Din nefericire Istoria ne-a lăsat relativ puţine informaţii despre
personalitatea lui Sari Saltîk Dede. Cu toate acestea povestea vieţii şi
faptelor sale este nu doar una unică în peisajul autohton românesc, dar
prezintă o serie de date importante şi interesante despre începuturile
stabilirii şi sedentarizării populaţiilor turcice în provincia Dobrogea.
Aventura pe pământ românesc a acestei căpetenii turce din
secolul 13 este strâns legată de confreriile religioase sufite ale
populaţiilor turce care se implementau pe atunci în Anatolia şi Balcani.
Sari Saltîk este citat întotdeauna sub titulaturile de „Baba”, adică
tată, sfătuitor, sau „Dede” adică bunic, cel mai adesea pe linie
paternă. Sari Saltîk era de fapt un derviş rătăcitor ajuns lider
spiritual al confreriei mistice a Bektaşilor, o confrerie musulmană de
tip Tariqat, fondată în secolul 13 de către misticul sufit cu titulatura
de Wali, adică de persoană sfântă în Islam, pe numele său Haji Bektaş
Veli.
Mormîntul unui sfânt musulman din Pakistan Sursa Foto: Shutterstock
Acesta a alcătuit iniţial o doctrină religioasă aparte în sânul
Islamului. Iniţial, confreria Bektaşilor avea o ideologie de inspiraţie
şiită, precum majoritatea mişcărilor sufite de atunci. Asemenea altor
mişcări similare, urmaşii lui Haji Bektaş, credeau că neofitul are
neapărată nevoie de ghidarea spirituală a unui maestru, acei Baba sau
Dede omniprezenţi în viaţa confreriei, precum şi pe respectarea şi
urmarea perceptelor din Sharia, adică legislatura religioasă. Tariqah,
adică traversarea căii discipolului, Marifa, adică adevărata cunoaştere
şi aprofundarea lui Haqiqah, adică însuşi adevărul cel adevărat văzut
prin prisma învăţăturilor Bektaşilor.
Deoarece adepţii puneau accent pe conceptul de Unitate a Tuturor
Fiinţelor, mişcarea lor a fost de multe ori în pericol să fie declarată
în afara legitimităţii Islamului, de către ulemalele influente din acele
timpuri care vedeau în acest concept nimic altceva decât o încercare a
Bektaşilor de a-şi însuşi noţiuni panteiste, păcat capital în Islamul
sunnit.
Imagine stilizată a aunui dansator derviş Sursa Foto: Shutterstock
Pentru Bektaşi, toate versetele Coranului au două sensuri de înţelegere,
unul fiind exoteric, stricto sensu, denumit zahir, celălalt fiind aşa
numitul batin, sens pur ezoteric, ale cătrui semnificaţii pot fi
desluşite doar în urma unei iniţieri specifice. În cadrul acestei
denominaţiuni, domneşte aspectul practicilor iniţiaţice, prin
intermediul cărora fiecare adept trebuie să traverseze un parcurs al
devenirii spirituale în urma căruia fiinţa sa este transformată prin
explicarea tuturor sensurilor ascunse ale învăţăturilor sufitului
întemeietor, Haji Bektaş Veli.
„Duhovnici” de ieniceri
La începuturile sale, învăţăturile lui Bektaş s-au răspândit rapid în
rândul turcilor otomani. Spiritualitatea lor, la fel ca a celorlalte
confrerii sufite, s-a transmis puternic prin intermediul artelor
frumoase, în particular prin poeme mistice, şi chiar povestiri cu tentă
umoristică, ambele categorii fiind foarte apreciate în atmosfera care
domnea pe atunci în sânul tuturor straturilor societăţii Imperiului
Otoman.
În ciuda elementelor eterodoxe (adică opuse doctrinei ortodoxe, tipice
islamului sunnit) de tip ghulat, confreria bektaşilor s-a stabilizat în
mod deosebit în Anatolia şi Balcani. De fapt, dervişii bektaşi au fost
omniprezenţi în Balcani odată cu primele armate otomane care au
înteprins expediţii de cucerire în această regiune. În fruntea fiecărei
ordii otomane se aflau aceşti dervişi bektaşi, care aveau rolul de nici
mai mult, nici mai puţin, „duhovnici” ai ienicerilor.
Dans al dervişilor din Konya Sursa Foto: Shutterstock
Din acestă postură, dervişii se ocupau de menţinerea moralul
ridicat al trupelor şi de îmbărbătarea liniei întâi de ieniceri în
ajunul fiecărei bătălii. În acest scop, cântau din diverse intreumente,
recitau pe de rost pasaje întregi din diverse texter religioase şi
dansau până la epuizare. Multe cronici eurooene, iclusiv unele valahe,
moldave şi transilvane menţionează prezenţa acestor dervişi alături de
armatele turceşti care s-au înfruntat de-a lungul timpului cu voievozii
noştri.
Dansul dervişilor rotitori din Turcia Sursa Foto: Shutterstock
Prin acest aspect, dervişii bektaşi au avut o importanţă deosebită în
cadrul fenomenului de islamizare şi turcizare al multor teritorii din
Balcani. Prezenţa şi influenţa lor a fost preponderentă în anumite zone
din Albania, Bulgaria şi Macedonia. Spre Epoca Modernă, revoltele
confreriilor din Anatolia i-a pus în conflict cu ultimii sultani
otomani, iar interzicerea confreriilor sufite de către Mustafa Kemal
„Ataturk”, părintele reformator al naţiunii turce moderne, le-a adus
adepţilor bektaşi multe dificultăţi şi probleme.
Astăzi, rolul lor în cadrul societăţii turce este cu mult diminuat,
fiind unul strict cultural. O serie de organizaţii de bektaşi continuă
totuşi să funcţioneze în condiţii de semiclandestinitate pe teritoriul
Republicii Turcia de azi.
Sfântul turc cu mormânt la Babadag
Unul dintre cele mai importante personaje din galeria numeroşilor „dede”
şi „baba” ai bektaşilor îşi doarme somnul de veci în Dobrogea noastră,
mormântul său fiind venerat se secole întregi, fenomenul continuînd şi
astăzi.
Evident, este vorba de Sari Saltîk. Conform cronicii celebrului călător
Ibn Battuta, numele original al liderului turc era de Mehmet, şi acesta
văzuse lumina zilei în îndepărtata Buhara. Conform mai multor surse din
acea perioadă, Sari Saltîk era un credincios extatic care studiase sub
maeştri sufiţi renumiţi precum Mahmud Hayran, Haji Bektaş Veli şi chiar
Ahmed al-Rifai.
Conform cronicii Oghuzname, epopeea sa pe melegurile noastre
începe odată cu anul 1261, când căptenenia militară şi religioasă Sari
Saltîk, alături de compatriotul său Issedin, primeşte din partea
împăratului bizantin Mihail al VIII-lea dreptul de a se aşeza în
Dobrogea, provincie aflată pe atunci sub stăpânirea Imperiului Otoman.
Imagine de epocă cu dervişi turci din Istambul Sursa Foto: Shutterstock
Cele două căpetenii ale turcilor selgiucizi se stabilesc între anii
1262-1265 împreună cu 10-12 000 de supuşi în jurul localităţii Babadag
de astăzi. Cele două căpetenii turce nu primiseră vreun cadou din partea
basileului bizantin, ci acesta le condiţionase stabilirea în schimbul
angajamentului acestora de a apăra militar provincia Dobrogei de
ameninţarea hoardelor tătărăşti.
Însă după cronicarul turc Koprul, Sari Saltîk a fost trimis în Dobrogea
alături de o ordie de 700 de războinici din provincia Khorasan de către
însăşi Haji Bektaş, odată cu misiunea sacră de a răspândi şi aici
Islamul. Nu se cunosc mai multe date legate de activitatea lui Sari
Saltîk pe pământ dobrogean. Se ştie sigur că după moartea sa, o parte
dintre oamenii şi discipolii care l-au însoţit s-au întors în Podişul
Anatoliei, iar cei care au rămas aici s-au creştinat cu timpul, devenind
astfel strămoşii etniei găgăuzilor de astăzi.
Aşezarea unde s-a stabilit cel considerat sfânt al turcilor
bektaşi a fost denumită Babadag în onoarea sa, Babadag înseamnă de fapt
Muntele Tatălui în limba turcă.
Statuia lui Haji Bektaş Veli din Turcia
În anii 1484-1485, mormântul lui Sari Saltîk este vizitat de sultanul
otoman Baiazid al II-lea Veli, venit pe aici nu doar într-o campanie
militară împotriva lui Ştefan cel Mare, dar şi pentur a se ruga la
mormântul dervişului despre care se credea că făcea minuni şi după
moarte. După campania sa victorioasă care va răpi voievodatului Moldovei
cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, sultanul va ordona ridicarea unui
mausoleu asupra mormântului sfântului despre care folclorul turc din
zonă susţinea că fusese depus în şapte sicrie succesive prevum o
matrioşkă, pentru a fi ferit astfel de răzbunarea ghiaurilor...
În afară de mausoleu, acelaşi sultan a poruncit construirea unei geamii
(Ulu Cami), alături de o baie turcească, din nefericire astăzi nu se mai
păstrează nimic din ele. Cu toate că în anul 1919 mai existau ruine ale
acestor edificii. După plecarea sultanului, mausoleul şi geamia au
constituit nucleul unui centru cu caracter cumva monastic, denumit
Tekke, al turcilor din regiune.
Mausoleul unde este mormântul lui Sari Saltîk se poate admira şi vizita
şi în prezent, fiind probabil cel mai important obiectiv turistic din
Babadag, cu toate că clădirea nu este cea originală, aceea fiind
distrusă de asediile ruseşti din anii 1771, 1773 şi 1778, asedii care au
transformat Babadagul de atunci într-un ansamblu de ruine. Ultima
restaurare a mausoleului s-a efectuat recent, între anii 2004-2007.
Afiş electoral cu premierul Recep Tayyip Erdogan
După anul 1989, mulţi turci şi tătari din comunităţile locale dobrogene,
precum şi mulţi turci de peste hotare înteprind pelerinaje anuale la
mormântul acestui sfânt deosebit de respectat şi venerat. Chiar şi Recep
Tayyip Erdogan, nimeni altul decât premierul Republicii Turcia, a
efectuat la data de 26 septembrie 2007 o vizită oficială împreună cu
familia şi câţiva apropiaţi la mausoleul din Babadag.
Dincolo de vitregiile istoriei, figura lui Saltîk alături de
prezenţa culturală a minorităţilor etnice turco-tătare în România rămâne
un exemplu minunat asupra unei toleranţe reciproce exemplare chiar la
nivel mondial, nu numai european.
Poate că misterul, liniştea şi frumuseţea unică a peisajului şi naturii dobrogene au fost hotărâtoare în această ecuaţie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu