Necunoscuta şi nebuneasca aventură mongolă a Baronului von Ungern
Un altar de tip obos, caracteristic Mongoliei
+ zoom
Galerie foto (7)
„Numele meu este rostit cu atâta ură şi frică încât nimeni nu poate afla ce-i adevărat şi ce-i fals despre mine, sau cât este istorie şi cât este mit legat de persoana mea”, scria despre sine acest personaj necunoscut marilor mase de oameni, dar fără îndoială extrem de bizar şi interesant. Nebun de legat, mistic periculos, paranoic hilar, luptător pentru cauze pierdute, nobil scăpătat, zeu al războiului, aristocrat absolutist, militarist extrem sau chiar martir în lupta împotriva propagării comunismului în Asia, baronul Roman Fedorovici von Ungern-Sternberg a avut o viaţă ca a nimeni altui baron din întreaga istorie a lumii. Căci niciun alt baron nu a fost numit „Zeitate a Războiului protectoare a Credinţei Budiste” - de către vreun Dalai Lama şi „Baron Nebun Băutor de Sânge„ - de către duşmanii şi detractorii săi, bolşevicii de la începutul secolului XX !
„Hunul” din serviciul Romanovilor
Cel care avea să intre în istorie cu atâtea titulaturi, care mai de care
mai impresionante, a fost de fapt cel mai îndârjit adversar personal al
cumplitului fondator al CEKA, Felix Edmuntovici Dzerjinski. Ca şi
acesta, Baronul Nebun era de neam nobil. Familia Ungern-Sternberg era
foarte veche, iar baronul se lăuda că neamul său era menţionat în
cronici vechi de peste o mie de ani, subliniindu-le mândru pe această
cale inamicilor săi bolşevici, că nu mai puţin de 72 dintre strămoşii
săi îşi dăduseră viaţa pentru apărarea Rusiei în decursul a numeroase
bătălii.
Cu toate că era de origine germano-baltică, fiind născut cel mai
probabil pe data de 10 ianuarie 1886 la Graz, Austria, tatăl său,
Leonard Rudolf von Ungern-Sternberg a ales să-şi înroleze fiul în armata
ţaristă, schimbându-i numele din Robert Nicholaus Maximilian în Roman
Fedorovici. Se pare că tatăl său, a cărui violenţă şi brutalitate l-au
împins spre divorţ, a avut o influenţă hotărâtoare asupra caracterului
viitorului baron care avea să însângereze Mongolia.
Perioada sa şcolară a fost marcată de numeroase acte de rebeliune şi
bătăi. Bunăoară pe când servea în Corpul Cadeţilor din Marina Ţaristă,
tânărul baron s-a ales cu un număr de 25 de avertismente scrise înainte
de a fi expulzat de aici. Încă din acele vremuri, educaţia brutală
primită din partea tatălui, cât şi caracterul său rebel-refractar l-au
făcut să se remarce negativ între ceilalţi cadeţi. Conform declaraţiilor
unor contemporani de-ai săi, von Ungern cel tânăr a avut în studenţie
un duel în timpul căruia primise o puternică lovitură de sabie în cap,
ceea ce poate explica bizareria comportamentului său, reacţiile
imprevizibile şi oscilaţia permanentă a sufletului său zbuciumat între
exaltaţie şi descurajare.
A fost mereu onorat şi mândru că poate servi nobila familie a
Romanovilor, el însuşi considerându-se un războinic dintr-o stirpe
aleasă. Pretindea chiar că numele de Ungern dovedea că familia sa
germano-baltică descindea din hunii lui Attila. Oricum , este sigur că
un Ulrich von Ungern participase la cea de-a treia cruciadă, că Raoul
von Ungern fusese ucis la vârsta de doar unsprezece ani, pe când
participa la Cruciada Copiilor, că Arthur von Ungern fusese un cavaler
teuton care a pierit la Grunewald, că Heinrich von Ungern poreclit
Secure fusese un cavaler brigand temut de toate curţile regale ale
Europei.
Baronul von Ungern în anul 1921
Un alt strămoş, Wilhelm von Ungern, zis, se pare, pe motive
întemeiate, Fratele lui Satan cochetase atât de mult cu practicile
oculte, încât se spunea despre el că dispăruse cu totul în timpul unei
şedinţe de magie neagră...
Cât despre bunicul baronului, acesta fusese corsar în mările Extremului
Orient, şi se întorsese în Europa gata convertit la budism. Roman
Fedorovici se mândrea nespus cu acest şir de aventurieri, vorbind cu
mare respect despre magician şi evident corsarul
care-i vorbise prima dată despre opiumurile religioase ale Asiei.
În anul 1905, Ungern ia contact prima dată cu Asia ca simplu infanterist
în Războiul Ruso-Japonez. Între anii 1908-1914, ajunge ofiţer al unei
divizii de cazaci şi este repartizat în Siberia şi Mongolia. Se întoarce
în Rusia şi intră în Academia Militară, doar că tot atunci începe
Primul Război Mondial unde luptă pe frontul austriac, fiind rănit de
cinci ori. Cu toate că avea un respect deosebit pentru familia ţaristă
şi aristocraţia rusă, baronului nu-i plac ruşii. Începuse să-i
dispreţuiască încă de pe vremea când fuseseră înfrânţi ruşinos de
Japonia, imperiu pentru care manifesta o mare admiraţie.
Cu timpul, dispreţul său pentru ruşi se va extinde rapid asupra întregului mod de viaţă occidental.
Tagma intelectualilor de pretutindeni reprezenta o altă
abominaţie a naturii pentru acest războinic idealist şi absolutist până
la absurd. Nu că ar fi fost vreun incult, dar ura aproape atavic toţi
intelectualii pe care-i considera nişte paraziţi corupători şi depravaţi
ai oricărei civilizaţii umane.
„A gândi este în fond o laşitate” spunea el. Şi credea asta încă din anii adolescenţei.
Vin bolşevicii!
Primul Război Mondial se încheie dezastruos pentru Imperiul Ţarist al
Rusiei. Ascensiunea fulminantă a comuniştilor a luat prin surprindere nu
numai păturile societăţii ruse, ci întreaga lume.
Armata ţaristă se destramă, soldaţii intră confuzi şi exaltaţi în hora
anarhiei, şi majoritatea lor se alătură bolşevicilor lui Lenin,
hipnotizaţi parcă de programul acestora care era format doar din trei
cuvinte: pâine, pace, libertate...
Când revoluţia bolşevică triumfă şi Lenin instaurează sovietele, von
Ungern care ura pacea mai mult chiar decât pe occidentali, dezertează,
dar o face cu un scop precis.
Aşa spera să lupte mai eficient împotriva Diavolului Roşu.
Acesta este momentul în care începe fantastica şi nebuneasca sa aventură din ţinuturile nesfârşite ale Asiei.
Fuge în Extremul Orient, întovărăşit de câţiva soldaţi credincioşi.
Ajuns în Manciuria, baronul alcătuieşte un corp militaro-expediţionar cu
tentă iniţiatică denumit de el „Ordinul Budiştilor Militari”. Cu toate
acestea, măsura sa nu a dat rezultateşe scontate iniţial, aşa că
hotărăşte să se alăture trupelor alb-gardiste, care asemenea lui, se
refugiaseră în estul Siberiei, Mongolia şi Manciuria.
Un chorten, altar de tip budist , foarte frecvent în Mongolia şi Tibet Sursa foto: Shutterstock
Cum nu mai putea să facă joncţiunea cu trupele alb-gardiste conduse de
Yudenici, Denikin şi Miler, baronul doreşte să se alăture trupelor
Amiralului Kolceak, care stăpânea efemer Siberia. Din
nefericire, antipatia dintre cei doi lideri militari se dovedeşte
absolută. Amiralul elegant, nu avea nimic în comun cu exaltatul agresiv.
Nici măcar spectrul Armatei Roşii care se apropia încet, dar sigur de
avanposturile lor, nu i-a unit pe cei doi.
Baronul se vede aşadar nevoit să se alieze cu hatmanul Semionov, care
conducea o divizie de cazaci în Dauria. Cei doi se cunoscuseră în
prealabil în timpul luptelor din 1905, în Manciuria. Baronul, un
adevărat spartan mistic, care nu se atinsese în viaţa lui de alcool sau
femei, îl impresionează puternic pe cazacul cel beţiv şi desfrânat. În
ciuda acestor defecte, cazacul era un războinic redutabil, iar von
Ungern se vede nevoit să-l numească şef de stat major, cu toate că
divizia de cazaci a acestuia fusese puternic decimată şi mai număra doar
vreo cinci sute de oameni. Divizia nu era de fapt o divizie, ci mai
mult o bandă formată din cazaci, mongoli, coreeni, sărbi, infractori de
drept comun şi dezertori. Nu a contat, baronul a reuşit ca prin teroare
să le impună acestora o disciplină de fier, făcând din ea nucleul
viitoarei sale armate.
Baronul şi hatmanul s-au separat relativ repede după ce şi-au împărţit
zonele de activitate. Semionov, finanţat lunar de Anglia şi Franţa cu
câte 10.000 de lire steline, pleacă să-şi continuie lupta în Manciuria,
iar Ungern reuşeşte să obţină sprijinul Japoniei după care se stabileşte
în Mongolia.
Necuprinsul stepelor mongole la graniţa cu China Sursa foto: Shutterstock
Acolo, baronul reuşeşte să alcătuiască ceea ce el numea „Divizia
Asiatică de Cavalerie”, la origini o adunătură de mongoli, kalmuci,
buriaţi, cazaci, coreeni, din care selectase personal 30.000 de oameni.
Divizia era supusă unui regim exterem de dur, baronul care-şi conferise
gradul de general cu de la sine putere, le cerea acestor nomazi ai
stepelor să i se adreseze cu termenul de Excelenţă, şi nu ezita să-i
împuşte dacă afla de o escapadă a acestora la prostituate sau de
participarea la vreo beţie.
Cu toate acestea, baronul era deja în atenţia lui Dzerjinski.
Iată cum se încheia raportul său trimis guvernului sovietic cu privire la von Ungern:
„Ungern pare mult mai periculos decât Semionov. Este fanatic,
încăpăţânat şi dur, dar şi foarte inteligent. Îi spânzură, îi împuşcă
sau chiar îi arde de vii pe toţi comuniştii pe care-i prinde, adesea
face la fel cu oamenii săi care-l dezamăgesc. Are vise nemăsurate: ar
vrea să atace Urga şi chiar Beijingul. Este un om foarte crud, dar şi
foarte credul, ca toţi fanaticii religioşi. Trăieşte înconjurat de lama
şi şamani. Se consideră budist din atracţie pentru exotic, dar mai
curând face parte din vreo sectă antisemită şi anticreştină. Se vrea
înainte de toate cel mai dur şi cel mai viteaz dintre luptătorii săi”.
Prin labirintul mistico-magic al Asiei
Conform lui Dmitri Aloişin, unul dintre camarazii săi de arme încă de
când ajunsese în Manciuria, Ungern începuse să studieze avid budismul
tibetan. Învăţăturile acestei religii l-au făcut să creadă febril în teoria reîncarnării, şi în scurt timp
baronul ajunsese să creadă că uciderea oamenilor răi, vicioşi sau
pervertiţi nu era altceva decât o faptă bună la adresa lor, căci vor
renaşte mai apoi, purificaţi şi puternici...
Sub el servea şi un contigent de cincizeci de soldaţi niponi, conduşi de
maiorul Suzuki, care-l întâlnise pe baron la Congresul Pan-Mongol din
anul 1919, moment de la care cei doi au întreţinut o misterioasă
prietenie. Cu toate că unii autori au susţinut că maiorul Suzuki era
agent secret japonez trimis cu misiune în Mongolia, se pare că acesta
era de fpat un membru al uneia din numeroasele societăţi secrete budiste
precum Societatea Dragonului Negru sau Societatea Dragonului Verde.
Baronul era oricum convins că Occidentul îşi pierduse orice
formă de spiritualitate şi intrase într-o etapă ireversibilă de
degradare morală şi culturală. Revoluţia comunistă din Rusia nu era
altceva decât manifestarea extremă a decăderii civilizaţiei Occidentale,
baronul vedea astfel că salvarea spirituală venea doar din Orient, în
particular din religia budistă, singura pe care o vedea capabilă să
stăvilească tăvălugul materliasmului şi depravării Europei şi Americii.
Poarta templului Erden Zuu, unde a intrat şi baronul von Ungern Sursa foto: Shutterstock
Ungern era fascinat şi de orice formă de divinaţie. Astfel, purta cu
sine pretutindeni un set de cărţi de Tarot de care nu se dezlipea nici
când făcea baie. În Urga, capitala istorică a mongolilor, baronul era
însoţit mereu de către o mini-armată de şamani, vrăjitoare şi ghicitori
în stele (tsurukhaichi). Înainte de a traversa Siberia, Ungern a
cheltuit peste 20.000 de dolari mexicani pentru a angaja sute de
lamaişti să facă slujbe pentru el în toate templele budiste din zonă. O
femeie şaman drogată i-a prezis baronului toate succesele şi insuccesele
care urmau să vină, inclusiv soarta sa tragică, fapt care i-a întărit
acestuia credinţa în puterile divinatorii ale şamanilor şi preoţilor
budişti. De fapt, de acest lucru s-au folosit o dată şi duşmanii săi
bolşevici, care au mituit un ghicitor buriat încât acesta să-şi schimbe
predicţiile pe care i le făcuse lui von Ungern, astfel încât acesta a
ordonat retragerea din Mongolia.
Cu toate că era deseori influenţat şi chiar păcăşit de credinţa în
supranatural, baronul nu s-a sfiit să o folosească şi în propriul
avantaj. Înainte de asaltul asupra Urgăi, a trimis douăzeci de ghicitori
în oraş care au răspăndit zvonul că o mare armată de neînvins se
apropie, iar în fruntea sa este un baron imun la gloanţe şi care pe
deasupra, este capabil să dispară la voinţă. Soldaţii chinezi crezuseră!
Mai mult, baronul ordonase aprinderea unor focuri mari pe timpul nopţii,
iar agenţii săi mongoli le-au spus chinezilor din oraş că flăcările
erau sacrificiile făcute de Ungern pentru a beneficia de ajutorul
spiritelor care-i urau pe chinezi.
Unul dintre autorii care l-au cunoscut cel mai bine pe baron a fost
scriitorul şi exploratorul polonez Ferdinand Ossendowski, care fusese
Ministrul de Finanţe în guvernul alb constituit în Siberia de Amiralul
Kolceak. Contactul său cu baronul a fost deosebit de aventuros şi
spectaculos, căci polonezul pentru a scăpa de invazia bolşevică
traversează Siberia cu gândul de a ajunge în China de unde spera să fugă
în S.U.A.
După multe peripeţii şi călătorii descrisă magistral în cartea sa,
Animale, Oameni şi Zei, Ossendowski îl întâlneşte în Urga pe baronul
Ungern care-i oferă ospitalitate. Polonezul constată cu ochii
săi că acest războinic care trebuia parcă să se nască în alte timpuri, a
curăţat şi dezinfectat aşezarea, a electrificat-o, a introdus linii de
transport în comun şi a construit poduri, totul cu finanţare japoneză.
Dar asistă şi la scene de teroare în care baronul îşi ucide prizonierii
sau îi execută cot la cot cu un sadic care-i servea drept călău pe
dezertori şi pe vânzătorii de alcool.
Înainte de a se despărţi de Ossendowski, baronul împărtăşeşte
posterităţii visul său nebunesc, confirmat pe loc după o vizită la un
şaman:
„Am făcut mereu ce am vrut, dar karma vrea să-mi las opera
neterminată. Am vrut să spăl Rusia de insulta adusă de revoluţia
comunistă, să o purific dacă-i nevoie prin sânge şi moarte. E dureros să
vezi o mare naţiune guvernată de muncitori şi de ţărani care nu au
poruncit niciodată în viaţă măcar unui servitor.
Toţi cei care iubesc comunismul trebuie să piară. Şi ei, şi
familiile lor, pentru ca tot neamul lor să fie pierdut pe veci.
Aminteşte-ţi de opera marelui Ginghis Han: când a maers spre Vest a
distrus totul, când a mers spre China, a deschis o eră de prosperitate.
I-am deşteptat deja triburile şi i-am reclădit hoarda. Aş fi restaurat
întregul său imperiu, dar timpul nu-mi îngăduie. Voi muri, dar acest
imperiu va renaşte pentru ca spiritul să se ridice deasupra materiei.
După mine va veni un alt conducător, care va fi mai puternic şi mai
hotărât chiar decât Ginghis Han”.
Altă personalitate impresionată de baron, a fost chiar vărul său,
celebrul Conte Hermann von Keyserling, care credea că Ungern este cel
mai remarcabil om pe care l-a cunoscut, dar şi „un om care este
suspendat între cer şi infern, intuitiv şi blând, dar capabil de
aptitudini nebănuite în metafizica cruzimii umane”.
Baronul care a devenit han
Mongolii din acele vremuri nu uitaseră deloc măreţia şi gloria
înaintaşilor lor, iar în anul 1911, au profitat de starea de fapt şi
anarhia care a însoţit căderea ultimului împărat chiez şi au proclamat
independenţa Mongoliei exterioare cu capitala la Urga (astăzi Ulan
Bator). Rusia ţaristă era ostilă Chinei şi recunoştea noul stat, dar
numai sub formă autonomă, cu speranţa să-l includă mai apoi în imperiu.
Ţara nu avea industrie, dar era locuităde o populaţie de nomazi mândri
de tradiţiile lor războinice.
Religia locală era un fel de budism mongol, de origine tibetană, dar
impregnat puternic de şamanism, în sânul căreia apăruse o sectă secretă
intitulată Credinţa Galbenă. Liderul său, Jebtsun Damba se proclamase în
1911 împărat divin al Mongoliei şi preluase numele de Hutuktu.
Între Hutuktu şi baronul von Ungern s-a legat rapid o puternică
prietenie, iar primul s-a erijat imediat în rolul de lider spiritual al
naţiunii, iar celălalt în cel de căpetenie războinică supremă.
Această figură exaltată a istoriei dobândise o aură invincibilă pentur
soldaţii din hoarda sa. Aceştia povesteau oricui că, într-o zi,
şaptezeci şi două de cartuşe găuriseră mantaua şi căciula baronului fără
ca acesta să fi fost rănit. În scurt timp, aproape toţi mongolii credeau că von Ungern era o reîncarnare a lui Ginghis Han în mijlocul rasei albe.
Stindardul său de luptă era galben marcat cu iniţiala numelui său „U”,
iar uniforma era de culoare roşie, cu epoleţi aurii ornaţi cu simbolul
svasticii, omniprezent în simbolistica religioasă budistă. Mai mult
decât atât, baronul, devenit acum Chang-Chun Han Ungern susţine că ar
avea binecuvântarea Regelui Lumii, pesonaj misterios şi nemuritor care
în budismul ezoteric, trăieşte în împărăţia subterană a Agharthei, sau
Shambalei, cum mai este cunoscută.
Baronul credea în existenţa acestuia aşa că trimisese drept ambasador la
Regele Lumii pe prinţul mongol Punzig. Prinţul a încercat să-l găsească
în Tibet, dar nu a reuşit. În schimb s-a întos la Urga cu un mesaj
elogios din partea lui Dalai Lama către baron. Ungern i-a ordonat să plece din nou spre Shambala, însă, de data asta, amabasadorul nu s-a mai întors niciodată.
Cum a murit primul şi singurul han alb
Cu toate acestea, începe să piardă teren în faţa comuniştilor. Neclintit
ca un berserker viking de odinioară, Ungern continuă să se bată cu
aceeaşi bravură. Nemaiavând ce pierde se luptă pentru a nu-şi dezminţi
legenda şi mai ales că avea lupta în sânge.
Cu doar câţiva oameni rămaşi, baronul duce o luptă de gherilă sabotând
liniile de aprovizionare ale Armatei Roşii. Reuşeşte astfel să blocheze
pentru câteva săptămâni trenul Transsiberian, ocazie de care profită
pentru a-şi potoli setea de cruzime.
Pur şi simplu se apucă să-i ardă de vii în cazanele locomotivelor pe comisarii sovietici capturaţi...
Cu un instinct de animal de pradă încolţit, atacă, împuşcă, spânzură şi
spintecă pe oricine, căci nu mai avea încredere în nimeni şi nimic.
Oricum, instinctul nu-l înşelase, căci cekiştii lui Dzerjinski se
înfiltraseră deja printre oamenii săi.
În luna august a anului 1921 regimul său despotic i-a adus la exasperare
pe ofiţerii săi care au i-au organizat o ambuscadă. În mod miraculos,
baronul scapă încercării şi se refugiază printre credincioşii săi
mongoli.
Doar că laţul cekiştilor se strânge tot mai mult, astfel încât la doar
câteva zile de la acest episod, undeva în Transbaikalia, unul dintre
lamaşii cu care era prieten bun vine pe neaşteptate în cortul
baronului. Cei doi discută despre magia neagră şi mistica budistă,
servesc cina şi adorm. Dimineaţa, agenţii lui Dzerjinski
năvălesc în cort şi-l prind pe baron după care-l predau Generalului
Blucher, acelaşi bolşevic care l-a condamnat la moarte pe Amiralul
Kolceak, şi care a fost ucis la rândul său din ordinul lui Stalin.
Blucher nu vrea ca un asemenea războinic să fie judecat, condamnat şi
ucis. Prin urmare îl ispiteşte să intre în Armata Roşie cu toţi
credincioşii săi, cum mai făcuseră alte mii de alb-gardişti. Jignire mai
mare nici că putea exista pentru Ungern, al cărui răspuns se
concretizează doar într-un râs amar. Prinderea sa este raportată lui
Lenin care dispune urgent execuţia baronului.
Baronul von Ungern în anul 1921
În faţa tribunalului revoluţionar din Novossibirsk, Ungern răspunde
detaşat tuturor capetelor de acuzare. A admis totul cu excepţia acuzării
de partizanat ţarist.
„Să vreau ţarism? Păi monarhia reprezintă lumea veche şi vicioasă. Timpul va aparţine doar conducătorilor divini”.
Nu are nicio remuşcare pentru nenumăratele sale crime şi acte de
tortură, cât despre acuzarea de alianţă cu Japonia, baronul o considera
firească pe motivul că vechii cavaleri teutoni şi samuraii aveau cam
acelaşi sistem de valori.
Este condamnat pe loc la împuşcare. Fără niciun regret, refuză să facă
recurs, sau să le ceară sovieticilor graţierea. Demn şi brav, refuză
inclusiv să fie legat la ochi şi la mâini în timpul execuţiei.
Cu o seară înainte, imperturbabil şi senin, redactase ordinul de zi
pentru supravieţuitorii diviziei sale. Nota sa apocaliptică i-a
cutremurat atât pe susţinătorii, cât şi pe duşmanii săi :
„Ucigaşul şi corupătorul sufletului rus trebuie lovit fără cruţare. Revoluţia bolşevică trebuie stârpită de oriunde din lume.
Am fost avertizaţi de comunism prin scrierile Apocalipsei Sfântului
Ioan – Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi
împodobită cu aur şi cu pietre preţioase şi cu mărgăritare, având în
mână un un pahar cu aur plin de urâciunile şi necurăţiile desfrânării
ei. Iar pe fruntea ei stătea scris acest nume tainic: Babilonul cel
mare, mama desfrânatelor şi a urâciunulor pământului. Şi am văzut
această femeie beată de sângele sfinţilor şi al mucenicilor ”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu