Îmbătrânirea aduce moartea? Nu pentru toate speciile
Articole similare
Oamenii au o imagine destul de clară despre ceea ce
înseamnă înaintarea în vârstă. Ne naștem, ne maturizăm, îmbătrânim, ne
pierdem fertitilitatea și alte funcții ale corpului, apoi murim. Însă un
astfel de proces nu trebuie extrapolat tuturor viețuitoarelor din
natură. În fapt, unele dintre ele au din ce în ce mai puțin șanse să
moară odată ce înaintează în vârstă.
„Evoluția a adus o gamă extrem de diversă în ceea ce privește reacțiile la îmbătrânire. Și este cu atât mai bizar cu cât clasica teorie a evoluție ne explică doar una dintre căile îmbătrânirii”, explică Owen Jones, biolog în cadrul University of Southern Denmark.
Teoreticienii evoluționiști dintre anii 50-70 au explicat modelul îmbătrânirii ca un compromis între reproducție și supraviețuire. Pe scurt, un organism are resurse limitate, iar el va fi nevoit să decidă dacă le va aloca procreării sau supraviețuirii pentru încă un an.
„Întrebare cea mai stringentă este cum poți pune toate astea în balanță. Dacă mizezi totul pe supraviețuire, nu prea mai ai cum să te reproduci. Iar dacă alegi să investești toată energia în producerea de urmași, vei avea, categoric, o rată mică de supraviețuire”, adaugă Owen Jones. „Indiferent cât de sănătos ai fi și cât de multe resurse ai avea, întotdeauna spectrul morții va plana asupra ta. Poți fi lovit de o mașină, de fulger sau chiar și de un ghiveci cu flori. Astfel, mutațiile genetice care favorizează reproducerea timpurie, chiar și în detrimentul unei vieți mai lungi, vor fi favorizate”, susține cercetătorul danez.
Și totuși, este dovedit că anumite specii nu îmbătrânesc conform teoriilor clasice. Spre exemplu, o specie de nevertebrate marine (Hydra magnipapillata) are o rată a mortalității constantă de-a lungul vieții, însă acestea mor atât de rar încât s-a estimat că ar fi nevoie de circa 1.400 de ani pentru ca 95% din populație să moară din cauze naturale. Un alt exemplu este cel al țestoasei de deșert (Gopherus agassizii), o specie la care rata mortalității scade odată cu înaintarea în vârstă. A nu se înțelege că ele sunt nemuritoare, evident, însă rata mortalității este cu mult mai ridicată în primii ani ai vieții decât în ultimii. Dacă aceste țestoase trec de primii ani, pot trăi apoi cel puțin încă 80 de ani.
Insectele din specia Ficedula albicollis nu trăiesc mai mult de cinci ani. La această vârstă, 95% dintre ele sunt moarte, însă rata mortalității este constantă de-a lungul vieții, ea nu crește odată cu înaintarea în vârstă. Este și cazul pierderii funcțiilor corpului. Oamenii pierd unele dintre acestea odată cu vârsta. Luați, însă, exemplu pescărușului sudic (Fulmarus glacialoides), o pasăre care devin tot mai fertilă pe măsură ce înaintează în vârstă. Altele, așa cum este exemplul Hydrei magnipapillata, despre care am pomenit mai devreme, au un nivel constant al fertilității de-a lungul vieții.
„Este cert că pentru a putea explica toate aceste exemple evoluționare, teoriticienii trebuie să înțeleagă priocesele care au loc, apoi să emită noi teorii ale evoluției, unele diferite de ceea ce am fost învâțați”, concluzionează Owen Jones.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu