De la nufărul apelor la lotusul iluminării
Nufăr în lumină
+ zoom
Galerie foto (7)
Precum nufărul pe ape
Cele două specii de nuferi îndeobşte cunoscute la noi în ţară, adică nufărul alb (Nymphaea alba) şi nufărul galben (Nuphar lutea) fac parte din marea familie a Nymphaeceae-lor,
adică a unor plante adaptate minunat mediului acvatic din zonele
temperate şi tropicale ale globului. Familia respectivă cuprinde opt
genuri şi nu mai puţin de 70 de specii.
Toate speciile de nuferi au rădăcinile ancorate în sol, iar frunzele şi
florile plutesc la suprafaţa apei. Sunt întâlniţi pe suprafaţa lacurilor
cu apă dulce precum şi a cursurilor de apă cu curgere relativ lentă.
Ambele specii înfloresc în intervalul dintre lunile iunie şi august.
Frumuseţea nuferilor şi aspectul lor estetic a făcut ca în scurt timp
aceste flori să fie larg introduse pe mapamond în rol de plante
ornamentale pe iazurile şi lacurile particulare.
Nufăr înflorit în Delta Dunării
Faptul a dus ca nufărul să se transforme astfel fără voia sa într-una
dintre cele mai invazive specii de plante. Unul dintre cele mai
grăitoare exemple din acest caz este cel al nufărului mexican (Nymphaea mexicana),
specie care iniţial creştea doar în zona Golfului Mexic. Seduşi de
frumuseţea sa, americanii l-au cultivat drepta palntă ornamentală. Doar
că seminţele sale au ajuns departe de zonele cultivate iniţial şi au
parazitat astfel aproape toate lacurile din Statele Unite.
Autorităţile americane au în prezent mai dificultăţi în a stopa
răspândirea sa, folosind în acest scop cele mai diverse metode
imaginabile, de la retezarea florilor şi frunzelor până la folosirea de
substanţe chimice precum glifosatul şi fluridonul.
Nufărul alb, cea mai cunoscută specie, preferă apele de adâncime relativ
mică, de circa 30-150 centimetri. Frunzele sale verzi au o forma
circulară caracteristică, şi pot atinge diametrul de 30 centimetri.
Creşte în aproape toate apele dulci din Europa, nordul Africii şi
Orientul Mijlociu. Planta conţine doi alcaloizi activi, nufarina şi
nympheina, cu efecte sedative sau afrodisiace-anafrodisiace, depinzând
de dozaj.
Lac cu nuferi din Thailanda
Rădăcina plantei de nufăr a fost folosită de secole în
mănăstirile catolice drept anafrodisiac eficient, fiind zdropită şi pusă
la macerat în vin. Primii medici medievali europeni, atrăgeau atenţia
asupra folosirii în exces a acestei mixturi al cărei lor era acela de a
amorţi insitnctele sexuale ale călugărilor şi călugăriţelor.
Frumosul nufăr alb este considerat planta naţională a Bangladesh-ului,
precum şi a statului indian Andhra Pradesh. Nufărul albastru (Nymphaea nouchali)
este la rândul său, planta naţională din Sri Lanka. Tot în aceeaşi
notă, nufărul are un loc special în poezia tamililor, o populaţie
dravidiană întâlnită astăzi în sudul Indiei şi Sri Lanka. În tot acest
univers liric nufărul simbolizează tristeţea şi despărţirea. În aceeaşi
civilizaţie, planta mai simbolizează apusul de soare, malul singuratic
al mării, precum şi în mod bizar imaginea rechinului...
Alchimia florii perfecţiunii
În universul iniţiatic al primelor religii, nufărul care se deschide pe
apele tulburi, într-o perfecţiune de-a dreptul senzuală sugera apariţia
primordială a vieţii în imensitatea neutră a apelor primordiale. Astfel
este reprezentat nufărul sau lotusul în iconografia hieroglifică
egipteană, anume drept prima expresie a Existenşei, urmată de demirug şi
într-un final de astrul zilei.
În analogia primară religioasă floarea de nufăr simboliza
înainte de toate sexul arhetipal feminin, cheie şi origine deopotrivă a
naşterilor şi renaşterilor. Din bazinul Mediteranei până în
China şi India Antică, importanţa florii de nufăr, cu manifestări atât
de variate, provenea atât în ceea ce priveşte aspectul sacru, cât şi cel
profan, de la această imagistică fundamentală de origine tainică a
vieţii. Lotusul albastru era considerată cea mai sacră plantă din ţara
faraonilor.
Despre mireasma sa se credea că este de originie divină, iar în
gravurile străvechi egiptene, credincioşii, fie ei vii sau morţi, sunt
redaţi cum inspiră solemn mirosul florii albăstrii. Literatura erotică
din China Antică, caracterizată prin metaforele amestecate cu un profund
realism, nu a ocolit nici ea simbolistica iniţială a lotusului.
Statuia lui Budddha din Phitsanulok, Thailanda
Acest gen de literatură, plin de influenţe taoiste şi atât de
caracteristic Chieni Antice, folosea termenul de lotul pentru organul
genital feminin, iar cel mai râvnit titlu al unei curtezane imperiale,
era acela de purtătoare a Lotusului de Aur. Autorul Zhou Duanyi într-o
conotaţie care pare androginală, deci totalizantă.
La extrema cealaltă, spiritualitatea hinduistă sau budistă dă o altă
interpretare florii albe de lotus, care îşi desface intactă corola peste
murdăria lumii. Pe de altă parte, autorul Zhou Duanyi într-o conotaţie
care pare androginală, deci totalizantă, reia noţiunea de puritate şi o
adaugă peste cea de sobrietate şi luciditate făcând din lotus emblema
înţelepciunii.
Mergând mai departe pe urma interesantei simbolistici a lotusului în
religiile orientale, conceptului de puritate simbolizat de floare, i se
adaugă fermitatea sugerată de rigiditatea tulpinii, descendenţa
numeroasă prin abundenţa seminţelor, armonie conjugală prin două flori
care cresc pe aceeaşi tulpină. Lotusul în întregul său mai
semnifica noţiunea de timp prezent, trecut şi viitor care coexista
simultan prin cele trei secvenţe ale plantei – boboc, floare, seminţe.
Un boboc de nufăr gata de înflorire
Shastrele şi Upanishadele hinduiste fac din lotusul ieşit din
întunecimea adâncurilor, şi care înfloreşte doar la lumina soarelui,
analogia dezvoltării şi trezirii spirituale a omului căutător. Cum apele
sunt imaginea nediferenţierii primordiale, lotusul este manifstarea
care apare din ele. De altminteri, bobocul nufărului este echivalentul
exact al Oului Lumii. Ruptura acestuia care duce la deschiderea corolei
florii este realizarea tuturor posibilităţilor intrinsece din sufletul
omenesc, deoarece în multe alte tradiţii spirituale, inima aspirantului
la iniţierile înalte este deseori asociată în limbajele cripice
bobocului închis de lotus.
Ultima şi cea mai importantă chakră
În hinduism, budism şi doctrina Jnana Yoga (Yoga Minţii, o formă de yoga
predată doar discipolilor avansaţi), reprezentarea tradiţională a
lotusului cu opt petale asemeni celor opt direcţii ale spaţiului
simbolizează direct armonia tuturor locrurilor din manifestare.
Din acest motiv, lotusul este extrem de prezent în iconografia hindusă
şi budistă, mai precis în desenele şi picturile de tip yantra sau
thangka.
Bunăoară din ombilicul lui zeului Vişnu Susţinătorul se înalţă un lotus a
cărui corolă deschisă îl conţine pe celălalt mare zeu al triadei
hinduiste, Brahma cel Expansiv. În budism, lotusul peste care tronează
figura lui Buddha Sakyamuni- este natura lui Buddha neatinsă de mediul
înconjurător şi plin de păcate al Samsarei.
Un boboc de nufăr în mâna unei statui care îl reprezintă pe Buddha Sakyamuni
Reprezentarea lotusului în iconografia tibetană sub formă de giuvaer
(mani padme) este universul care receptează Legea (dharma). Pe de altă
parte, Buddha reprezentat în mijlocul lotusului cu opt petale exprimă
funcţia acestui de Chackravartin adică de stăpân suprem. Înapoi în
hinduism care este de fapt religia din care a emanat budismul, centrul
lotusului mitologic este ocupat din Muntele Meru, axa lumii fizice.
În scrierile religioase cu privire la zeul Vishnu, tulpina lotusului este identificată cu acest ax. În
simbolismul tantric cele şapte centre subtile sau chakre ale fiinţei
omeneşti care traversează coloana vertebrală simbolizată de shushumna,
sunt reprezentate ca nişte flori de lotus cu 4, 6, 10, 12, 20 şi 1.000
petale. Sahashrara, ultima şi cea mai importantă chakră, cea prin care
sufletul intră, respectiv iese din trup este simbolizată de lotusul cu o
mie de petale. Trezirea acestui centru înseamnă iluminarea finală,
eliberarea de karmă şi totalitatea revelării creaţiei.
Reprezentarea simbolică a lotusului alb
Importanţa şi simbolistica nuferilor, respctiv lotuşilor în culturile şi
civilizaţiile din sud-estul Asiei este omniprezentă şi de-a dreptul
covârşitoare. Nu puteau să lipească nici paralele alchimice, cum s-a
întâmplat cu numeroasele organizaţii ezoterice şi subversive chinezeşti
din secolele trecute care şi-au luat drept embleme lotusul alb sau cel
roşu.
Iată cum privit prin prisma culturilor străvechi care i-au dat sensuri
şi simboluri nebănuite, banalul nufăr din bălţi şi lacuri ascunde în
sine o lume de taine şi înţelesuri.
http://www.descopera.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu