Copţii – creştinii uitaţi ai Egiptului
O fetiţă coptă dusă la biserică de către mama ei
(Foto: Gregory Gerber / Shutterstock)
+ zoom
Galerie foto (6)
Creştinii Sfântului Evanghelist Marcu
Termenul de „copt” derivă din grecesul Aigyptos, care la rândul
său provine din cuvântul egiptean Hiptakah, unul dintre numele
Memphis-ului – prima capitală a Egiptului Antic.
Astfel, cuvântul copt a fost adresa încă din Antichitate la adresa
primilor creştini din provincia romană a Egiptului. Astăzi, termenul de
copt nu se mai limitează doar la creştinii din Egipt, ci este folosit şi
cu trimitere directă la arta, arhitectura şi cultura acestui cult
creştin străvechi.
Istoricul Bisericii Copte din Egipt se confundă de altfel cu
istoria creştinismului pe aceste meleaguri. În mod tradiţional, apariţia
creştinismului aici este asociată călătoriei Familiei Sfinte în Egipt,
eveniment declanşat de prigoana ordonată de regele iudeu Irod. Familia
compusă din Maica Domnului, Iosif şi pruncul Iisus au poposit aici,
existând numeroase surse istorice care confirmă acest eveniment.
Bisercă tipică coptî din Egipt Sursa foto: Shutterstock
Totuşi, din punct de vedere istoric, Sfântul Evanghelist Marcu este
considerat fondatorul Bisericii Copte. Sfântul Marcu a predicat
învăţăturile lui Hristos în Egipt şi a suferit moartea martirică de
mucenic creştin în oraşul Alexandria în perioada când Nero domnea la
Roma. Sfântul Marcu, a fos tunul dintre cie patru apostoli evanghelişti,
precum şi cel care a scris cea mai veche Evanghelie. În anul 828
moaştele sale au fost furate din Egipt şi duse în Catedrala din Veneţia.
În anul 1970, a început construirea la Cairo a celei mai mari catedrale
din Africa, Catedrala Sfântului Evanghelist Marcu. Înainte de
definitivarea construcţiei, într-un gest reconciliator, Papa Ioan Paul
al IV-lea a trimis înapoi Egiptului moaştele sfântului.
Primii creştini din Egipt au avut mult de suferit de pe urma
administraţiei romane până în perioada edictului dat de împăratul
Costantin. Biserica Coptă, care are o vechime de peste 1.900 ani, a fost
subiectul multor profeţii din Vechiul Testament, precum cea a
profetului Isaia în capitolul 19, versetul 19.
Istoria acestui cult creştin este marcată de cel de-al Patrulea
Sinod Egumenic de la Calcedon, în urma căruia majoritatea creştinilor
vor adopta dogma conform căreia Hristos a avut două naturi, una
omenească şi cealaltă divină. Decizia luată de Sinodul din
Calcedon nu a fost însă adoptată de discipolii extremişti ai Sfântului
Chiril din Alexandria. Creştinii respectivii, denumiţi ulterior
monofiziţi susţineau explicaţiile Sfântului Chiril, conform căruia,
Hristos a avut doar o natură umană.
Credincios creştin copt din prezent (Foto: Kobby Dagan / Shutterstock)
Sinodul respectiv a dus la separarea permanentă dintre bisericile
orientale ortodoxe şi bisericile ortodoxe bizantine. Astăzi, creştinii
monofiziţi sunt prin definiţie copţii (deşi Biserica Coptă, care nu este
aceeaşi cu Biserica din Alexandria, susţine doctrina miafizită,
acceptată de bisericile orientale ortodoxe), Biserica Etiopiană,
Bisericile Siriace Iacobite şi cele din India, precum şi Biserica
Armeană.
Biserica Coptă s-a distanţat astfel de monofizismul pur, aşa cum fusese
acesta definit la Sinodul din Calcedon. Fisura dintre bisericile
creştine s-a adâncit mai apoi în urma atacurilor venite din partea unor
biserici creştine la adresa copţilor. În momentul când arabii au invadat
Egiptul în secolul 7, aceştia aproape că nu au întâmpinat rezistenţă
din parrea comunităţilor copte.
Contribuţiile copţilor la creştinism
Sunt multe şi importante. Încă de la începuturile sale, Biserica Coptă a
jucat un rol important în definitivarea teologiei creştine, în special
în conservarea şi protejarea textelor autentice creştine de influenţele
ereziilor gnostice. Biserica Coptă a scris sute de texte biblice şi
studii teologice. Bibila a fost bunăoară tradusă în limba coptă încă din
secolul al doilea.
Şcoala de Cateheză din Alexandria, faimoasa Didascalia a fost prima şcoală de acest fel din lume.
Primul mare învăţat care a predat aici a fost Pantanaesus, dat cel mai
important teolog şi autor asociat acestei şcoli a fost filozoful Origen.
Dar probabil cel mai important fenomen religios care a
influenţat decisiv creştinismul copt, a fost apariţia monahismului în
Egipt. Să nu uităm de Sfinţii Părinţi ai tuturor bisericilor creştine
apostolice, care s-au nevoit şi desăvârşit pe aceste meleaguri. Mare
parte din Pateric, este alcătuit din scrierile acestor sfinţi călugări.
Veche mânâstire coptă din deşertul egiptean Sursa foto: Shutterstock
Sfântul Antonie cel Mare, cel care a fondat monahismul şi primul călugăr din lume,
a fost un copt din Egiptul de Sus. La fel şi Sfântul Pahomie, cel care a
pus la punct regulile monahismului, a fost de asemenea un copt. Alţi
Sfinţi Părinţi din Egipt au fost Sfântul Macarie cel Mare, Sfântul Moise
Negrul şi Sfântul Mina cel Minunat.
Sfântul Vasile cel Mare, organizator al mişcării monastice din Asia
Mică, a călătorit în Egipt în anul 357, iar scrierile sale fac baza
monahismului Bisericii Ortodoxe de astăzi. Chiar înainte de apariţia
creştinismului în zonă, mulţi egipteni se refugiau în deşert pentru
reculegere şi împăcare, mai ales în urma tratamentului abuziv al
ocupanţilor romani. Ulterior primii creştini egipteni au căutat de
asemenea imensitatea deşertului pentru desăvârşirea vieţii
duhovniceşti.
Mai târziu, sub autoritatea Imperiului Roman de Răsărit, patriarhii şi
papii din Alecandria au jucat la rândul lor un rol important în teologia
creştină. Erau prin urmare invitaţi să predice în toate colţurile
imperiului.
Copţii şi Islamul
În decursul celor patru secole care au urmat invaziei arabe, Biserica
Coptă a înflorit, iar Egiptul de atunci era predominant creştin. Acest
fenomen neaşteptat se datorează poziţiei privilegiate de care s-au
bucura copţii în faţa Profetului Muhammad, care avea o soţie egipteancă
(singura de altfel care i-a dăruit un copil).
Întemeietorul Islamului a ordonat clemenţă şi milă faţă de creştinii copţi.
„Când veţi cuceri Egiptul, să fiţi miloşi cu copţii, căci se află sub protecţia mea şi a voastră”,
a ordonat Muhammad trupelor sale. Copţii au fost prin urmare cruţaţi,
find liberi să-şi urmeze religia, evident în schimbul unei taxe „pe
credinţă” denumită „Geyza”, în schimbul căreia primeau statutul de „Ahl Zemma”, adică protejat, ocrotit.
Copţii care nu aveau bani să-şi plătească „Geyza” aveau
de ales între a se converti la Islam sau a pierde „protecţia” fapt care
de cele mai multe ori echivala cu jefuirea, vinderea ca sclavi, violul
sau chiar moartea...
Cu toate acestea, copţii au supravieţuit, şi chiar prosperat în unele
dintre perioadele istorice care au urmat, după cum o confirmă textele
literare monastice cu privire la dezvoltarea artelor şi meşteşugurilor
proprii. Adoptarea limbii arabe şi impunerea ei în circulaţie în Egipt, a
fost un fenomen lent, astfel încât şi la mijlocul secolului 15,
cronicarul arab al-Makrizi scria că limba coptă era încă des folosită.
Fotografie de epocă cu un grup de călugări copţi
Chiar şi în zilele noastre liturghiile din bisericile copte se
desfăşoară în limba proprie, derivată direct din limba demotică
egipteană vorbită în perioada ocupaţiei romane. Însă cam din aceeaşi
perioadă Egiptul s-a transformat dintr-un stat predominant creştin
într-unul musulman. Comunitatea coptă a început să fie împinsă spre o
poziţie socială inferioară, mai ales la nivel administrativ.
Paradoxal, copţii au avut mai mult de suferit atunci când la
conducerea Egiptului se aflau dinastii cercheze (cum a fost cea
mamelucă), sau otomane, decât în perioadele când ţara era condusă de
dinastii arabe. Situaţia copţilor a început să se
îmbunătăţească în secolul 10, sub regimul de stabilitate şi toleranţă
promulgat de dinastia sultanului Muhammad Ali. După anul 1855, taxa
Geyza a fost abolită iar copţii au primit dreptul de a se înrola în
armata egipteană. Revoluţia din anul 1919 a adus un nou imbold pentru
copţi care s-au implicat în omogenizarea societăţii egiptene moderne.
Copţii astăzi
Calendarul copt are treisprezece luni, iar Anul Nou copt începe în luna
septembrie. Biserica coptă din prezent este condusă de Papa din
Alexandria Theodoros al II-lea care l-a succedat pe Papa Shenuda al
III-lea. Timp de sute de ani, reşedinţa liderilor spirituali ai copţilor a fost la Alexandria, dar în prezent este în capitala Cairo.
Toţi viitori preoţi copţi trebuie să se căsătorească şi să urmeze studii
aprobate de cateheză înainte de a primi o parohie. Slujbele săptămânale
se desfăşoară tot duminica, la fel ca în cazul celorlalte biserici
apostolice, iar Crăciunul este sărbătorit pe data de 7 ianuarie.
Copţii postesc mai des decât membrii celorlalte culte creştine,
prin urmare un credincios copt posteşte circa 210 zile pe an. Venerarea
sfinţilor este interzisă în cultul copt, cu excepţia venerării Fecioarei
Maria. Astăzi, numărul copţilor din Egipt este necunoscut,
cifrele oficiale variind între 5 şi 15 milioane, cel mai probabil 9
milioane de indivizi, la o populaţie totală de peste 70 milioane.
Veche inscripţie în limba coptă la intrarea unei biserici din Cairo
În afara Egiptului, cele mai mari conunităţi copte se întâlnesc în
Sudan, Statele Unite, Canada, Australia, Franţa, Italia, Germania,
Olanda, Brazilia, India şi numeroase alte ţări din Asia şi Africa. Din
nefericire, climatul de anarhie şi violenţe sociale grave provocat de
evenimentele politice din ultimii doi ani din Egipt, a lovit puternic
comunitatea coptă, şi aşa greu încercată de recrudescenţa islamului
extremist şi de tensiunile sociale.
Tot mai frecvent, bisericile copte sunt arse şi devastate, iar
credincioşii creştini din Egipt sunt atacaţi, jefuiţi şi chiar ucişi.
În prezent situaţia este încă tensionată, iar experţii în domeniu
declară că nu se întrevăd speranţe pe termen scurt pentru o normalizare a
situaţiei.
Copţii de astăzi se văd deci nevoiţi să treacă prin încercări
cumva similare cu cele la care au fost supuşi strămoşii lor. Atunci,
demult, pe când creştinismul se dezvolta timid dar viguros la umbra
marilor piramide...
http://www.descopera.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu