Pancho Villa şi revoluţiile care au zguduit Mexicul
Pistol de epocă mexican
+ zoom
Galerie foto (5)
Răzbunător la 16 ani
Pe baza opiniei populare din Mexic, precum şi a rezultatelor studiilor
istoricilor mexicani, generalul Francisco „Pancho” Villa a fost cel mai
important şi îndrăgit personaj al tumultoaselor revoluţii mexicane. S-a
născut sub numele de Jose Doroteo Arango în anul 1878 (1879, conform
unor alţi autori) în statul mexican Durango din nordul acestei ţări.
Primii ani de viaţă şi-a petrecut în Durango, unde s-a făcut remarcat la
vârsta de doar 16 ani, când l-a tăiat în bucăţi cu macheta pe un bărbat
care-i violase sora. Există de altfel puţine informaţii referitoare la
prima perioadă din viaţa sa, cu excepţia faptului că imediat după
răzbunarea-i sângeroasă, tânărul Doroteo şi-a schimbat numele în
Francisco Villa pentru a-şi face pierdută urma în faţa oamenilor legii.
La vârsta de 20 ani, Villa s-a mutat de nord de Chihuahua unde lucra într-un part-time original în stil mexican!
Adică ziua muncea ca miner în Parral, iar noaptea vindea vite furate
(biografiile oficiale guvernamentale scriu că în acea perioadă, eroul
nostru era „crescător de vite şi măcelar”) ...
Cum autorităţile începuseră să-l suspecteze de trafic cu carne de vită,
Villa s-a întors pentru puţin timp la minerit. Doar că s-a săturat rapid
de munca solicitantă şi grea şi alături de crimă şi furt de animale
şi-a adăugat în CV şi ocupaţia de spărgător de bănci. Un motiv în plus
pentru guvernul Diaz să înteţească raidurile la adresa temperamentalului
mexican.
Pancho Villa într-un adin taberele sale 
Cariera sa de Robin Hood cu sombrero a început imediat ce s-a impus ca
lider al unei temute bande de tâlhari cu care colinda ţara în lung şi în
lat. În mod oficial, în Mexic, acolo unde Villa este cel mai iubit erou
naţional, se vorbeşte puţin despre perioada dintre anii 1900-1909,cu
toate că în acei ani, Pancho Villa a devenit un erou legendar pentru cei
săraci.
Evadările sale spectaculoase, numeroasele jafuri ale reşedinţelor celor
bogaţi, jafuri care se terminau cu petreceri nemaivăzute, în care Villa
se îmbăta şi arunca cu bani în cei săraci, l-au consacrat definitiv în
inimile mexicanilor. Memorabile sunt vorbele sale în dimineaţa de după
petrecere, când se trezea mahmur şi îşi întreba camarazii, dacă mai sunt
bani. La răspunsul invariabil de:
-Nu, Panchito, i-ai dat pe toţi la săraci, nu-ţi aminteşti?
Villa replica vesel:
-Ăsta să fie necazul meu cel mai mare, după ce mănânc mergem să jefuim
alte haciende de bogătani, căci diseară iar vreau să petrec!
Needucat, considerat de unii ca fiind necioplit, brutal şi
bădăran, Villa era pe de altă parte un strateg strălucit şi un adevărat
geniu militar. În plus avea acel instinct foarte rar ăntre oameni,
care-i permitea să înţeleagă jocurile şi mizele politicii
internaţionale. Abilitatea sa de a genera faimă le-ar fi umilit pe multe
dintre starurile şi vedetele de astăzi. Căci Pancho iubea pur şi simplu
să fie în centrul atenţiei.
Revoluţionarul care a semnat un contract cu Hollywood-ul
Sătul de viaţa de bandito-haiduc din Mexicul rural, Villa ţintea mai
sus. Aşa a ajuns în scurt timp să fie inspirat de revoluţia lui
Francisco Madero, aşa că Pancho a optat pentru o carieră militară care a
înflorit în perioada maderistă (anii 1910-1911). Rebel şi
temperamental, ţăranul mexican a încălcat ordinele lui Madero şi l-a
convis pe generalul Pascual Orozco să atace împreună oraşul Ciudad
Juarez. A obţinut astfel o importantă victorie, care i-a permis lui
Madero să ia puterea în Mexic.
Cu toate că Madero era invidios pe faima lui Villa şi a făcut orice să-l
ţină în umbră, Villa nu a încetat niciodată să-l venereze pe cel care
i-a deschis gustul pentru revoluţii. Nu a uitat nici de succesul său
hipnotic asupra mulţimilor astfel încât a reuşit să recruteze rapid un
număr uriaş de oameni. Mii de oameni, inclusiv un mare număr de
americani treceau graniţa în Mexic pentru a se înrola sub numele său.
Bătălia de la Zacatecas 
Formaţiunea Division del Norte a fost fără îndoială cea mai mare
armată revoluţionară pe care a dat-o vreodată întreaga Americă Latină.
Mulţi militari americani au fost făcuţi căpitani în Division del Norte.
Villa personal a creat un escadron compus exclusiv din cetăţeni ai
Statelor Unite, aflaţi sub comanda directă a căpitanului Tracey
Richardson, un bărbat experimentat, care a luptat în multe armate
insurgente de-a lungul carierei sale militare.
Înfiinţarea armatei Division del Norte a fost răspunsul dat de Villa lui
Victoriano Huerta, care tocmai îl detronase şi asasinase pe Francisco
Madera. Pancho a s-a făcut între timp şi guvernatoral statului
Chihuahua, unde îşi stabilise cartierul general. Nici ca guvernator nu
s-a descurcat rău, ba din contră, rebelul hirsut şi analfabet a reuşit
să ridice economia statului la parametri nemaivăzuţi. Tot atunci, Villa a
reuşit să-l atragă de partea sa pe Felipe Angeles, care i-a devenit cel
mai apreciat strateg.
Angeles era un expert în artilerie, şi mulţi istorici atribuie
influenţei exercitate de Angeles, unele dintre cele mai bune decizii şi
campanii întreprinse de Villa.
Pe de altă parte, Pancho nu suferea deloc de stresul războiului.
De fapt, iubea să fie fotografiat în compania femeilor frumoase
(conform declaraţiilor văduvei lui Villa, temeperamentalul mustăcios
fusese căsătorit oficial de 26 ori).
Deoarece multe din campaniile sale militare se petreceau lângă graniţa
cu S.U.A., isprăvile sale nu au scăpat atenţiei cineaştilor de la
Hollywood. Aşa a ajuns Pancho Villa să semneze un contract exclusiv cu
Hollywood’s Mutual Film Company, în scopul filmării campaniilor slae
militare.
Pancho Villa pozând călare 
Fire înţelegătoare, Villa ordona ca multe din scenele de luptă să fie
repeorgamate şi aranjate după indicaţiile cameramanilor care aveau
nevoie de unghiuri ideale de filmare. În acea perioadă Staltele Unite
l-au sprijinit pe Villa cu arme şi muniţii, iar acesta a devenit un
susţinător al intereselor americane în Mexic. Între triumfurile sale de
atunci se remarcă bătăliile de la Zacatecas şi Ojinaga. La Ojinaga,
Villa a învins trupele federale ale lui Huerta, pe care l-a forţat să-şi
caute scăparea la nord de Rio Grande, în Marfa, Texas.
Mai târziu, în tipul campaniei care trebuia să-l alunge definitiv pe
Huerta, Venustiano Carranza a încercat să saboteze încercările lui Villa
de a înainta spre capitala Mexico City, sfătuindu-l în schimb să atace
Saltillo, un obiectiv militar insignifiant. Acesta nu l-a luat în seamă
şi astfel a cucerit Zacatecas după una dintre cele mai sângeroase
bătălii din istoria Mexicului.
Cu toate că a fost un erou naţional, Pancho Villa a rămas cunoscut şi
pentru pedepsele crude pe care le dădea celor care îl trădaseră. Atât
el, cât şi mâna sa dreaptă, Rodolfo Fierro, s-au remarcat şi prin fapte
de o cruzime înfiorătoare, precum îngroparea de vii a duşmanilor şi
trădătorilor, eviscerarea acestora sau decapitări în masă.
Cel ce l-a umilit pe generalul Pershing
După ce a reuşit totuşi să ia puterea, Caranzza a încercat să-l elimine
pe Villa. Momentul de cotitură s-a petrecut în anul 1915, când Villa şi
trupele sale de elită, aşa numitele „Dorados” pierduseră o serie de
bătălii în favoarea lui Alvaro Obregon, cel mai bun general al lui
Carraza. Bătălia de la Celaya s-a dovedit a fi o brutală şi neaşteptată
înfrângere, una dintre puţinele pierdute de Villa.
A fost de fapt învins de avansul tehonologic al inamicilor săi.
Atât la Celaya, cât şi în bătălia de la Agua Prieta împotriva
generalului Plutarco Elias Calles, Villa şi cavaleria sa de secol 19
s-au văzut în faţa unor trupe înarmate cu arme moderne, asemenea celor
folosite în Primul Război Mondial din Europa.
Folosirea sârmei ghimpate, a mitralierelor şi tranşeelor a dus la
decimarea trupelor lui Pancho. În urma acestor înfrângeri, S.U.A. i-au
retras sprijinul şi ajutorul lui Villa, pentru a-l favoriza pe Carranza.
Gestul l-a înfuriat peste măsură pe Villa, care nu mai prididea cu
înjurături şi blesteme la adresa americanilor.
Furios peste măsură şi cu simţul răzbunării în sânge, Villa a atacat
oraşul american Columbus din statul New Mexico. Drept răspuns,
Washingtonul a decis trimiterea de trupe în Mexic cu misiunea de a-l
captura pe fostul aliat. Trupele erau conduse de generalul John J.
Pershing. Trupele lui Pershing au fost hărţuite de Villa care a reuşit
să scape cu bine tuturor încercărilor de a fi prins de americani.
În ciuda acestui fapt, efoorturile de a scăpa de trupele lui Pershing
şi-au pus amprenta asupra lui Villa şi a oamenilor săi. Cu toate că a
mai câştigat o serie de încleştări între anii 1917-1919, Panchito nu mai
era în anii săi de glorie. Îmbătrânit şi sătul să fie hăituit ba de
guvernul mexican, ba de americani, Pancho Villa a semnat în anul 1923 o
înţelegere cu fostul său rival generalul devenit preşedinte mexican,
Alvaro Obregon.
Pancho Villa (Mijloc) şi John Pershing (dreapta), pe vremea când erau prieteni şi aliaţi 
Villa a fost de acord să se retragă cu un salariu de general în hacienda
sa Canutillo, lângă Parral, Chihuahua. Părea să fi acceptat o viaţă
liniştită de rancher, înconjurat de foşti camarazi şi prieteni care
aveau rolul de gărzi de corp.
Din nefericire, Obregon şi succesorul său, Plutarco Elias Calles se
temeau de faima şi personalitatea lui Villa, chiar şi după ce acesta
şi-a pus armele în cui. Cei doi vroiau să se asigure că Villa nu va
încerca niciodată să-şi recapete puterea. Astfel au întocmit un plan
pentru asasinarea sa.
Aşa că pe data de 20 iulie 1023 când Villa se întorcea de la banca din
Parral spre reşedinţa sa, un număr de şapte asasini plătiţi i-au ciuruit
maşina cu gloanţe. Ucis într-un mod laş şi nedemn, cel pe care
americanii l-au numit plin de respect „Centaurul din Nord”, părăsea
această viaţă pentru una mult mai glorioasă, aceea de legendă.
La aproape o sută de ani de la moartea sa, Pancho Villa este amintit cu
mândrie şi respect de către mexicani, deoarece el a avut cele mai
importante campanii militare pentru o revoluţie constituţională a ţării.
Trupele sale au avut victorii de la Rio Grande la Zacatecas, şi de la
Tampico la Casas Grandes. Astăzi, personalitatea sa rezidă în sute de
fotografii (doar i-a plăcut mult să pozeze) şi nenumărate filme care
i-au fost dedicate.
La urma urmei a fost ţăranul care a devenit bandit, banditul
care a devenit justiţiar idealist, justiţianul care a fost revoluţionar
şi revoluţionarul care i-a sfidat pe americani şi a consolidat
constituţia propriei ţări. Şi acestea în condiţiile în care a fost un
analfabet şi nu a fost susţinut de niciun partid sau altă formaţiune
politică. Viva la Mexico !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu