Jadav Payeng: omul care şi-a crescut o pădure

Trimite pe email

Nicu Pârlog | 02.05.2013 |

5 Comentarii

Jungla de bambuşi     + zoom

Galerie foto (8)

Undeva, în anul 1953, autorul francez Jean Giono scria o emoţionantă nuvelă intitulată „Omul care planta copaci”. Descrierile şi povestea în sine păreau atât de reale încât mulţi cititori erau convinşi că Elzeard Bouffier, personajul principal, exista cu adevărat. A fost nevoie ca autorul să declare public că personajul era unul ficţional, creat doar pentru a-i face pe cititori să iubească copacii şi pădurea. Spre deosebire de Elzeard Bouffier, Jadav Payeng există cu adevărat, trăieşte, luptă, păzeşte şi iubeşte ca nimeni altul o pădure de peste 1.000 hectare pe care a plantat-o cu mâna lui pe o mică insulă din mijlocul marelui fluviu Brahmaputra. Povestea sa adevărată se constituie într-unul dintre acele exemple care ar trebuie urmate de fiecare dintre noi. Căci pădurea înseamnă înainte de toate: Viaţă!

Pădurile Indiei în pericol

În vechime, păduri seculare acopereau aproape toată India, la fel ca în cazul multor alte ţări printre care şi România. În prezent situaţia este cu adevărat gravă, creşterea uriaşă a numărului oamenilor (India este pe locul doi după China la acest capitol, cu o populaţie de peste 1 miliard locuitori), a dus la defrişări devastatoare.

 

Pe lângă presiunea exercitată de oamenii care defrişează copacii pentru noi terenuri agricole necesare unei populaţii care în curând o va depăşi pe a Chinei conform tuturor specialiştilor în estimări demografice, industria de prelucrare a lemnului dau lovituri mortale fondului forestier şi aşa sărăcit al Indiei.

 

Un raport de la nivelul anului 2002 estima că pe atunci industria lemnului consuma circa 30 milioane metri cubi. Aceasta în condiţiile în care în India o cantitate uriaşă de 270 milioane metri cubi de lemn este folosită anual în principal pentru producerea cărbunelui, şi drept sursă de lemne de foc.

 

Sătean care intră în pădurea din Gir    

 

De fapt, India este cel mai mare consumator mondial de lemne de foc. Partea dureroasă constând aici din faptul că nevoia de lemne de foc a Indiei este de cinci ori mai mare decât maximul de lemn care poate fi extras din pădurile sale. S-a ajuns astfel în situaţia în care circa 40% din cantitatea de energie necesară Indiei este asigurată de lemnul de foc.

 

Cifrele vin cu realităţi cu adevărat zguduitoare pentru ecologi, nu mai puţin de 80% din populaţia rurală şi 48% din cea urbană se bazează pe lemn de foc pentru activităţi casnice şi încălzit locuinţe (ultimul aspect fiind prevalent în statele din nordul ţării).

 

Junglele din Hingajgarh    

 

În aceste condiţii, dacă India nu va face investiţii serioase în domeniul hidrocentralelor şi centralelor eoliene, populaţia majoritară a ţării, rurală şi săracă prin definiţie, va continua să defrişeze pădurile rămase în căutarea lemnului de foc.

 

Dependenţa actuală a ţării de lemn în rolul de principala sursă de energie nu doar că este dezastruoasă din punct de vedere ecologic, dar este falimentară, economic vorbind. Cu atât mai mult cu cât în India rata defrişărilor o întrece cu mult pe cea a împăduririlor.

 

Moartea unor bieţi şerpi....

 

În acest climat economico-social potrivnic păstrării pădurilor, un om cu origini umile dar cu suflet mare şi aspiraţii nobile, a demonstrat prin exemplu său că există o soluţie pentru marea criză ecologică (cu tot cu urmările sale grave) care pândeşte India în situaţia în care această ţară va rămâne fără păduri.

 

Jadav Payeng este un pădurar din satul Jorhat, statul Assam. Acest om şi-a început visul încă din anul 1979, când s-a angajat ca pădurar în cadrul unui proiect pilot de împădurire a unei zone puternic degradate. A fost chemarea vieţii sale. Din acel moment, tânărul indian ştia ce va face pentru restul vieţii sale.

 

Elefanţi sălbatici indieni la intrarea în junglă    

 

Atunci a pus bazele unei păduri în toată puterea cuvântului. Totul a început în anuol 1979, când o serie de inundaţii bruşte ale fluviului Brahmaputra au aruncat un număr mare de şerpi eşuaţi pe o insulă nisipoasă din mijlocul acestui imens curs de apă. A doua zi, când Payeng a ajuns pe insulă, acesta a văzut o imagine tristă. Majoritatea şerpilor fuseseră literalmente prăjiţi de soarele dogoritor al tropicelor. Insula nu avea niciun copac, iar bietele reptile nu au găsit umbră, în consecinţă soarele puternic le-a ucis. 

 

„Şerpii muriseră din cauza căldurii intense şi a faptului că nu exista niciun copac care să le ofere protecţie. M-am aşezat lângă ei şi am izbucnit în plâns. Am mers la departamentul forestier de care aparţineam şi am raportat situaţia. I-am întrebat dacă pe acea insulă se pot planta copaci. Superiorii mei de atunci au fost reticenţi. M-au rugat în schimb să încerc să plantez bambuşi. A fost foarte greu, dar nu m-am lăsat. Nu a fost nimeni să mă ajute, nimeni nu era interesat”, declară Jadav, acum în vârstă de 47 ani, într-un interviu acordat unui cotidian indian.

 

Pădure din Karnataka    

 

Îşi reaminteşte cu nostalgie cum a renunţat la continuarea studiilor şi a început o viaţă nouă pe insula nisipoasă. În fiecare dimineaţă planta puieţi de bambus şi alţi arbori specifici florei indiene precum ejar (Lagerstroemia speciosa), arjun (Terminalia arjuna), himolu (Bombax ceiba), koroi (Albizia procera), moj (Archidendron bigemium). Cu toate acestea, bambusul acoperă peste 300 hectare din cele 1.000, cât cuprinde pădurea lui Jadav. Cum bambusul creşte extrem de repede, în câţiva ani insula nisipoasă a fost acoperită cu verdele viu al vieţii.

 

Jungla lui Jadav    

 

„Atunci m-am decis să plantez şi arbori de esenţă lemnoasă. M-am apucat să aduc puieţii. Am fost nevoit să aduc şi furnici roşii indiene din satul meu, şi acestea m-au muşcat sănătos de multe ori. Furnicile roşii schimbă proprietăţile şi chimia solului acolo unde trăiesc, şi fac bine copacilor. Au fost într-adevăr nişte experienţe unice”, îşi aminteşte zâmbind Jadav.

 

Insula vieţii

 

Curând, biodiversitatea a început să-şi facă simţită prezenţa pe insulă. Copacii au adus plante, plantele insecte, insectele reptile şi păsări. Au apărut inclusiv mamiferele mari, atrase de noul biotop. În prezent, pădurea adăposteşte peste 100 de cerbi, numeroşi iepuri, maimuţe, păsări şi multe alte specii, unele deosebit de rare, pe care nimeni nu se aştepta să le vadă aici atât de repede.

 

 Bunăoară o turmă de circa 100 elefanţi indieni sălbatici, poposesc regulat pe insula împădurită în fiecare an, stând aici şase luni. Recent, un număr de 10 pui de elefanţi s-au născut în pădurea lui Jadav. În pădure şi-au stabilit deja teritoriul un număr de patru tigri bengalezi, specie aflată în pragul extincţiei din sălbăticie. Jadav este foarte supărat pe localnicii care au ucis recent un rinocer indian în pădurea crescută şi îngrijită de mâinile sale. 

 

Departamentul forestier al statului Assam a aflat relativ recent de pădurea lui Jadav. În anuol 2008 o turmă de elefanţi şi-a stabilit acolo cartierul general după ce au făcut câteva raiduri distrugătoare în satele din apropiere.

 

Pădurarul Jadav Payeng    

 

„Am fost surprinşi să găsim această pădure pe malul nisipos. Localnicii ale căror case şi culturi au fost distruse de elefanţi, vroiau să taie copacii drept răzbunare pe animale. Dar Payeng le-a ieşit în faţă şi i-a provocat să-l ucidă mai degrabă pe el decât să taie copacii. Omul acesta îşi tratează copacii şi animalele ca pe proprii copii. Văzând acestea, ne-am decis să ne implicăm şi să-l ajutăm. Suntem şi noi uluiţi de Payeng, a muncit singur peste 30 de ani, şi fără să ştie nimeni a ridicat o pădure. Dacă trăia în altă ţară, ar fi fost erou naţional”, declară Gunin Saikia, purtător de cuvânt al Departamentului Forestier.

 

Dincolo de tot şi toate, Jadav continuă să trăiască într-o colibă mică ridicată în pădure, Binita, soţia sa, şi cei trei copii, îl ajută la toate treburile zilnice. Singura sursă de venit a familiei constă în laptele vacilor şi bivoliţelor pe care aceştia în vând în satele din împrejurimi. Într-un alt interviu recent, Jadav declară că tigrii i-au ucis peste 100 de vite şi bivoli, dar vinovaţii sunt de fapt oamenii. Omul pădurii are dreptate mereu. Oamenii din sate, taie copacii şi arbuştii fără nicio oprelişte, iar cerbii şi mistreţii părăsesc regiunea nemaiavând astfel hrană şi adăpost. În consecintă, tigrii lipsiţi de prăzile lor naturale ajung să atace animalele domestice...

 

Tigru bengalez pândind prada    

 

Pe viitor, Jadav speră ca Departamentul Forestier să-l lasa să creeze alte păduri în statul Assam. Pe 22 aprilie 2012, activitatea sa a fost recunoscută şi apreciată la nivel naţional, Jadav primind o slujbă permanentă în cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Mediului din cadrul Universităţii Jawaharlal Nehru.

 

„Omul Pădurii din India”, cum îl cunoaşte azi toată lumea îşi continuă netulburat şi neclintit cruciada verde. Dacă exemplul său ar fi preluat de tot mai mulţi oameni din întreaga lume, poate conşţiinţele multora s-ar schimba. Iar în România zilelor noastre am avea nevoie măcar de un Jadav Payeng autohon care să dea tonul unei treziri naţionale în privinţa protejării cu orice preţ a pădurilor. Acelea care ne-au mai rămas...