duminică, 9 iunie 2013

Noi specii de plante şi animale invadează Antarctica

08.03.2012 |
0 Comentarii
Noi specii de plante şi animale invadează Antarctica     poa annua, antarctica, ecologie, specie, plante, animale, gheata + zoom Noi specii de plante şi animale invadează Antarctica
Galerie foto (1)
Specialiştii trag un semnal de alarmă în privinţa introducerii accidentale de animale şi plante străine de ecosistemul antarctic. Pericolul este amplificat nu doar de acţiunile necugetate ale oamenilor, ci şi de fenomenul de încălzire globală.
Specii de plante străine de Continentul Alb încolţesc deja pe ţărmurile antarctice, iar cercetătorii din cadrul Universităţii Stellenbosch din Africa de Sud susţin că arealul plantelor invadatoare se va extinde odată cu intensificarea fenomenului de încălzire globală.
"Pe vremuri oamenii erau sceptici în privinţa acestui pericol. Se credea că Antarctica este complet acoperită de gheţuri, iar plantele din specii invazive nu găsesc medii propice pentru germinaţie. Cu toate acestea există o zonă de aproximativ 1% din teritoriul antarctic care nu este acoperită de gheţuri.", explică cercetătorul Steven Chown.
Temperaturile medii înregistrate în Peninsula Antarctică în decursul ultimilor 50 ani, au prezentat o creştere de circa 3 grade Celsius.
Multe insule din regiunea sub-antarctică au înregistrat schimbări ecologice şi climatice similare din cauza speciilor invazive de plante şi animale, apărute în mod accidental sau intenţionat.
"Antarctica are o ecologie unică, iar în prezent Peninsula Antarctică adăposteşte deja două specii indigene de plante care pot fi periclitate de plantele invazive", adaugă profesorul Chown.
Ecosistemul marin este şi el afectat de încălzirea globală, oamenii de ştiinţă descoperind în apele antarctice crabi uriaşi, care nu se stabiliseră aici în trecut deoarece apele erau prea reci.
Se presupune că fiecare vizitator al Antarcticii introduce pe Continentul Alb circa 9 seminţe de plante străine şi se pare că oamenii de ştiinţă aduc mai multe seminţe de plante decât turiştii.
Cercetările din această direcţie au stabilit că, deşi o parte din seminţe provin de la plante care cresc în America de Sud, un mare număr de seminţe provin de la specii originare din Emisfera Nordică.
Cercetătorii au descoperit că seminţele sunt transportate pe încălţămintea şi în cutele hainelor oamenilor care ajung în Antarctica. Cel mai evident exemplu este cel al plantei Poa annua, o specie ierboasă invazivă care s-a stabilit de câţiva ani pe versanţii vestici ai Peninsulei Antarctice.

Sursa: BBC News


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu