vineri, 10 mai 2013

„Tratamentul vampir” întinereşte inimile vârstnicilor

10.05.2013 |
0 Comentarii
Oamenii de ştiinţă de la Harvard Stem Cell Institute au descoperit o substanţă din sângele şoarecilor care inversează un efect major al îmbătrânirii inimii animalelor în vârstă.

În studiu, specialiştii au folosit sângele unui şoarece tânăr pentru a reîntineri inimile şoarecilor bătrâni. 
Substanţa poartă numele de GDF-11 şi este un hormon mai puţin cunoscut ce face parte din proteinele ce formează familia factorilor de creştere. Cei care au descoperit-o, Amy Wagers (specialist în studierea celulelor stem şi în biologie regenerativă) şi profesorul Richard T. Lee, susţin că GDF-11 poate inversa efectele hipertrofiei cardiace (mărirea muşchilor inimii) în rândul şoarecilor. 
Odată cu înaintarea în vârstă, pereţii inimii se îngroaşă. Cu toate acestea, în studiu, atunci când şoarecii vârstnici au fost trataţi cu acest hormon, „am putut inversa îmbătrânirea inimii într-un timp foarte scurt”. Această schimbare, de la o inimă mărită la un muşchi neted şi tânăr este atât de mare încât poate fi observată cu ochiul liber. 
Anterior, în timpul unei cercetări în care în sistemul de circulaţie al unui şoarece tânăr se unea pe cale chirurgicală cel al unui şoarece bătrân, s-a constatat că un factor de creştere din sânge putea inversa procesul de îmbătrânire în muşchii scheletici şi măduva spinării. Totuşi, din cauză că inima, spre deosebire de alte organe, nu este cunoscută ca având capacitatea de a se regenera pe cale naturală, Wagers  nu s-a aşteptat să vadă un efect similar şi la nivelul ţesutului cardiac. 
Acum, Wagers şi Lee vor continua să analizeze atent efectele hormonului GDF-11. Este cunoscut ca un factor important în dezvoltarea intrauterină însă Lee susţine că până acum „rolul său la adulţi nu a fost analizat”. 
Wagers susţine că şi alte organe din corp conţin celule ale căror receptori de suprafaţă interacţionează cu hormonul GDF-11, care circulă liber prin corp. Prezenţa receptorilor sugerează că GDF-11 ar putea avea un efect şi asupra acestor ţinuturi.
Sursa: Harvard Magazine
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu