Roxelana lui Suleiman Magnificul: roabă, cadână, sultană
Puţine
femei au marcat Istoria precum cea care avea să devină celebra sultană
Roxelana. A fost un personaj feminin de prim rang, care şi-a clădit
singură fiecare etapă a vieţii sale tumultuoase, de la o biată roabă la
cea mai temută şi controversată sultană din întreaga istorie a
Imperiului Otoman. Puterea şi influenţa sa i-au intrigat atât pe
otomani, cât şi curţile regale ale Europei, iar dragostea obsesivă care
i-a purtat-o cel mai mare sultan al tuturor timpurilor este un subiect
fascinant şi la ora actuală pentru multe persoane. A avut o
personalitate mereu surprinzătoare, un şarm magnetic şi o ambiţie
indestructibilă, combinate, se pare, cu o înfăţişare de basm, iar aceste
calităţi au făcut-o nemuritoare în conştiinţa multor oameni.
Roksolania, o copilă de la poalele Carpaţilor
Imperiul Otoman a ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada în care a fost condus de faimosul sultan Suleiman Magnificul. Campaniile
sale militare au adus în interiorul graniţelor imperiului teritoriul
Irakului de astăzi, mare parte din Africa de Nord cu Algerul şi Tunisul,
Arabia şi Yemenul. În acelaşi timp, otomanii ajunseseră şi o temută
forţă navală, cu impresionante flote comerciale şi de război.
Unul dintre cele mai puţin cunoscute rezultate ale expansiunii otomane a
fost apariţia şi stabilizarea elementelor etnice slave nu doar în
rândul trupelor de ieniceri, ci şi în cadrul elitei conducătoare. Între
popoarele slave prinse în această situaţie se remarcau în primul rând
sârbii, iar limba sârbă era des auzită la Înalta Poartă, fiind larg
folosită şi în cadrul scrierii documentelor oficiale, alături de limba
turcă.
După cum scria istoricul italian Paolo Giovio, „La curtea marelui sultan
Suleiman se vorbesc mai multe limbi. Turca este limba conducătorilor,
araba este limba legii musulmane şi a Coranului, iar slavona este
vorbită mult în rândul ienicerilor şi al grecilor”. Călătorul polonez
Jan Strijkowskij nota în anul 1574 că, atunci când poposise la Istanbul,
străzile erau străbătute de cobzari care cântau în limba sârbă despre
victoriile turcilor asupra papistaşilor.
Iar un înalt oaspete italian al sultanului Suleiman Magnificul scria că
acesta respecta atât de mult valorile şi obiceiurile Roxelanei, încât
învăţase foarte bine limba ucraineană pentru a vorbi fluent cu soţia sa
favorită.
Ţinuturile Ucrainei de astăzi nu au fost niciodată cucerite de otomani.
Cu toate acestea, au servit deseori drept adevărate „rezervoare de
sclavi albi” pentru Înalta Poartă. Sclavii ucraineni printre cei mai
căutaţi de către turci, aceştia fiind atraşi, fără îndoială, de
frumuseţea unică a femeilor slave, precum şi de statura fizică
impunătoare a băieţilor capturaţi pentru a deveni ieniceri de elită.
Sclavele şi sclavii ucraineni erau capturaţi de tătarii din Crimeea,
care-i vindeau ulterior negustorilor de sclavi turci. Dintre toţi
captivii ajunşi la marea piaţă de sclavi din Istanbul, fetele frumoase
erau printre cele mai căutate. Evident, toate sfârşeau drept sclave
sexuale, cadâne în haremurile marilor viziri şi demnitari, iar cele mai
chipeşe ajungeau în mod sigur în haremul personal al sultanilor.
La fel a fost şi destinul celei care avea să devină sultana
Roxelana. Conform surselor istorice din secolele XVI-XVII, precum
scrierile poetului polonez Samuel Twardowski, Roxelana, sau Roksolania
în unele variante, a fost fiica unui preot ortodox rutean. Este foarte
posibil ca numele de Roxelana să provină din Roxolania, o denumire dată
de romani încă din cele mai vechi timpuri, ţinuturilor ruseşti şi
ucrainene, pe baza faptului că înainte de invazia slavilor, acolo trăiau
triburile roxolane ale sciţilor.
La baza acestei supoziţii stă şi faptul că romanii adăugau
numelui unui bărbat provenit din ţinuturile roxolanilor titulatura de
Roxolanus.
Copila s-a născut în târgul Rohatin (astăzi oraş), situat la 68
kilometri de Lvov, care pe atunci era un mare centru al voievodatului
rutenilor, entitate statală care făcea parte din regatul polonez.
Un raid de atac şi jaf al unei hoarde tătărăşti a schimbat pentru
totdeauna destinul copilei. Tătarii s-au purtat după tipicul lor de
atunci, i-au incendiat satul şi i-au măcelărit familia. Atraşi de
frumuseţea ei, au capturat-o cu gândul de a obţine un preţ bun pe ea.
Fata a fost vâdută succesiv mai multor negustori, din Kaffa, un mare
centru al comerţului cu sclavi din Crimeea, până în târgul de carne vie
din Istanbul. Unele surse susţin că Roxelana ar fi fost vândută direct
lui Suleiman pe când acesta servea ca guvernator al Crimeei, înainte de a ajunge sultan. Adevărul istoric încă nu a fost stabilit.
Carieră în serai
Orice fată selectată pentru rolul de amantă a celui mai important om din
imperiu trebuia să treacă prin adevărate „cursuri”. Şi nu era deloc
garantat faptul că va fi selectată pentru parada finală în care sultanul
urma să o aleagă pentru harem. Doar câteva fete, din sute şi mii, ajungeau la statutul de cadână.
Şi lupta de abia din acel moment începea. Ierarhia haremului era una
deosebit de strictă, cu legi implacabile, iar fata care dorea să ajungă
în cea mai înaltă poziţie, acea de sultană, nu trebuia deloc să se
bazeze doar pe înfăţişarea şi nurii săi. Trebuia să aibă simţul
politicii în sânge, să-şi aleagă aliatele cu înţelepciune şi să ştie să
conducă o intrigă fără să rişte să fie descoperită. Odată intrată în
harem, Roxelana a intrat sub observaţia temutei kagia-kadîn, femeia îndrituită să conducă haremul.
Acolo, viitoarea sultană a trebuit să înveţe să coasă, să
brodeze, să danseze, să cânte la mai multe instrumente muzicale
turceşti, ba chiar să mânuiască marionete şi să spună poveşti. În
labirintul social care era haremul sultanului, reuşita Roxelanei a fost
una de marcă, dar cu totul diferită de scenariul tipic din sute de
telenovele, romane de dragoste şi nuvele îndoielnice care tratează
povestea celor doi.
Într-adevăr, Roxelana a devenit cea mai iubită soţie a lui Suleiman,
mama copiilor săi şi cea mai apropiată prietenă şi consilier, dar
relatările istorice indică un curs al faptelor sensibil diferit de
impresia generală lăsată de telenovele. Scenariul omniprezent în seriale
TV romane şi nuvele are în centrul său un tânăr sultan de 26 ani,
ambiţios şi puternic, care tocmai se urcase pe tron, când, fără veste,
ajunge să se îndrăgostească la prima vedere de o tânără captivă în
vârstă de 15 ani, răpită din ţinuturi îndepărtate.
Sultanul devine un fel de martor neputincios al apogeului cadânei, care
ajunge pe cea mai înaltă treaptă exclusiv pe baza caracterului său
intrigant şi răzbunător, alături de temperamentul său sexual şi trupul
cu care l-a fermecat definitiv pe sultan.
Născută Anastasia (după unele surse Olexandra) Lisowska, fata a fost
denumită Hürrem Sultan (sultana veselă, fericită) odată ce a ales să
treacă la Islam şi să intre în harem.
Frumoasă şi nu prea ?
Referitor la frumuseţea sa legendară, părerile pot fi împărţite dacă
ţinem cont de descrierile contemporanilor. Succesul câştigat pe baza
înfăţişării sale s-a bazat probabil pe contrastul vizual dintre ea şi
celelalte femei din harem. Nu avea nimic oriental în ea, nu avea ochii
mari, negri şi adânci, pielea măslinie şi talia subţire a turcoaicelor
şi arăboaicelor.
Posibil ca pielea sa alb-rozalie, părul blond-roşcat şi formele
voluptoase, atât de apreciate de orientali, să fi fost capcanele cu care
ambiţioasa ruteancă l-a capturat definitv pe Suleiman Magnificul, cel
mai puternic om al acelor timpuri.
„Giovane ma non bella” – „Tânără, dar deloc frumoasă” - comenta
în scrierile sale ambasadorul veneţian în anul 1526, - "totuşi
graţioasă, cu toate că este scundă de statură"- nota acelaşi
ambasador.
Se pare totuşi că inteligenţa sa nativă, dublată de oportunism şi
viclenie, a stat la baza succesului său. De fapt, toţi oamenii politici
ai vremii cu care a intrat în contact au remarcat inteligenţa sa, şi nu
frumuseţea fizică.
Era capabilă să-l întreţină pe sultan cu discursuri captivante şi
şugubeţe şi în acelaşi timp să-i dea sfaturi extrem de pertinente în
domeniile politicii şi diplomaţiei. În anul 1533, când Roxelana avea
deja aproximativ 50 de ani, ambasadorul veneţian Giovanni Navagero nota:
„Maiestatea sa sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât în
toată istoria turcilor nu a existat vreo altă femeie care să se fi
bucurat de atât de mult respect şi admiraţie. Se spune că este foarte
amabilă, înţeleaptă şi cuviincioasă şi că ea cunoaşte toate dorinţele şi
ambiţiile sultanului”.
Dominico Trevisano, un alt diplomat italian la Istanbul, scria în anul
1554 că „Sultanul o iubeşte pe Roxelana atât de mult, încât nu mai vrea
să fie cu nicio altă femeie, după cum vorbesc miraţi şi turcii, care se
miră astfel de obiceiul sultanului, cu atât mai mult cu cât aceştia
caută să se culce cu cât mai multe femei”.
Evident, nu a durat mult până în momentul în care majoritatea turcilor
au ajuns să creadă că Roxelana era de fapt o vrăjitoare nemaivăzută,
căci nimeni altcineva nu l-ar fi putut subjuga pe cel mai grandios
sultan. Până şi europenii ajunseseră să creadă acest lucru pe baza
rapoartelor trimise de ambasadorii occidentali la Înalta Poartă.
În anul 1554, Johann Busbek, ambasadorul austriac, nota în
scrierile sale că a fost informat despre nişte femei misterioase venite
la Istanbul pentru a-i vinte Roxelanei cranii de hiene, despre care se
credea că pot fi folosite pe post de afrodisiace foarte puternice (!).
„Dar niciuna dintre ele nu a vrut să-mi vândă măcar un singur os,
motivând că erau destinate exclusiv sultanei Hurrem care vroia să-l facă
pe sultan dependent de ea, iar oasele i-ar fi trebuit la fabricarea
unor poţiuni magice”, adăuga convins ambasadorul.
Mulţi dintre supuşii săi turci erau siguri că sultanul lor era obedient
Roxelanei deoarece aceasta îl ţinea sub magia şi vrăjile sale. Turcii
erau convinşi că ea a fost cea care a orchestrat din umbră scandalurile
care au dus la execuţia marelui vizir Ibrahim, cel mai bun prieten al
sultanului, precum şi la execuţia lui Mustafa, unul dintre moştenitorii
de drept ai tronului şi fiu al unei soţii mai vechi a sultanului.
Ctitoriţa cea blondă
În contrast total cu legea musulmană şi cu obiceiurile turceşti, Suleiman
s-a căsătorit cu Hürrem, devenind singurul sultan din istoria medievală
a Turciei care şi-a luat nevastă. Devotamentul sa pentru fosta sclavă
ruteancă a continuat şi după moartea acesteia, după cum se observă din
versurile pe care Suleiman i le-a închinat, sfâşiat de dor şi marcat de
absenţa singurei femei pe care a iubit-o.
Cum Roxelana ajunsese o Haseki, titlu purtat doar de sultane,
care semnifică literalmente, „femeie care aparţine doar sultanului”,
ambiţioasa femeie a acumulat o avere uriaşă, din care a sponsorizat
construirea a numeroase compexe arhitecturale atât în Istanbul, cât şi
în Ierusalim, Ankara, Edirne, Mecca. În anul 1539, l-a rugat pe
strălucitul arhitect Sinan Mimar să construiască un grup de clădiri care
să includă o moschee, o medresă (institut de învăţământ superior
musulman) şi o şcoală.
Complexul, denumit Haseki Kulliyesiwas, a fost ridicat în
districtul Avrat Pazari din Istanbul şi poate fi vizitat şi în zilele
noastre. În anul 1550, Hürrem a ordonat construirea în cadrul aceluiaşi
complex a unui spital pentru femei, alături de o cantină socială.
Totodată a mai cerut construirea unui mare hamam (baie publică), cu o
secţiune pentru bărbaţi şi alta, evident, pentru femei. Clădirea este
unică în cadrul hamamurilor din Istanbul.
Hürrem a fost o femeie care a ştiut dintotdeauna ce a vrut şi care a
răzbit singură până la ţelul său final. A excelat în rolurile de soţie,
confidentă şi consilier a celui mai puternic om al epocii.
Personalitatea sa transpare foarte bine prin intermediul studierii
corespondenţei pe care o avea cu Suleiman pe când acesta se afla plecat
în numeroasele sale campanii militare. În scrisorile trimise, Hürrem
relatează despre mersul lucrurilor la curte, intrigile din harem şi
situaţia din sânul familiei, dar nu se sfieşte să-i trimită sultanului
adevărate „liste de cumpărături”.
Într-una dinte scrisori Hürrem îi cere sultanului „ceva denumit
cologne”, despre care auzise că ar fi popular la curţile europene! Se
referea evident la parfumul produs în oraşul german Cologne.
Hürrem a fost prima femeie din istoria imperiului Otoman care şi-a
stabilit reşedinţa în faimosul palat Topkapi, care fusese iniţial
desemnat să fie centrul administrativ al Înaltei Porţi. Suleiman i-a
susţinut toate proiectele şi i-a îndeplinit toate dorinţele. Cele mai
frumoase tugras-uri (monograme imperiale) ale sultanului au
decorat firmanele (edicte) prin care sponsoriza lucrările şi fundaţiile
caritabile ale Roxelanei de odinioară.
Poemele sultanului, semnate de către acesta cu pseudonimul Muhibbi
(iubit, sau prieten intim) demonstrează încă o dată dragostea şi
devotamentul faţă de roaba care stăpânea inima celui mai puternic
sultan. Hürrem a murit în anul 1558 şi, în timpul celor aproape
cincizeci de ani în care a fost soţia lui Suleiman,i-a dăruit acestuia
cinci fii şi o fiică.
Trei dintre băieţi au murit în timpul vieţii sale, iar ceilalţi doi s-au
luptat până la moarte pentru tron, învingător fiind cel care avea să
devină sultanul Selim Beţivul.
Cea mai ilustră dintre toate progeniturile s-a dovedit a fi fiica sa,
Mihrimah, care i-a moştenit inteligenţa, personalitatea magnetică,
alături de interesul pentru protejarea şi susţinerea artei şi culturii.
Hürrem a fost îngropată într-un dom octogonal ridicat în cimitirul din
spatele complexului Suleymaniye din Istanbul. În apropierea mormântului
său se află un impresionant mausoleu ridicat în onoarea lui Suleiman,
care murise de ciumă în anul 1566, pe când era într-o campanie militară
în regatul Ungariei.
Astăzi doar păsările brăzdează cerul deasupra mormântului unde
odihneşte cea care a intrat în istorie ca o Cenuşăreasă, dar a sfârşit
ca una dintre cele mai ilustre şi influente femei din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu