vineri, 10 mai 2013

La 105 ani, o femeie dezvăluie secretul longevităţii sale: răspunsul este surprinzător

08.05.2013 |
4 Comentarii
Baconul este un aliment destul de popular, mai ales în rândul americanilor care au acum scobitori cu aromă de bacon şi chiar parfum cu miros specific. Mai mult, se pare că baconul va deveni şi mai popular de atât având în vedere că o femeie în vârstă de 105 ani tocmai a mărturisit că secretul longevităţii ei este acest aliment.

Pearl Cantrell din Richland Springs, Texas, tocmai şi-a sărbătorit ziua de naştere printr-o petrecere ce a durat trei zile şi unde au venit peste 200 de invitaţi. 
„Iubesc baconul, mănânc în fiecare zi. Tot ce pot să spun este că nu mă simt atât de bătrână pe cât sunt”, a declarat „femeia bacon”, aşa cum a fost poreclită Pearl. De asemenea, ea a mai adăugat că dacă ar putea ar mânca bacon la fiecare masă. 
Dar oare baconul este chiar atât de benefic pentru sănătate?
Se pare că există dovezi ştiinţifice care vin să susţină afirmaţiile lui Pearl. Secretul pare să fie moderaţia. Consumul zilnic a 20 de grame de carne roşie pare să prevină aproape 3% din decesele premature înregistrate în decursul unui an. Concluzia a aparţinut oamenilor de ştiinţă după ce au analizat obiceiurile legate de consumul de carne ale unui eşantion de 500.000 de indivizi din 10 ţări europene. Cu toate acestea, consumul ridicat de carne roşie a fost asociat cu o rată crescută a mortalităţii. 
Sursa: Medical Daily

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu