vineri, 10 mai 2013

Implantarea cipurilor în creier, mai aproape decât am fi crezut

09.05.2013 |
2 Comentarii
Un grup de cercetători din Statele Unite crede că în următorii doi ani vor putea implanta microcipuri în creierii afectaţi ai unor subiecţi umani, cu scopul de a le permite acestora să stocheze amintiri.

De mai bine de un deceniu, cercetătorii de la Wake Forest University au observat atent hipocampul (parte din creier vitală pentru formarea amintirilor pe termen lung). Ei sunt de părere că au reuşit să descopere modul în care sunt formate amintirile, lucru care le va permite să realizeze un implant ce le poate veni în ajutor indivizilor cu leziuni cerebrale localizate, celor care au suferit atacuri cerebrale sau care sunt victime ale tulburării Alzheimer. 
Până acum, cercetătorii au realizat deja experimente pe creieri de şobolani şi maimuţe, demonstrând că mesajele creierului pot fi reproduse prin semnale electrice provenite de la un cip de silicon. 
Oamenii de ştiinţă admit faptul că va fi nevoie de dezvoltarea unui dispozitiv special, dar ei sunt încrezători având în vedere faptul că există deja implanturi cerebrale, precum cele cu electrozi folosite la subiecţi umani pentru tratarea epilepsiei. 
Echipa de specialişti se declară încântate de descoperirile realizate până acum şi cred că un dispozitiv care ar putea reproduce procesele de memorare va putea fi pus la dispoziţia pacienţilor în următorii 5-10 ani. 
„Nu punem la loc în creier amintiri individuale ci capacitatea de a genera amintiri. Nu credeam că voi vedea aşa ceva în viaţa mea. Poate că eu nu voi putea beneficia de aşa ceva, dar copiii mei vor avea această şansă”, a declarat profesorul Ted Berger. 
Experţii speră că implantul va veni în ajutorul pacienţilor a căror activitate cerebrală a fost întreruptă prin leziuni locale sau accident vascular cerebral. În acelaşi timp, scopul suprem al cercetării este acela de a trata indivizii bolnavi de Alzheimer. 
Sursa: Daily Mail

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu