Zeci de mici piramide umplu o necropolă străveche din Sudan
Cel
puţin 35 de piramide de mici dimensiuni, precum şi morminte, au fost
dezgropate de arheologi, între anii 2009-2012, în Sudan, într-un loc
numit Sedeinga. Piramidele, vechi de aproximativ 2000 de ani, datează
dintr-o vreme în care, în această regiune, exista un regat african
înfloritor.
Arheologii au dost surprinşi de densitatea mare a acestor construcţii: într-un singur sezon de săpături, în 2011, au fost dezgropate nu mai puţin de 13 piramide, îngrămădite pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, ceva mai mare decât un teren de baschet.
Arheologii au dost surprinşi de densitatea mare a acestor construcţii: într-un singur sezon de săpături, în 2011, au fost dezgropate nu mai puţin de 13 piramide, îngrămădite pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, ceva mai mare decât un teren de baschet.
Piramidele au o vechime de cca. două milenii, datând din timpul când, pe
actualul teritoriu al Sudanului, exista un regat numit Kush, care se
învecina cu Egiptul şi,mai târziu, cu Imperiul Roman.
Obiceiul de a construi aceste piramide a fost, probabil, influenţat de arhitectura funerară a Egiptului.
La Sedeinga, piramidele au fost construite secole la rând, cel mai noi
ocupând spaţiul dintre cele vechi, până când, în cele din urmă,
constructorii au rămas fără spaţiu, dar şi fără piatră şi au început să
refolosească pietrele piramidelor mai vechi.
Cele mai mari dintre piramidele descoperite au latura bazei de 7 metri;
cea mai mică - înălţată pentru funeraliile unui copil - are doar 75 de
cm.
Vârfurile lor nu erau bine ataşate de partea de dedesubt, aşa că
trecerea timpului şi a caravanelor de cămile a deteriorat monumentele.
Piramidele au fost descoperite de membrii Misiunii Arheologice Franceze în Sudan.
Aceştia spun că vârfurile piramidelor erau, probabil, decorate cu o
pasăre sau o floare de lotus deasupra unui glob, reprezentând Soarele.
Printre descoperiri se numără mai multe piramide care aveau o cupolă
interioară, o structură circulară ataşată de colţurile piramidei. În
afara localităţii Sedeinga, se mai cunoaşte o singură piramidă
construită în acest mod şi pentru cercetători era un mister de ce
oamenii din Sedeinga ţineau aşa de mult la acest model, care nu
îmbunătăţeşte nici soliditatea şi nici aspectul exteriror al piramidei.
O descoperire făcută în 2012 ar putea totuşi să ofere un indiciu: a fost
dezgropat un (al unui copil), acoperit doar de un cerc, aproape
complet, de cărămizi. E posibil, cred specialiştii, ca atunci când
„moda” de a construi piramide funerare a ajuns la Sedeinga, ea să fi
fost combinată cu o tradiţie locală a structurilor circulare de
cărămidă, rezultând astfel piramidele cu cupole circulare în interior.
Mormintele alăturate piramidelor au fost în mare măsură jefuite, posibil
în Antichitate. Arheologii au găsit în ele resturi scheletice şi, în
unele cazuri, artefacte.
Una dintre ecele mai interesante descoperiri a fost o masă pentru
ofrande, găsită printre vestigile unei piramide. Masa este împodobită cu
imagini înfăţişând-o zeiţa Isis şi pe zeul Anubis, cu cap de şacal, şi
cuprinde o inscripţie scrisă în limba meroitică şi dedicată unei femei
numite "Aba-la", care ar putea fi, după părerea specialiştilor, o
poreclă pentru „bunică”. Masa ar putea fi, aşadar, o ofrandă funerară
pentru o femeie, posibil o bunică, înmormântată acum 2000 de ani în
necropola de la Sedeinga.
Sursa: Live Science / Photo copyright B-N Chagny, SEDAU/SFDAS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu