duminică, 10 februarie 2013

Un pahar-două de vin chiar „fac bine la inimă”? Da, dar numai dacă eşti zvelt!

29.12.2012 |
1 Comentarii
E o veste tristă pentru cei care, supraponderali fiind, credeau că fac un lucru bun pentru sănătatea lor bând zilnic un pahar de vin. Un studiu recent susţine că acest obicei este benefic doar persoanelor cu greutate normală, nu şi celor care au kilograme în plus. Acestora din urmă le poate face mai curând rău decât bine, reprezentând un factor de risc suplimentar.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Curtin din Australia sunt cei care au contestat ideea că un consum moderat de alcool face bine oricui, îmbunătăţindu-i funcţia inimii. După opinia lor, în cazul persoanelor supraponderale, consumul de alcool, chiar moderat, sporeşte riscul apariţiei unor afecţiuni cardiace.
Într-o lucrare publicată în Australia and New Zealand Journal of Public Health, autorii sugerează că studiile care arătau că un consum moderat de alcool face bine inimii se bazează pe datele din alte studii, realizate cu peste 40 de ani în urmă, când oamenii erau mult mai zvelţi decât azi, în general. Astăzi, aceste date s-ar putea să nu mai fie valabile, iar concluziile nu se mai pot aplica actualei populaţii a Marii Britanii, de pildă, care cuprinde un număr mare de persoane supraponderale şi obeze.
Pentru a actualiza rezultatele, cercetătorii australieni au re-examinat datele din Studiul Framingham (Framingham Heart Study - unul dintre cele mai ample studii realizate vreodată şi care urmărea să identifice factorii de risc pentru bolile de inimă) şi au analizat diferenţele dintre bărbaţii zvelţi şi cei graşi în relaţie cu consumul moderat de alcool şi efectele asupra inimii.
Au descoperit că efectul benefic al alcoolului în cantităţi moderate era prezent la bărbaţii zvelţi, dar nu şi la cei care aveau un indice de masă corporală (BMI - body mass index) peste 27,5.
Conform recomandărilor medicilor şi nutriţioniştilor, un indice de masă corporală normal ar trebui să aibă valori cuprinse între 18 şi 25.
În Marea Britanie, însă, 42% dintre bărbaţi şi 32% dintre femei sunt supraponderali, având un indice de masă corporală de peste 25, iar 26% dintre adulţi sunt clasificaţi drept obezi, cu un BMI de peste 30. Conform unui studiu publicat anul trecut în The Lancet, BMI mediu al adulţilor din Marea Britanie este 27.
Concluzia cercetătorilor australieni este că, în ceea ce priveşte bărbaţii supraponderali cel puţin, consumul moderat de alcool nu este benefic inimii. Urmează ca aceste concluzii să fie confirmate şi prin analiza datelor din alte studii şi, de asemenea, să se verifice datele referitoare la femei.
Se cunoaşte faptul că, în afară de bolile cardiace, alte boli pot fi agravate de consumul de alcool, chiar în doze mici, asemenea boli fiind cancerul, diabetul şi accidentele vasculare cerebrale.
Paralel cu aceste rezultate, există numeroase studii care arată că un consum de vin în doze moderate - în special vin roşu - poate avea efecte benefice asupra sănătăţii, protejând arterele de depuneri de colesterol, scăzând riscul apariţiei cheagurilor de sânge şi micşorând riscul apariţiei unor tipuri de cancer.
Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu