luni, 11 februarie 2013

Reuşită fără precedent în istoria medicinei: un virus modificat genetic distruge cancerul!

11.02.2013 |
2 Comentarii
Un virus modificat genetic ce a fost testat pe 30 de pacienţi ce sufereau de cancer în fază terminală a dus la prelungirea semnificativă a vieţilor acestora, distrugând tumorile existente şi împiedicând dezvoltarea altor tumori.

Şaisprezece pacienţi au primit o doză mare, supravieţuind în medie 14,1 luni, faţă de 6,7 luni în cazul celor 14 pacienţi care au primit doza mică.
„Pentru prima dată în istoria medicinei am arătat că un virus modificat genetic poate duce la îmbunătăţirea ratei de supravieţuire în rândul pacienţilor ce suferă de cancer”, a explicat David Kirn, coautorul studiului.
Studiul a fost desfăşurat de-a lungul a patru săptămâni, rezultatele fiind publicate în jurnalul ştiinţific Nature Medicine. Vaccinul poartă numele de Pexa-Vec sau JX-594, iar experţii cred că ar putea reprezenta o soluţie pentru tratarea tumorilor solide aflate în fază avansată.
„În ciuda progresului realizat în ultimii 30 de ani în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, majoritatea tumorilor solide rămân incurabile odată ce ating metastaza”, explică autorii studiului. De aceea, susţin cercetătorii, „este necesară dezvoltarea unor imunoterapii active mai puternice”.
„Pexa-Vec este conceput pentru a se înmulţi în celulele canceroase, pe care le distruge ulterior. De asemenea, vaccinul stimulează în acelaşi timp sistemul imunitar al pacientului, care atacă la rândul său celulele canceroase”, a explicat Kirn.
„Rezultatele studiului demonstrează că tratamentul cu Pexa-Vec a dus în ambele cazuri la reducerea dimensiunilor tumorilor şi la reducerea fluxului sangvin către tumori”, au anunţat reprezentanţii companiei Jennerex, producătoarea vaccinului.

„De asemenea, datele demonstrează că Pexa-Vec a indus o reacţie imună împotriva tumorilor”, au mai spus reprezentanţii Jennerex.
Pexa-Vec a fost conceput pornind de la virusul vaccinia, care a fost folosit pe post de vaccin în ultimele decenii, jucând un rol inclusiv în eradicarea variolei.
Studiul a arătat că Pexa-Vec este tolerat de corpul pacienţilor la ambele doze, provocând simptome similare gripei pentru o perioadă de o zi-două. De asemenea, unul dintre pacienţi a suferit de greaţă şi de vomă.
Autorii cercetării afirmă că este nevoie de un studiu mai mare pentru a confirma rezultatele obţinute. De aceea, în acest moment se desfăşoară o etapă ulterioară, în cadrul căreia participă 120 de pacienţi.
Pexa-Vec este, de asemenea, testat pe alte tipuri de tumori canceroase.
Sursa: AFP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu