miercuri, 2 ianuarie 2013

Veste bună pentru femei: în curând smartphone-ul va alege hainele potrivite pentru fiecare ocazie

30.12.2012 |
0 Comentarii
Cercetătorii au creat un „şifonier inteligent” care poate indica obiectele vestimentare potrivite pentru fiecare ocazie.

Magic Closet este un un software dezvoltat de cei de la Universitatea Naţională din Singapore în colaborare cu Academia Chineză pentru Ştiinţă. Deşi programul nu a fost încă lansat pe piaţă, el se află într-o stare avansată şi nu mai are mult până va ajunge pe rafturile magazinelor. 
„Magic Closet poate fi utilizat ca o aplicaţie pentru telefonul mobil. De asemenea, el mai poate fi şi integrat în magazinele online pentru a ajuta clienţii să îşi aleagă hainele”, au declarat specialiştii. 
Software-ul poate face sugestii referitoare la alegerea obiectelor vestimentare pentru 10 ocazii diferite printre care se numără nunţile, înmormântările şi întâlnirile. Mai mult, el poate găsi hainele care să se potrivească cu un alt obiect vestimentar preselectat de utilizator, putând alege articole atât din şifonierul personal al proprietarului, cât şi din magazinele online. 
Pentru a stabili setul de reguli după care să funcţioneze Magic Closet, cercetătorii au analizat mai bine de 24.000 de imagini din online şi au selectat combinaţiile cele mai la modă. 
De asemenea, specialiştii au apelat şi la cei de la Amazon’s Mechanical Turk (un site unde oamenii sunt plătiţi pentru a realiza online mici sarcini) pentru a selecta fiecare dintre cele 24.000 de imagini în funcţie de evenimentul în cadrul căruia ar trebui purtate.  Mai mult, celor de la Amazon’s Mechanical Turk li s-a cerut să potrivească pozele cu unele cuvinte ce descriau modelele articolelor, cheie precum „en coeur”. 
Ulterior, specialiştii au creat un program care să analizeze pozele selectate în funcţie de regulile create anterior. Acum ei vor să adauge şi alte reguli mai sofisticate şi să îmbunătăţească capacitatea lui Magic Closet de a detecta corpurile utilizatorilor.  
Sursa: Deccan Herald

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu