miercuri, 2 ianuarie 2013

Metode-şoc: în Marea Britanie, clipuri anti-fumat cu imagini dure încearcă să convingă fumătorii să renunţe la viciul lor (VIDEO)

31.12.2012 |
3 Comentarii
Unul dintre cele mai "horror" clipuri este cel în care un bărbat fumează o ţigară pe care creşte o tumoare, cu aspectul tumorilor canceroase care pot apărea ca urmare a fumatului.

Reclamele îi avertizează pe fumători că numai 15 ţigări pot produce mutaţii ce pot determina dezvoltarea unor tumori canceroase şi îi încurajează să se lase apelând la truse anti-fumat care se găsesc gratis la farmacii.

Campania, care a costat peste 3 milioane de euro, este în mod deliberat şocantă, în încercarea de a speria fumătorii, care altfel nu sunt prea sensibili la avertismente.

Statisticile arată că mulţi dintre fumătorii britanici subestimează riscurile asociate cu fumatul: mai mult de o treime dintre ei cred că se exagerează pericolul reprezentat de inhalarea zilnică a fumului de ţigară. Tinerii, în special, care nu au fost expuşi până acum la campanii atât de dure, au tendinţa să creadă că riscul nu e atât de mare cum se spune.

Campania urmăreşte să îi convingă că fiecare pachet de ţigări fumate le sporeşte riscul de a face cancer. Marea Britanie, un sfert dintre decesele provocate de cancer au drept cauză incipientă fumatul, iar aceste decese ar putea  fi prevenite dacă oamenii ar renunţa la fumat sau nu s-ar apuca să fumeze de la bun început.

Sursa: BBC News / Credit foto: UK Department of Health

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu