miercuri, 9 ianuarie 2013

Acum 244 de milioane de ani un monstru teroriza apele de pe actualul teritoriu al statului Nevada

09.01.2013 |
0 Comentarii
O nouă specie de monstru preistoric a fost descoperită în Nevada, iar specialiştii spun că este vorba de primul prădător care a aveoluat pentru a răpune animale la fel de mari ca el.

Thalattoarchon saurophagis, al cărui nume se traduce prin „suveranul mării care mânca şopârle”, avea  o lungime de cel puţin 8,6m şi a trăit acum 244 milioane de ani, în triasic. Bestia de dimensiunile unui autobuz era un ihtiozaur, una dintre primele şopârle-peşti care cutreierau mările în era dinozaurilor. 
Fosila de Thalattoarchon, care a fost excavată parţial, în 1998, s-a păstrat foarte bine. În 2010, cercetătorii s-au întors în Nevada pentru a excava şi restul osemintelor. În timpul procesului, oamenii de ştiinţă au descoperit un craniu imens şi un maxilar cu un dinţi destul de mari pentru a străpunge şi mesteca alte reptile marine.
În zilele noastre, echivalentul lui Thalattoarchon ar fi orca şi marele rechin alb, animale capabile să răpună o pradă de dimensiuni similare cu ale lor. 
Descoperirea acestui monstru marin demonstrează modul în care ecosistemele îşi pot reveni chiar şi după evenimente extreme. 
„Acest animal a apărut la doar 8 milioane de ani după cea mai mare extincţie din istoria Terrei, extincţia permiană, în timpul căreia au dispărut 95% dintre speciile din oceane. După acest eveniment, oceanul era un loc destul de gol”, a explicat coautorul studiului, Nadia Fröbisch. 
Totuşi, studiile realizate pe fosile arată că oceanul nu a fost prea mult timp pustiu, multe specii revenind rapid. Prezenţa lui Thalattoarchon  demonstrează că ecosistemul redevenise la normal într-o perioadă de timp relativ scurtă. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu