duminică, 23 decembrie 2012

Situaţie de criză: fertilitatea masculină scade accelerat

05.12.2012 |
4 Comentarii
Cel mai amplu studiu realizat până acum în domeniu arată că în multe ţări ale lumii sănătatea reproductivă a bărbaţilor e într-un declin rapid: concentraţia de spermatozoizi în lichidul seminal şi numărul de spermatozoizi sănătoşi au scăzut considerabil în ultimii 20 de ani.


Cauzele acestui fenomen nu sunt cunoscute cu precizie, deşi au fost avansate multe ipoteze ce sugerează cauze diferite, de la lenjeria prea strâmtă (care măreşte temperatura la nivelul testiculelor peste temperatura optimă pentru spermatogeneză, afectând astfel formarea spermatozoizilor) până la factori poluanţi din mediu.
Cel mai recent studiu de profil a fost realizat în Franţa, de către cercetătorii de la Institut de Veille Sanitaire, St. Maurice, şi publicat în jurnalul Human Reproduction, Cercetătorii au prelucrat date adunate de la 126 de clinici de fertilitate din Franţa, care au colectat şi analizat, între anii 1989 şi 2005, probe de spermă de la cca. 26.000 de bărbaţi, cu vârsta medie de 35 de ani. Aceşti bărbaţi erau parteneri ai unor femei care recurseseră la serviciile clinicilor de fertilitate datorită faptului că aveau trompele uterine absente sau blocate, aceasta fiind cauza pentru care nu puteau avea copii. Partenerii lor nu aveau ei înşişi probleme de fertilitate; de aceea, au fost consideraţi reprezentativi pentru populaţia masculină în ansamblu
Analiza probelor de spermă a arătat, de-a lungul anilor, o tendinţă marcată de scădere a numărului de spermatozoizi sănătoşi şi a concentraţiei de spermatozoizi, ceea ce implică un risc mai mare de infertilitate. Rezultatele studiului francez se potrivesc cu cele obţinute în alte studii, în diferite ţări ale lumii, confirmând faptul că este vorba despre o tendinţă globală, care are toate şansele să se accentueze în viitor.
Între 1989 şi 2005, arată studiul francez, concentraţia de spermatozoizi (numărul de spermatozoizi pe mililitru de spermă) a scăzut cu o treime, declinul fiind progresiv, de aproximativ 1,9% pe an (de la 73.6 millioane/ml în 1989 la 49.9 milioane/ml în 2005). În aceeaşi perioadă, numărul spermatozoizilor normal constituiţi a scăzut, de asemenea, cu 33,4%.
Deşi cifra de 49,9 milioane/ml este mult deasupra limitei care defineşte infertilitatea masculină (15 milioane/ml), este totuşi sub pragul de 55 milioane/ml, prag de la care, consideră experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pot începe problemele, deoarece creşte timpul necesar conceperii unui copil.
Alte studii europene anterioare arătaseră că unul din cinci bărbaţi tineri are o concentraţie de spermatozoizi îndeajuns de scăzută pentru a genera probleme de concepţie.
Această tendinţă este considerată de specialişti o problemă de sănătate publică dintre cele mai îngrijorătoare. Paralel, se observă şi o creştere semnificativă a numărului de cazuri de cancer testicular (a cărui rată s-a dublat în ultimii 30 de ani), ca şi creşterea incidenţei altor probleme de sănătate sexuală masculină, precum criptorhidia (testicule necoborâte în scrot. Testiculele se formează în cavitatea abdominală şi coboară în scrot până la data naşterii sau cel târziu în primul an de viaţă. Dacă rămân în cavitatea abdominală, spermatogeneza este compromisă, deoarece temperatura din abdomen este prea mare pentru formarea spermatozoizilor normali. Coborârea testiculelor în scrot, a cărui temperatură este mai scăzută, este un proces adaptativ, menit să asigure condiţii optime pentru desfăşurarea spermatogenezei.) 
Toate aceste probleme legate de fertilitatea masculină, cuplate cu vârsta mai înaintată la care cuplurile se hotărăsc să aibă copii (în condiţiile în care fertilitatea femeilor scade cu vârsta) explică de ce tot mai multe cupluri au dificultăţi în a-şi întemeia o familie.
În schimb, nu se cunoaşte cu exactitate cauza scăderii calităţii spermei la bărbaţi. Richard Sharpe, profesor de sănătate reproductivă la Universitate din Edinburgh şi un expert internaţional în domeniul cercetării toxinelor ambientale, afirmă că studiul francez este „absolut impresionant” şi dă un răspuns clar scepticilor care se îndoiesc că ar exista o tendinţă globală de scădere a fertilităţii masculine. Ceva legat de modul de viaţă modern, de alimentaţie sau de mediu, spune el,  determină aceste probleme, care par să se agraveze cu timpul. După opinia sa, cei mai importanţi factori în acest fenomen ar fi, cel mai probabil, o  dietă prea bogată în grăsimi şi expunerea la substanţe toxice din mediu.
Recomandările experţilor pentru a îmbunătăţi calitatea spermei:
Purtarea unei lenjerii largi, lejere, deoarece, pentru formarea spermatozoizilor normali, temperatura testiculelor trebuie să fie mai scăzută decît temperatura generală a corpului.
o alimentaţie cu conţinut scăzut de grăsimi saturate
evitarea fumatului, a excesului de alcool, a drogurilor şi a obezităţii.
reducerea expunerii la chimicale industriale, precum cele utilizate la fabricarea materialelor plastice. Unele dintre aceste substanţe imită în organism acţiunea hormonilor feminini, contracarând  acţiunea hormonilor masculini.
Protejarea femeilor gravide, deoarece există indicii ce sugerează că scăderea calităţii spermei poate fi determinată de factori care acţionează încă din timpul vieţii intrauterine.
Evitarea medicamentelor anti-depresive (în cazuri rare, acestea pot determina scăderea concentraţiei de spermatozoizi.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu