miercuri, 28 noiembrie 2012

Gras şi simpatic: excesul de greutate poate avea şi o latură bună?

21.11.2012 |
3 Comentarii
„Grăsuţii” sunt adesea văzuţi ca fiind oameni veseli, cu o fire voioasă şi binevoitoare, mai fericiţi, de multe ori, decât cei subţiratici. Un studiu recent sugerează că acest fenomen ar avea o bază genetică: o genă implicată în dezvoltarea obezităţii scade, de asemenea, riscul de apariţie a depresiei.

 
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea McMaster din Canada au descoperit această asociere în cadrul unui studiu numit EpiDREAM, prin care încercau să afle dacă există o legătură între obezitate şi depresie. Ei au presupus, iniţial, că obezitatea ar fi asociată cu un risc mai mare de depresie.
Însă cercetând caracteristicile genetice şi evaluările psihiatrice ale participanţilor (17.200 de persoane, din 21 de ţări), specialiştii au constatat, cu surprindere, că relaţia dintre cele două afecţiuni era diferită de ceea ce crezuseră. Persoanele care aveau o genă numită FTO prezentau semne de depresie în măsură considerabil mai mică decât cei ce nu aveau această genă.
Gena FTO - cunoscută şi sub numele de „gena grăsimii” -, care are  o contribuţie majoră la apariţia obezităţii, este asociată totodată cu o reducere cu 8% a riscului de depresie.
Rezultatele au fost confirmate ulterior prin analize genetice efectuate pe subiecţii altor trei studii internaţionale.
Chiar dacă diferenţa de 8% este modestă şi nu implică o mare deosebire în ceea ce priveşte abordarea terapeutică a problemelor pacienţilor, descoperirea e totuşi importantă, deoarece aduce informaţii noi despre bazele moleculare ale depresiei: este prima dovadă că gena FTO a obezităţii conferă un anumit grad de protecţie împotriva depresiei majore, independent de efectul ei asupra indicelui de masă corporală.
Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu