Agenţia Spaţială Europeană are planuri măreţe: rachete noi şi explorarea planetei Marte
După
negocieri aprige, reprezentanţii celor 20 de state care susţin Agenţia
Spaţială Europeană (ESA), întruniţi la Napoli, au căzut de acord să
aloce un buget de 10 miliarde euro pentru viitoarele proiecte de
explorare, care cuprind, între altele, o misiune pe Marte.
În planul de dezvoltare pe următorii 5 ani mai sunt incluse construirea
unui model de rachete Ariane şi colaborarea cu SUA în vederea realizării
unui proiect al NASA - vehiculul multivalent cu echipaj uman Orion
(Orion Multi-Purpose Crew Vehicle).
În schimb, nu va fi finanţată construirea landerului selenar propusă de
Germania, propunere ce avea în vedere dezvoltarea unui mic vehicul lunar
de 800 kg, dotat cu tehnologie automată de aselenizare şi destinat
explorării Polului Sud al Lunii, în 2018.
În ceea ce priveşte misiunile pe Marte, programul ExoMars, care prevede
trimiterea mai multor nave spaţiale pe Planeta Roşie în 2016 şi 2018, a
fost iniţial stabilit în colaborare cu NASA, dar agenţia spaţială
americană s-a retras din program anul acesta. ESA a semnat, în cursul
recentei întruniri, un alt acord, cu agenţia spaţială rusă Roscosmos,
pentru a menţine programul în derulare.
Majoritatea misiunilor sunt opţionale, ceea ce înseamnă că statele
participante pot contribui la proiecte cu ce sumă vor. În prezent,
numărul statelor care susţin ESA este de 20. România s-a alăturat
Agenţiei Spaţiale Europene în urmă cu un an.
În afară de bugetul general pentru întreţinerea cartierului general al
ESA şi a altor clădiri din dotare, singurul program cu participare
obligatorie este cel ştiinţific, în cadrul căruia sunt lansate, la
intervale regulate, sonde robotice performante; printre acestea s-au
numărat în ultimii ani telescopul cu infraroşii Herschel şi misiunea
Planck, având drept obiectiv studiul radiaţei cosmice de fond.
O problemă spinoasă este cea a rachetelor destinate să plaseze sateliţi
pe orbită, deoarece în acest domeniu competiţia este acerbă. Există
două opţiuni: îmbunătăţirea sistemului actual, Ariane 5, sau
dezvoltarea unui nou sistem, Ariane 6, care ar reduce costul per
lansare şi, astfel, ar fi mai eficient pe o piaţă care devine tot mai
competitivă pe zi ce trece. O decizie definitivă va fi luată în 2014.
În ceea ce priveşte misiunile cu echipaj uman, ESA este implicată,
deocamdată, doar în Staţia Spaţială Internaţională (SSI); oficialii au
căzut de acord să acopere partea ce revine ESA din costurile menţinerii
SSI până în 2020 sub forma unei contribuţii „în natură”, dezvoltând una
dintre componentele capsulei Orion a NASA, care va transporta, în
viitor, echipaje de 4 persoane pe Lună sau asteroizi. Este un pas
important pentru ESA, fiind prima ei implicare în construcţia unui
vehicul spaţial destinat transportului de persoane.
Sursa: Science Insider
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu