Surpriză! Urşii negri ştiu să numere
Urşii
negri americani - sau baribalii, cum mai sunt denumiţi (Ursus
americanus) - sunt cu mult mai inteligenţi decât se credea până în
prezent. O echipă de cercetători americani care a studiat comportamentul
a trei urşi negri aflaţi în captivitate a descoperit cu uimire că
simpaticele animale ştiu să... numere!
Cei trei urşi aflaţi în captivitate au fost supuşi unei serii de
teste care constau în alegerea unor şiruri de numere. Numerele erau
tastate de urşi, cărora li s-au oferit în acest scop nişte computere cu
touch screen. Urşii trebuiau să aleagă dintre două modele de "puncte"
(desene circulare), de dimensiuni diferite, fiind răsplătiţi de
cercetători pentru alegerile corecte.
"Oamenii nu cred că urşii sunt foarte isteţi; cu toate acestea, sunt
printre cele mai inteligente mamifere", declară Jennifer Vonk, profesor
de psihologie în cadrul Universităţii din Oakland şi
cercetător-coordonator al studiului.
Cu toate că urşii au cel mai mare creier între toate mamiferele
carnivore, modul în care gândesc aceştia nu a fost încă descifrat.
"Acesta este primul experiment referitor la interacţiunea dintre urşi şi computerele cu touch screen. Nu a mai fost făcut aşa ceva cu alte specii de carnivore. Urşilor le-au fost prezentate pe ecrane două şiruri de puncte, iar noi am încercat să aflăm dacă pot să aleagă între cantităţi mai mari sau mai mici. Urşii atingeau anumite puncte şi primeau hrană dacă făceau alegerea corectă", adaugă dr. Vonk.

Cercetătorii au aşezat punctele în diferite modele, uneori făcându-le
să se mişte, grupându-le sau distribuindu-le în alte moduri. Ursul era
recompensat doar după ce atingea corect ecranul în încercarea de a
acumula tot mai multe puncte. Echipa de cercetători a vrut astfel să se
asigure că urşii nu estimau doar suprafaţa ocupată de puncte, capacitate
întâlnită la mai multe specii de animale, ci ştiau clar să numere
punctele respective.
Cercetările au mai evidenţiat faptul că urşii erau atât de
inteligenţi, încât au compensat spaţiile cu mai puţine puncte prin
apăsări succesive.
Urşii negri sunt animale solitare, a căror inteligenţă este, în cazul unor exemplare, apropiată de a cimpanzeilor.
Sursa: BBC News
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu