Galerie foto (1)
Japonia, ţara care se află în topul statelor cu cei mai longevivi locuitori, are un nou
plan prin care să îşi întărească poziţia de lider în domeniu.
Cercetătorii au descoperit o proteină responsabilă de declanşarea
procesului de îmbătrânire şi au reuşit să dezlege misterul ei, astfel
încât acum susţin că o pot controla.
Anterior, oamenii de ştiinţă considerau proteina C1q drept o componentă
banală a sistemului imunitar. Acum, însă, cercetătorii de la
Universitatea Osaka au reuşit să identifice adevăratul rol al proteinei.
Mai
mult, specialiştii spun că au descoperit o modalitate prin care să
controleze şi să stopeze aproape complet procesul de îmbătrânire a
celulelor. Descoperirea, susţin experţii, ar putea fi cheia unei vieţi
veşnice.
Totuşi, vestea bună este însoţită de una rea. Prin anularea acţiunilor
întreprinse de proteină, odată cu blocarea procesului de îmbătrânire
este stopată şi funcţionarea sistemului imunitar. Până acum nu s-a găsit
o metodă prin care să se oprească îmbătrânirea fără a afecta sistemul
imunitar, dar specialiştii spun că vor continua să lucreze la acest
proiect, în speranţa de a putea, într-o zi, să găsească o metodă pentru a ne permite să rămânem veşnic tineri, dar şi sănătoşi.
Sursa: RT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu