Nivelul principalei substanţe poluante din aer, dioxidul de carbon, a atins un nou prag îngrijorător, anunţă oamenii de ştiinţă.
Staţiile de monitorizare a aerului situate în Arctic au identificat că
dioxidul de carbon, principalul gaz vinovat de încălzirea globală, se
află în atmosferă în proporţii fără precedent, de 400 de părţi per
milion (ppm). Nivelul CO2-ului din aer a crescut într-un ritm accelerat
în ultima vreme: dacă acum câţiva ani a depăşit la nivel global pragul
de 350 ppm, considerat de oamenii de ştiinţă a fi limita de siguranţă,
acum atinge la nivel global 395 ppm. Momentan, doar staţiile de
monitorizare din Arctic înregistrează 400 de ppm, însă cercetătorii
afirmă că acest nivel va fi înregistrat în scurt timp şi restul lumii.
„Faptul că s-a atins nivelul de 400 ppm este semnificativ. Acest prag ne
aduce aminte că nu am rezolvat problema încălzirii globale şi că în
continuare ne aflăm în pericol”, a comentat Jim Butler, director al
centrului de monitorizare din cadrul NOAA.
Dioxidul de carbon este principalul gaz cu efect de seră, iar cea mai
mare parte a CO2-ului rămâne în atmosferă aproximativ 100 de ani; în
anumite zone, însă, poate rămâne în atmosferă pentru mii de ani. O parte
din dioxidul de carbon din atmosferă este natural, provenind de la
plantele şi animalele ce se descompun. Înainte de Revoluţia Industrială,
nivelul CO2-ului din aer se ridica la 275 de părţi per milion.
În ultimii 60 de ani, nivelul dioxidului de carbon din aer a atins
valori de peste 300, cu excepţia zonelor urbane. Arderea combustibililor
fosili (precum cărbunii folosiţi pentru generarea electricităţii şi
petrolul, sub forma benzinei) reprezintă principala cauză a creşterii
nivelului CO2-ului din aer, creştere provocată de oameni.
Un asemenea nivel al dioxidului de carbon, de peste 400 de părţi per
milion, nu a mai fost înregistrat pe Terra de cel puţin 800.000 de ani,
afirmă oamenii de ştiinţă.
Acum, însă, înregistrările de la mai multe staţii de monitorizare,
printre care cele situate în Alaska, Groenlanda, Norvegia, Islanda şi
Mongolia au arătat că atmosfera Pământului a atins din nou acest prag
nemaivăzut.
Pieter Tans, cercetător în cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration, afirmă că nivelul de 400 ppm este „deprimant”, iar Jim Butler susţine că este „o bornă îngrijorătoare”.
„Ştirea anunţată astăzi, conform căreia staţiile de monitorizare au
măsurat concentraţii ale dioxidului de carbon de peste 400 ppm,
reprezintă o nouă dovadă a faptului că liderii politici mondiali eşuează
în mod catastrofal să adreseze problema schimbărilor climatice”, a
comentat fostul vice-preşedinte american Al Gore, un cunoscut militant
pentru problemele de mediu, efort pentru care a primit Premiul Nobel
pentru Pace. „Istoria nu îi va înţelege şi nici nu îi va ierta”, a
adăugat Gore.
Sursa: Associated Press
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu