Galerie foto (1)
Cea mai mare extinctie din istoria Terrei, o
veritabila Apocalipsa in opinia oamenilor de stiinta, a avut loc in urma
cu 250 de milioane de ani, in era numita Permian, atunci cand
incalzirea globala a dus la disparitia a 95% dintre formele de viata
marine si 70% dintre cele de pe uscat. Cu toate acestea, o mica parte a
vietuitoarelor a reusit sa reziste. Dar cum?
In perioada Marii Extinctii, Pamantul arata ca un imens loc lipsit
de viata. Curentii oceanici, vitali in procesul climei, se oprisera.
Alge uriase isi facusera loc in mari si oceane absorbind cea mai mare
parte a oxigenului si sufocand orice urma de viata animala. Emanatiile
de sulfit de hidrogen formau, in acelasi timp, o concentratie letala
pentru orice organism. O expeditie arheologica a cercetatorilor de
Universitatea din Calgary a dezvaluit, insa, un fenomen pe care nimeni
nu se astepta sa il descopere; urme ale un ecosistem marin intact.Printre rocile vechi de 250 de milioane de ani, arheologii au descoperit urme de artropode, dinti de peste si crustacee preistorice. „Descoperirea este una extraordinara. Este ca si cum, intr-un imens desert, ai descoperi o oaza minuscula, plina de viata. In unele roci am descoperit urme a cel putin 23 de specii diferite”,sustine Tyler Beatty, seful echipei de arheologi.
Cum a fost, totusi, posibil ca intr-un loc aproape mort, viata sa erupa cu atata forta? „Putem spune cu certitudine ca doar norocul a dus la perpetuarea vietii. Valurile puternice si furtunile din acea perioada asigurau o aerare suficienta vietii din veritabila oaza marina. Ganditi-va ca la numai 50 de metri distanta de acest habitat se intindea o imensitate letala”, adauga Beatty.
Sursa: Discovery
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu