Un flux de particule puternic încărcate
electromagnetic, provenite de la Soare, se îndreaptă spre Pământ,
ameninţând să aştearnă întunericul peste oraşe şi să aducă economia
globală în impas.
Furtuni solare masive au mai avut loc până acum, iar conform
omului de ştiinţă Mike Hapgood de la laboratorul Rutherford Appleton din
Oxford, una destul de periculoasă s-ar putea ivi cât de curând. Mare
parte din echipamentele electronice, la fel ca sateliţii orbitali, au
fost create în aşa fel încât să suporte astfel de furtuni. Cu toate
acestea, Hapgood susţine că lumea nu este pregătită să facă faţă unei
furtuni solare de proporţii.
Într-un interviu acordat celor de la The Los Angeles Times,
specialistul explică faptul că deşi termenul de "furtună solară" a
intrat în uz, nimeni nu l-a definit cu precizie până acum, motiv pentru
care poate fi vorba de o furtună de pe suprafaţa Soarelui sau despre
efectele pe care aceasta le are asupra Pământului.
De asemenea, Hapgood a ţinut să facă o diferenţiere intre erupţiile
solare şi furtunile solare. "În mare parte, erupţiile solare emit raze X
şi unde radio care călătoresc cu viteza luminii. Prin urmare,
radiaţiile ajung în 8 minute la noi. Există unele efecte ale erupţiilor,
cum ar fi interferenţa radio provenită de la exploziile radio", a
explicat el.
Cu toate acestea, susţine specialistul, cel mai mare impact asupra
Pământului îl au furtunile geomagnetice care afectează reţeaua electrică
şi care sunt cauzate de ejecţiile coronale de masă ale Soarelui. Aceste
ejecţii apar atunci când câmpul magnetic din atmosfera soarelui este
perturbat, ducând la erupţia plasmei şi implicit la eliberarea
particulelor încărcate electric în spaţiu.
Atunci când aceste particule ajung pe Pământ, pot avea o multitudine
de efecte. Cel clasic se referă la afectarea reţelei electrice prin
supraîncărcarea acesteia cu electricitate provenită de la furtuna
geomagnetică. Mai mult, tulburările de la nivelul ionosferei ar putea
afecta GPS-ul. Având în vedere că pe acest sistem se bazează reţelele de
telefonie mobilă, transportul şi comerţul, pierderile ar putea fi
enorme.
Totodată există riscul ca arii extinse să fie lipsite de energie
electrică pe o durată destul de lungă de timp, proces ce ar duce la
privarea de alte lucruri esenţiale precum apa curentă şi încălzirea.
Având în vedere că studii recente estimează că un astfel de eveniment
nefast va avea loc în următorii 10 ani, implicând un risc destul de
ridicat, specialistul sfătuieşte populaţia să ia în considerare problema
şi să se pregătească.
Sursa: The LA Times
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu