Galerie foto (1)
Oamenii de ştiinţă au găsit o
modalitate de a transforma scoicile în baterii. Dacă vă întrebaţi cum
sunt alimentate cu energie, trebuie să ştiţi că transformările au loc
mulţumită hranei pe care o mănâncă.
Aparatele electronice care sunt implantate în corpul uman devin din ce
în ce mai mici, dar să găseşti o sursă de alimentare suficient de bună
pentru acestea continuă să fie o provocare majoră. Oamenii de ştiinţă
încearcă să găsească modalităţi prin care corpul uman însuşi să devină
sursa de energie pentru o pompă de insulină sau pentru un pacemaker.
Dar până să ajungă la asemenea performanţe, cercetătorii au descoperit
cum scoicile pot deveni nişte generatoare de energie. "Ce facem noi este
foarte diferit de alimentarea unei maşini. Bateriile folosite pentru
maşinile electrice funcţionează cu catalizatori anorganici la presiuni
înalte. În cazul bateriilor de scoici, aceste roluri sunt jucate de o
serie de enzime naturale aplicate pe un electrod cu bază de carbon, ce
se poziţionează între peretele scoicii şi inima acesteia", a declarat
Evgeny Katz, coordonatorul proiectului, care lucrează în cadrul
Universităţii Clarkson, SUA.
Scoicile generatoare de energie se alătura astfel unor insecte,
şobolani, iepuri şi melci capabili de aceleaşi performanţe electrice.
Elementele-cheie în acest tip de baterie sunt enzimele şi electrodul de
carbon, pe care autorul îl numeşte "buckypaper". Enzima înlocuieşte
metalele folosite pe post de catalizator în cazul bateriilor
convenţionale, în timp ce electrodul transformă glucoza produsă de
scoici în electricitate.Sursa: Fast Coexist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu