“Vindecătorii” care pretind că au
capacitatea de a vedea aura din jurul oamenilor prezintă, de fapt,
sinestezie, fenomenul neuropsihologic în care simţurile sunt
„amestecate” la nivelul creierului, spun cercetătorii spanioli.
În cazul sinesteziei, regiunile creierului responsabile pentru
procesarea fiecărui tip de stimuli senzoriali sunt conectate, motiv
pentru care persoanele care suferă de această tulburare pot simţi gustul
unui sunet sau pot asocia imaginile unor oameni cu o anumită culoare.
Este pentru prima dată când cercetătorii reuşesc să găsească o
explicaţie ştiinţifică pentru fenomenul de observare a aurei energetice.
"În termeni neurologici, sinestezia este cauzată de conexiunile din
creier. Cu alte cuvinte, sinestezicii prezintă mai multe conexiuni
sinaptice decât oamenii normali. Aceste conexiuni suplimentare îi fac pe
indivizi să stabilească asocieri între regiuni din creier care nu sunt
interconectate în mod normal", a declarat Emilio Gómez Milán de la
Universitatea din Granada.
Studiul a fost realizat pe baza unor interviuri la care au participat
sinestezici şi "vindecătorul" spaniol Esteban Sánchez Casas, cunoscut
sub numele de El Santón de Baza. În timp ce multă lume i-a atribuit
puteri paranormale lui El Santón, cercetătorii susţin că acesta este
sinestezic. "El Santón prezintă sinestezie faţă-culoare (regiunea
creierului responsabilă pentru recunoaşterea trăsăturilor feţei este
asociată cu regiunea care procesează culorile), sinestezie touch-mirror
(capacitatea de a simţi durerea altei persoane), un nivel ridicat de
empatie şi schizotipie (anumite trăsături de personalitate care implică o
uşoară paranoia şi iluzii). Aceste capacităţi le oferă sinestezicilor
capacitatea de a-i face pe cei din jur să se simtă înţeleşi," a explicat
Gómez Milán.
De asemenea, cercetătorii au remarcat existenţa unui efect placebo
semnificativ implicat în "citirea" aurei. De aceea unii sinestezici,
care pot citi aura energetică şi care simt durerea celorlalţi, au
capacităţi care îi fac să creadă că ar putea să-i ajute pe ceilalţi. Cu
toate acestea, sinestezia nu este o putere extrasenzorială, ci un mod
subiectiv de a percepe realitatea, au concluzionat cercetătorii.
Sursa: Science A Go Go
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu