duminică, 6 mai 2012

Chimicalele ne perturbă hormonii
Chimicalele ne perturbă hormonii
Infertilitatea și cancerul sunt câteva dintre consecinţele expunerii la chimicalele cu care venim zilnic în contact. Află ce măsuri să iei ca să limitezi riscul de îmbolnăvire.
Aproape că nu ne putem imagina viaţa fără obiecte precum recipientele de plastic, cosmetice, produse de îngrijire, detergenţi, jucării pentru copii, produse electronice, mobilă și covoare.
În ultimii ani, tot mai multe cercetări au atras atenţia asupra riscului ca aceste obiecte să ne afecteze echilibrul hormonal.
Ele conţin substanţe cunoscute și ca perturbatori endocrini sau xenoestrogeni, care interferează cu acţiunea hormonilor, ceea ce duce la dezechilibre în corp și, implicit, la îmbolnăvire.
Acești compuși pot acţiona astfel: imită acţiunea hormonilor naturali, inhibă secreţia acestora și modifică funcţia endocrină în organism.
Afectează fertilitatea
Efectele nu se văd imediat, ci după o lungă perioadă de expunere, care poate dura și ani, iar cei mai vulnerabili sunt copiii și femeile însărcinate (fătul este sensibil la modificările hormonale). Cu toate acestea, specialiștii spun că efectele nu sunt aceleași la toate persoanele, fiind vorba de o vulnerabilitate individuală.
Cercetările au arătat că expunerea la perturbatorii endocrini poate cauza: alterarea fertilităţii masculine (scăderea cantităţii și a calităţii spermatozoizilor), precum și malformaţii ale sistemului reproducător masculin (criptorhidism - necoborârea testiculului în scrot - și hipospadias - malformaţie a penisului care afectează capacitatea de urinare), scăderea fertilităţii feminine, pubertate precoce, endometrioză, retard de creștere, moartea fătului în uter, avort spontan, afectarea funcţiei tiroidiene, diabet, cancer (mai ales mamar, de prostată și testicular), obezitate, probleme neurologice și dereglarea sistemului imunitar.
Atenţie la pesticide!
Perturbatorii hormonali sunt prezenţi peste tot: pământ, alimente (în fructele și legumele tratate cu pesticide și în carnea provenită de la animale care au primit hormoni), obiecte de plastic și conserve (care conţin bisfenol A), detergenţi, cosmetice, textile, aparate electronice, produse de curăţare și chiar în unele medicamente, printre care pilula contraceptivă (conţine hormoni de sinteză).
Consiliul European a clasat 66 de substanţe ca fiind perturbatori hormonali dovediţi. Este bine de știut că aceste chimicale se acumulează în organism, putând fi transmise de la mamă la făt.
Ce măsuri să iei
Păstrează mâncarea în ambalaje de sticlă, de inox sau de ceramică.
Nu cumpăra produse care conţin bisfenol A, ftalaţi (DEHP, DIDP, DINP, DBP) sau parabeni (propyl/methyl/isobuthyl/butyl/ethyl/paraben).
Nu încălzi mâncarea la microunde în ambalaje de plastic, pentru că astfel de eliberează bisfenol A sau ftalaţi.
Gravidele trebuie să limiteze contactul cu orice fel de chimicale.
Doctor Click! Sănătate vă sfătuiește
Dr. Ana Maria Munteanu, medic specialist endocrinolog Spitalul Militar Central
Cresc riscul de cancer
Parabenii și substanţa sulfat laurat de sodiu (SLS), agent de spumare prezent în săpunuri, șampoane și în detergenţi, străbat bariera tegumentară și au efect estrogen-like (de mimare a acţiunii estrogenului).
Prin legarea de receptori estrogenici, pot favoriza patologia dependentă de estrogeni: la femei - displazii mamare, tulburări de ciclu menstrual, iar la bărbaţi - ginecomastii, scăderea fertilităţii prin reducerea numărului și a calităţii spermatozoizilor.
Aceste substanţe degradează proteinele din structura celulară, având risc pentru dezvoltarea cancerelor de piele, ovar și mamar.

Autor: Click Sanatate
Sursa: www.clicksanatate.ro  Duminica, 6 Mai 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu