Galerie foto (1)
Noi observaţii realizate cu ajutorul
sondei Dawn a NASA arată că asteroidul gigant Vesta este o protoplanetă
rămasă din stadiile timpurii ale sistemului solar, având un amestec unic
de caracteristici nemaiîntâlnite.
Folosind informaţii despre forma asteroidului şi câmpul său
gravitaţional, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice mărimea
nucleului din interiorul asteroidului. Calculele au arătat că nucleu
reprezintă 40% din asteroid, având un diametru de 220 kilometri.
Dawn a studiat în detaliu modelele mineralelor expuse pe suprafaţa
lui Vesta în urma nenumăratelor impacturi realizate de-a lungul
timpului. De asemenea, specialiştii au cartografiat caracteristicile
geografice ale suprafaţei asteroidului. Aceste observaţii le-au permis
oamenilor de ştiinţă să elucideze istoria rocii colosale.
Cercetătorii cred acum că Vesta s-a format în primele două milioane
de ani ale perioadei în care primele fragmente solide au început să se
aglomereze în Sistemul Solar, înainte ca actualele planete să se fi
format. În acea perioadă, materialele radioactive ar fi generat destulă
căldură pentru a topi interiorul actualului asteroid. Alte corpuri
cereşti de acest gen, cu oceane interioare de magmă, au ajuns să facă
parte din viitoarele planete precum Pământul. Cumva, Vesta a reuşit să
se sustragă acestui proces, supravieţuind impacturilor. Aşa se face că
particularităţile lui Vesta nu seamănă cu cele ale altor asteroizi.
Totodată cercetările au scos la iveală o asociere clară între Vesta
şi meteoriţii de tip howardit-eucrit-diogenit (HED). Bazându-se pe
observaţii telescopice, cercetătorii au bănuit mereu că aceşti meteoriţi
comuni provin de la Vesta. Acum, observaţiile au demonstrat că
proporţia de pyroxen, un mineral bogat în fier şi magneziu, din aceşti
meteoriţi se potriveşte cu cea de pe Vesta.
Mare parte din meteoriţii HED sunt alcătuiţi din material provenit de
pe Vesta, din două mari cratere de impact: craterul Rhea Silvia, ce
măsoară aproape 475 de kilometri în diametru, şi de la craterul
Veneneia, peste care se suprapune primul şi care are 375 de km.
Specialiştii cred că în urma impacturilor peste un milion de de
kilometri cubi de rocă au fost excavaţi, iar mare parte din acest volum a
fost aruncată în spaţiu. Craterul Rhea Silvia pare să aibă un miliard
de ani, pe când cel de-al doilea are o vechime de 2 miliarde de ani,
mult mai puţin decât se credea. Următoarele cercetări vor aduce şi mai
multe date privitoare la modul în care s-au format corpurile cereşti
solide din sistemul solar.
Sursa: BBC
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu