duminică, 8 aprilie 2012

Va dispărea habitatul urşilor panda?

Va dispărea habitatul urşilor panda? Galerie foto (1)

Populaţia actuală de urşi panda sălbatici trăieşte doar în 6 masive muntoase situate între câmpia Sichuan şi platoul tibetan. Se consideră că, peste 70 ani, datorită fenomenului de încălzire globală, jumătate din arealul actual al urşilor panda nu va mai putea fi locuit de aceştia.
La ora actuală mai trăiesc circa 1.600 exemplare în sălbăticie, iar viitorul acestei specii se anunţă a fi unul deosebit de sumbru.
Dacă în trecut urşii panda trăiau pe un areal imens, care cuprindea sud-estul Chinei, nordul Myanmar-ului şi al Vietnamului, în prezent mai trăiesc doar în cele 6 ţinuturi muntoase amintinte. Conform estimărilor cercetătorilor, arealul actual se va restrânge tot mai mult, astfel încât, în anul 2080, va pierde circa 60% din suprafaţă, adică 16.000 kilometri pătraţi.
Principala cauză a acestui dezastru pentru specia ursului panda este reprezentată de fenomenul de încălzire globală. Pe măsură ce temperaturile vor creşte, habitatul urşilor se va muta la altitudini tot mai mari.
"Urşii panda ocupă o nişă ecologică foarte îngustă, ei nu se deplasează pe distanţe mari şi dau naştere unui singur pui odată la doi- trei ani. În plus, dieta lor se bazează de bambus în proporţie de 99%. Ţinând cont de aceste realităţi, urşii panda sunt extrem de sensibili la schimbările climatice. Noile areale cu potenţial viabil pentru urşii panda sunt disponibile în afara teritoriului natural al acestei specii şi doar 15% dintre aceste suprafeţe sunt protejate de lege", arată dr. Melissa Songer, cercetător în cadrul Smithsonian Conservation Biology Institute.
Crearea de noi habitate pentru panda nu este imposibilă, dar necesită operaţiuni de amploare - înfiinţarea de noi arii protejate în zone în care habitatele respective să poată rezista influenţei schimbărilor climatice
Sursa: Discovery News

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu