sâmbătă, 14 aprilie 2012

Protejează-ţi inima mâncând multă ciocolată!

Protejează-ţi inima mâncând multă ciocolată! Galerie foto (1)
Consumul ridicat de ciocolată ar putea fi asociat cu reducerea cu o treime a riscului de apariţie a bolilor de inimă, arată un studiu prezentat la Paris în cadrul Congresului Societăţii Europene de Cardiologie.
Descoperirea confirmă rezultatele unor studii anterioare care susţineau legătura dintre consumul de ciocolata şi sănătatea inimii.
Organizaţia Mondială a Snănătăţii estimează că până în 2030, aproape 23,6 milioane de oameni vor muri din cauza unor boli de inimă. Cu toate acestea, stilul de viaţă şi dieta sunt principalii factori în prevenirea acestor boli.
O serie de studii recente au arătat că ciocolata are o influenţă pozitivă asupra sănătăţii umane, datorită proprietăţilor sale antioxidante şi antiinflamatoare. Acestea includ reducerea tensiunii arteriale şi îmbunătăţirea sensibilităţii la insulină (un stadiu în dezvoltarea diabetului zaharat).
Având în vedere că nu existau destule dovezi cu privire la modul în care consumul de ciocolată afectează inima, doctorul Oscar Franco, de la Universitatea Cambridge, a efectuat o analiză la scară largă a probelor existente pentru a evalua efectele consumului de ciocolată asupra evenimentelor cardiovasculare precum atacul de cord şi accidentele vasculare cerebrale.
Cercetătorii au analizat rezultatul a şapte studii în care au fost implicaţi 100.000 de participanţi cu sau fără afecţiuni ale inimii. Pentru fiecare studiu, aceştia au comparat grupul care consuma cea mai multă cantitate de ciocolată cu cei care se aflau la cealaltă extremă. În cinci din cele şapte studii s-a găsit o legătură între consumul de ciocolată şi riscul apariţiei evenimentelor cardiovasculare. Aceştia au descoperit că în cazul unui consum ridicat de ciocolată riscul apariţiei bolilor de inimă s-a redus cu 37 de procente, iar posibilitatea unui atac de cord a scăzut cu 29 de procente, comparativ cu cazul unui consum scăzut de ciocolată. De asemenea, studiile nu au făcut diferenţe între ciocolata albă sau neagră şi au inclus batoanele de ciocolată şi băuturile, biscuiţii sau deserturile care conţineau ciocolată.
Autorii raportului au spus că rezultatele trebuie interpretate cu multă prudenţă, datorită faptului că ciocolata din comerţ conţine foarte multe calorii, iar consumul excesiv poate duce la creşterea în greutate, ceea ce amplifică riscul apariţiei diabetului şi bineînţeles, a bolilor de inimă.

Sursa: Eurekalert

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu