Un studiu recent efectuat de
cercetători americani şi canadieni a ajuns la o concluzie
îngrijorătoare: numărul rechinilor de recif din Oceanul Pacific a
înregistrat o scădere de peste 90% în ultimele decenii, oamenii fiind
principala cauză.
Cercetarea publicată în jurnalul ştiinţific Conservation Biology
reprezintă prima analiză care cuantifică declinul populaţiilor de
rechini. Conform studiului, cu cât populaţiile de rechini se află mai
aproape de aşezări umane, cu atât soarta lor este mai cruntă.
Cei opt cercetători care au efectuat acest studiu au analizat
rezultatele a 1.600 de cercetări subacvatice efectuate în ultimul
deceniu în 46 de insule şi atoli din Oceanul Pacific. Concluzia lor?
Densitatea populaţiilor de rechini din Pacific, indiferent de specie,
creştea atunci când populaţia umană din zonă era mai mică.
„Rezultatele noastre sugerează că influenţa exercitată de oameni asupra
abundenţei rechinilor de recif din Pacific este mai mare decât cea a
factorilor oceanografici sau a calităţii habitatului acestora”, au
concluzionat autorii.
Mahmood Shivji, cercetător la Universitatea Nova Southeastern,
afirmă că noul studiu a ajuns la concluzii similare cu alte cercetări ce
indică un declin semnificativ al populaţiilor de rechini de recif. Un
studiu efectuat în 2010 de cercetători din Australia şi Marea Britanie a
arătat că populaţia rechinilor de recif din zona Arhipelagului Chagos
din Oceanul Indian s-a redus cu 90% din 1970 până astăzi.
„Chiar şi în cazul atolilor cu puţini locuitori se observă un declin,
cauza fiind flotele de pescuit ce vin de la mare distanţă”, a explicat
Shivji.
Cercetătorii vor acum să afle dacă ecosistemele recifelor de corali sunt
afectate de această dispariţie în masă a rechinilor. De asemenea,
oamenii de ştiinţă vor să afle dacă declinul populaţiilor de rechini
este provocat de suprapescuirea acestora, de suprapescuirea hranei
rechinilor, sau dacă cele două situaţii sunt simultan adevărate.
Sursa: Washington Post
Trebuia sa-i caute in romania inca de acum 22 de ani!
RăspundețiȘtergere